PS Macarie în noua parohie românească din Kalmar, Suedia:„ Nu vom fi judecați doar pentru faptele care ne privesc pe noi. Vom fi judecați în „rețea”!

Preasfințitul Părinte Episcop Macarie Drăgoi al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord a vizitat zilele acestea noua parohie românească din Kalmar, Suedia, realatează site-ul Episcopiascandinavia.se.
Activitatea sa misionară s-a desfășurat, în aceste zile, în comunități de români din Suedia. Astfel, Preasfințitul Macarie a coordonat, săptămâna trecută, catehezele despre Taina Cununiei, transmițând credincioșilor să prețuiască sfințenia legăturii binecuvântate de Dumnezeu dintre bărbat și femeie.
Joi, 8 februarie 2018 Părintele Episcop Macarie a săvârșit Taina Cununiei pentru doi tineri români din Stockholm. Vineri, 9 februarie, Preasfințitul Macarie a continuat catehezele despre Taina Botezului și a spovedit credincioșii la Centrul Episcopal din capitala Suediei.
De sărbătoarea Sfântului Sfințit Mucenic Haralambie, care a avut loc sâmbătă, 10 februarie 2018, ierarhul român a săvârșit Sfânta Liturghie la Centrul Episcopal și a botezat întru Hristos două fetițe a unor familii de români. De asemenea, ierarhul s-a întâlnit cu tinerii din Centrul pentru Tineret „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” (CTSM), pentru sfat duhovnicesc și binecuvântare.
Duminică, 11 februarie 2018, Preasfințitul Macarie s-a aflat la recent înființata parohie românească „Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie” din orașul Kalmar, de pe coasta de sud-est a Suediei. Ierarhul românilor din Europa de Nord l-a instalat în slujirea de preot paroh pe tânărul Andrei-Valerian Dănilă, absolvent de Teologie, stabilit de câțiva ani în orașul de la Marea Baltică.
Referindu-se la înțelesurile Evangheliei despre Înfricoșătoarea Judecată citită la Sfânta Liturghie, Preasfințitul Macarie a spus:
„La Judecata de Apoi vom fi judecați după cum am contribuit la binele și mântuirea semenilor noștri. Nu vom fi judecați doar pentru faptele care ne privesc pe noi. Vom fi judecați în 'rețea' ! Folosesc acest termen binecunoscut de frățiile voastre, căci aproape toți ne aflăm în aceste rețele virtuale, dar nelucrătoare. Noi însă suntem legați unii de alții într-o rețea nevăzută, dar adevărată și lucrătoare, de legături duhovnicești. Tot ceea ce facem îi influențează pe cei cu care ne aflăm conectați în această rețea. Dacă facem rău, chiar dacă nu facem un rău îndreptat către celălalt, acest rău nu rămâne doar la noi! El se transmite prin aceste legături către cei împreună cu care suntem legați, către celelalte „noduri” din rețea.
Păcatele noastre, fie și făcute în ascuns, vor afecta viețile celor de lângă noi sau urmașilor noștri. Darămite când vorbim despre relele îndreptate împotriva aproapelui! Sunt nenumărate situații de viață în care se întâmplă acest lucru. Șeful se poartă urât cu unul din angajați, umplându-i sufletul de amărăciune și furie. Acesta merge acasă și își varsă amarul peste soție și copil. Copilul, la rândul său, crede că așa este normal și va face, când va fi adult, același lucru cu cei ai lui și cu semenii săi.
Foarte mulți dintre noi, chiar dacă nu se răzbună direct pe cei care i-au nedreptățit, lucrăm nedreptatea asupra altora, reproducând-o, transmițând-o în rețea, mai departe… Uneori ne purtăm urât sau indiferent, sau răutăcios, cu cel de lângă noi, și nici măcar nu ne explicăm de ce facem așa. De foarte multe ori comportamentul nostru reproduce o situație prin care am trecut și pe care nu am depășit-o, nu am reușit să iertăm, ci am păstrat răul în noi și îl „dăm” mai departe… Așa se explică de ce viața noastră socială este, deseori, după cum mărturisim, insuportabilă.
Legăturile noastre au devenit o încrengătură de răutăți și nedreptăți, îmbibată de venin și răutate. Poluăm mediul spiritual într-un mod mai grav decât cel fizic. Ce este cel mai rău este că în acest mediu viciat, pervertit, se vor naște și vor crește copiii noștri. Ce se va alege de inocența lor? Ce exemple și de unde să deprindă copiii bunătatea, sensibilitatea, mila, dacă lumea în care trăiesc este nedreaptă, insensibilă, nemiloasă? Și atunci ei vor duce mai departe acest rău, și vor fi alte suferințe, alte nenorociri, alte drame… Într-o adevărată spirală a vicierii și a înrăutățirii omenirii” a spus ierarhul românilor din Europa de Nord.
După săvârșirea Sfintei Liturghii, părintele episcop a dăruit, după obicei, daruri celor mici și îndemnuri de încurajare celor mari. Totodată, Preasfințitul Macarie a binecuvântat înființarea filialei locale a Centrului pentru Tineret „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” (CTSM).




Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)