PS AMBROZIE, Episcopul Giurgiului: „Abia acum înțeleg presiunea oribilă a campaniilor de denigrare a Catedralei Naționale”. Ce trebuie să știți „dacă va urma subit o perioadă de carantinare, de reintrare forțată în cuști”
PS Ambrozie, episcop al Giurgiului, a enumerat în predica sa de joi de la sărbătoarea Schimbării la Față greutățile prin care au trecut creștinii ortodocși din România, în timpul stării de urgență și a celei de alertă:
„În perioada pandemiei, am asistat la denigrarea Euharistiei, lingurița și Sfânta Taină a Împărtășaniei fiind ținta unor campanii ce frizau infernul dat cu lingurița mediatică, au urmat procesele intentate ierarhilor ortodocși care au îndrăznit să împărtășească, interdicția enoriașilor la slujbele din interiorul bisericilor, interdicția enoriașilor de a participa la slujbe în exteriorul bisericilor, închiderea cu lacăt a cimitirelor în noaptea de Înviere și prezentarea în presă a gesturilor creștine ale autorităților comparând lumina candelelor aprinse la morminte cu iluminatul din Las Vegas, confiscarea Învierii, ferocitatea cu care s-a oprit inclusiv gestul de a împărți lumina credincioșilor, ridiculizarea mediatică a eforturilor BOR în perioada pandemiei”, a reamintit PS Ambrozie, citat de portalul Averea Bisericii.
Referindu-se la atacurile proferate împotriva construirii și finanțării Catedralei Mântuirii Neamului, ierarhul a spus:
„Abia acum înțeleg de ce era nevoie ca ea să fie prezentată drept monument nu al coagulării naționale și comuniunii ortodoxe, ci monument al prostului gust, al oribilității, denigrată și discreditată…
Am simțit din plin presiunea enormă, oribilă, a campaniilor de denigrare a Catedralei Mântuirii Neamului, campaniile de presă urmate de denaturarea hărților Google fără decența reparării gestului prin care era jignită o comunitate importantă și fără intenția de a restabili numele adevărat…
Europa e prea preocupată de genul neutru, de ofensiva sexuală… Mi-am amintit că la ‘Stanbul, Brâncoveanu a devenit martir, cu pruncii și Ianache sfetnicul, mi-am amintit de bucla soției domnitorului Ieremia Movilă, care a murit roabă în harem și răpită fiind cum și-a tăiat o buclă din păr spre a fi pusă în necropola domnească, alături de soțul său. Maicile o păstrează în muzeul mănăstirii Sucevița, într-o capsulă de argint, iar cine privește izvorul acela arămiu observă că el plânge și astăzi.
Acum înțeleg într-o lumină nouă rolul „domniței bizantine” de pe Colina Bucuriei de la București. Avem Aghia Sophia a noastră, tânără, zveltă, frumoasă și liberă”, a poetizat episcopul Giurgiului, cu gândul la Catedrala Națională.
Legat de viitorul incert, PS Ambrozie a lansat un îndemn spiritual: „Dacă va urma subit o perioadă de carantinare, de reintrare forțată în cuști, aș vrea să spun doar atât: în lume și în istorie, au existat multe grădini – grădinile Semiramidei, grădinile suspendate, grădinile Baha’i din Haifa, dar să nu uităm: România este grădina Maicii Domnului, iar după cum spunea un monah sirian, pelerin în țara noastră – „ortodoxia română e tânără, e vie” și poate constitui punctul de echilibru al creștinismului actual, purtând pe umeri crucea lui Hristos… Să ne întoarcem la Hristos, adică acasă!”, a îndemnat ierarhul.
Urmăriți, mai jos, predica rostită de păstorul Episcopiei Giurgiului, cu lacrimi în ochi, la Sfânta Mănăstire Comana pe 6 august 2021, la praznicul Schimbării la Față a Domnului nostru Iisus Hristos. VIDEO:
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
KAUFLAND A MINȚIT CU HOMOSEXUALII! Realitatea e mult mai gravă și SE NUMEȘTE ceea ce făcea EPSTEIN: PEDOFILIE! Se urmărea atragerea COPIILOR DE LA 13 ANI! DOVEZILE DE LA ACCEPT ȘTERSE DE LGBT-IȘTI DE PE INTERNET - FOTO/VIDEO
Camelia Șucu și-a adus o canapea fecală uriașă la MNAR în fața IEI ROMÂNIEI. Fotografia prezentată de criticul de artă Pavel Șușară a adunat zeci de comentarii: "Reprezentarea identitară a poporului român" e cam maro și răsucită
Recomandările noastre
18 februarie: 74 de ani de la ridicarea la Ceruri a lui Valeriu Gafencu. Sfântul Închisorilor: Fericirea vine din sufletul vostru, unde sălășluiește Domnul Iubirii, Hristos. VIDEO: NOAPTEA PĂTIMIRILOR
Pomenire cu Jandarmerie pentru Sfântul Închisorilor? ActiveNews atrage atenția că Valeriu Gafencu NU SE ÎNCADREAZĂ în Legea ANTI-CONSTITUȚIONALĂ și ANTI-UMANĂ ”VEXLER”, invocată în mod eronat de Arhiepiscopia Romanului
KAUFLAND A MINȚIT CU HOMOSEXUALII! Realitatea e mult mai gravă și SE NUMEȘTE ceea ce făcea EPSTEIN: PEDOFILIE! Se urmărea atragerea COPIILOR DE LA 13 ANI! DOVEZILE DE LA ACCEPT ȘTERSE DE LGBT-IȘTI DE PE INTERNET - FOTO/VIDEO
CINE SUNT OAMENII SATANEI. Se va judeca tot: și responsabilitatea Președintelui de stat și a celor din Parlament! Duminica Înfricoșătoarei Judecăți (a Lăsatului sec de carne). Predica Sf. Ioan Gură de Aur și a Arhim. Hariton de la Petru Vodă - VIDEO
Locații: județul Giurgiu
Subiecte: Averea Bisericii Biserica în pandemie carantină Catedrala Mântuirii Neamului Controlul populației descreștinarea culturii occidentale Dictatura medicală filantropie libertatea religioasă nădejdea creștinilor Pandemie coronavirus Persecuția creștinilor propaganda pentru homosexualitate Sărbători creştine Sfinții Martiri Brâncoveni Stare de alertă Stare de urgență
Organizații: Biserica Ortodoxă Română Episcopia Giurgiului Sfânta Mănăstire Comana Sfânta Mănăstire Sucevița
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)