PS Macarie către românii din Danemarca: „Singura noastră șansă, a românilor din diaspora, este să fim solidari”

PS Macarie al Europei de Nord a efectuat mai multe vizite pastorale în comunitățile de români din Regatul Danemarcei.
Joi, 1 februarie 2018, Episcopul a vizitat comunitatea românilor din orașul Herning-Ikast, săvârșind Taina Sfântului Maslu în biserica Nașterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul și Sfântul Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava. Ulterior, ierarhul român a săvârșit slujba privegherii de noapte la Mănăstirea Ortodoxă Română Sfinții Cuvioși Macarie Romanul și Ioan Iacob de la Neamț din Ikast.
Vineri, 2 februarie 2018, Preasfințitul Macarie s-a aflat în mijlocul comunității de români din orașul Viborg. Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie de hramul parohiei românești, Întâmpinarea Domnului. În cadrul slujbei, Preasfințitul Macarie a săvârșit, de asemenea, și slujba hirotonirii întru diacon a tânărului Dragoș Alexandru.
Seara, ierarhul român a slujit în Taina Sfântului Maslu pentru românii din Kolding-Vejle.
A doua zi, Părintele Episcop s-a aflat la Roskilde, unde a săvârșit Sfânta Liturghie de hramul parohiei locale, Sfinții Ansgar, Rimbert și Uni, Apostolii Nordului. PS Macarie a oferit comunității de aici icoana Maicii Domnului Potolește Întristările Noastre, pictată de iconarul bucureștean Mihai Coman. Cu prilejul slujirii de hram, au fost cinstite și moaștele Sfântului Ansgar și ale altor martiri și cuvioși care se păstrează în sfântul locaș.
Părintele Episcop Macarie a spovedit, sfătuit și încurajat duhovnicește pe cei care au solicitat asistență spirituală. De asemenea, a avut întâlniri cu cercurile de preoți din regiunile vizitate și cu filialele locale ale Centrului pentru Tineret Sfântul Voievod Ștefan cel Mare – CTSM.
După obicei, Părintele Episcop a împărțit daruri și binecuvântări celor mici, atât la slujbele bisericești, cât și în vizitele pastorale la domiciliu.
Pe parcursul întâlnirilor sale cu românii din Danemarca, Preasfințitul Macarie a îndemnat mereu la unitate și dragoste de neam. El a arătat că singura șansă de supraviețuire a unei comunități aflate în diaspora este solidaritatea concretă, manifestată prin fapte ale iubirii față de frații de neam și de credință.
‘Singura noastră șansă, a românilor din diaspora, este să fim solidari’, a spus Episcopul Român Ortodox al Europei de Nord.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Știri
Persoane: PS Macarie
Locații: Danemarca
Subiecte: Români diaspora
Organizații: Biserica Ortodoxă Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)