Cu ocazia Praznicului cinstirii Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtător de biruință, Preasfințitul Părinte Macarie Drăgoi, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, a rostit un cuvânt la Privegherea și Liturghia din Paraclisul Centrului Episcopal din Stockholm, din 24 aprilie, în care i-a îndemnat pe credincioși să urmeze exemplul Sfântului Gheorghe și să nu tacă și să nu închidă ochii atunci când oameni nevinovați sunt nedreptățiți sau persecutați. „Să ne rugăm Sfântului Mare Mucenic Gheorghe să ne dea și nouă tărie de a ne ridica înaintea puternicilor acestei lumi și a le spune așa cum a spus și el odinioară: „Pentru ce îi prigoniți și chinuiți pe creștini ?””, a fost îndemnul PS Episcop Macarie.

 Redăm mai jos textul integral al Cuvântul Părintelui Episcop Macarie Drăgoi:

„După cum ne arată Sinaxarul, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe era militar și avea o importantă funcție de conducere pe vremea împăratului roman Dioclețian. Provenind dintr-o familie bună, înstărită, creștină, foarte abil, foarte viteaz, a reușit, în scurt timp, să se facă remarcat în armata Imperiului Roman și, astfel, să ajungă chiar în proximitatea împăratului. Toate acestea s-au întâmplat, când era foarte tânăr. Avea, așadar, tot ce își putea dori cineva: avere, recunoaștere, admirație, carieră strălucitoare, și ajunsese, din punct de vedere social, în cel mai strălucit și înalt anturaj posibil: cel imperial. Și, după cum știți, pe atunci Imperiul Roman era, practic, imperiul lumii.

Părintele nostru Mitropolit Bartolomeu al Clujului, spunea că e mai greu să-și păstreze cineva măsura când are succes decât atunci când trece prin încercări. Și este minunat acest lucru, mai puțin scos în evidență atunci când ne referim la acest sfânt mucenic. Nici succesul, nici cariera strălucită, nici curtea imperială nu au reușit să-l facă pe oșteanul Gheorghe să se piardă cu firea. Iar aceasta, deși era foarte tânăr!

Ce ne spune oare acest lucru despre mucenicul lui Hristos?

Ne spune acest lucru, că avea o viață duhovnicească foarte profundă și o credință foarte vie, avea dreaptă socoteală, încât a rămas cu gândul la Hristos, la viața veșnică și la destinația finală: Ierusalimul cel ceresc. Câți dintre noi, dacă am avea parte de un astfel de succes, am fi capabili să ne desprindem sufletele de carieră, de recunoașterea celor din jur, de admirația lor, de prietenii noștri sus-puși? Câți dintre noi oare am reuși să rămânem, în ciuda ascensiunii sociale, niște simpli creștini, gata nu doar să renunțe oricând la tot, ci să-și dea viața pentru Hristos, acceptând să fie tratați ca ultimii oameni, scuipați și huliți cu aceeași intensitate cu care au fost, înainte, lăudați și admirați?

Nimeni nu poate face acestea dacă nu are darul Duhului Sfânt. Nimeni nu poate avea această tărie de diamant dacă nu este întărit de focul harului dumnezeiesc, dacă nu are inima curată, adică străină de orice atașament pătimaș și predată integral Mântuitorului Hristos. Ce suflet minunat de creștin a fost Sfântul Mare Mucenic Gheorghe! Trăia fericit, după cuvântul evanghelic: fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.

După cum citim în Viața sa, în momentul în care împăratul Dioclețian a început cumplita sa persecuție împotriva creștinilor, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe l-a înfruntat și, cu sfântă îndrăzneală, l-a mustrat pentru decizia sa samavolnică. În cuvântul său, Sfântul Gheorghe a arătat împăratului că persecutarea creștinilor era împotriva legii și a dreptății și reprezenta un abuz de putere incalificabil, de vreme ce se abătea asupra unor oameni nevinovați. „Pentru ce îi prigoniți și chinuiți pe creștini?”, l-a întrebat mucenicul pe împărat și apoi i-a întrebat și pe oamenii săi.

Iată, așadar, că, pe lângă credință, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe avea și un mare simț al dreptății. Erau persecutați oameni nevinovați. Se încălca în mod grosolan dreptatea și legea. Se săvârșeau abuzuri și atrocități inimaginabile, cărora le cădeau pradă oameni buni, onești, cinstiți, cetățeni exemplari ai imperiului roman.

Inima curată a Sfântului Gheorghe nu a răbdat persecutarea creștinilor. Nu a putut să tacă, să stea deoparte, să se ascundă de confrații săi de suferință. Iată, un alt aspect al vieții sfântului este: faptul că imboldul mărturisirii sale l-a adus spre acești oameni nevinovați uciși cu sălbăticie, cu cruzime, rostind o fericirea evenghelică: Fericiți cei prigoniți pentru dreptate!

Să nu ne rabde inima să păstrăm tăcerea, să ne facem că nu e treaba noastră, atunci când oameni nevinovați sunt nedreptățiți sau persecutați lângă noi! Mai cu seamă dacă cei persecutați sunt chinuți, sunt torturați pentru mărturisirea lor creștină! Să urmăm Sfântului Mare Mucenic Gheorghe și să iubim faptele sale, căci doar astfel ne putem numi cinstitori adevărați și prieteni ai săi. Să iubim curăția inimii, să iubim dreapta mărturie pentru cei nevinovați, să iubim mărturisirea dreptei credințe. Și să ne rugăm Sfântului Mare Mucenic Gheorghe să ne dea și nouă tărie de a ne ridica înaintea puternicilor acestei lumi și a le spune așa cum a spus și el odinioară: „Pentru ce îi prigoniți și chinuiți pe creștini ?”