Paginademedia: Dragoș Pătraru somat de CNA după ce a afirmat că „Teodosie ăsta trebuia luat cu mascații de barba aia și dus la izolare și amendat”

Dragoș Pătraru a fost „avertizat” de Consiliul Național al Audiovizualului, pentru niște comentarii pe care le-a făcut la adresa Bisericii Ortodoxe Române, informează paginademedia.ro.
Forul audiovizual a sacționat postul Prima TV și emisiunea Starea Nației cu o „somație publică” (adică un avertisment). Ediția în cauză, de la jumătatea lunii martie, a avut printre subiecte și momentul în care Arhiepiscopul Tomisului (Teodosie) a împărtășit zeci de persoane cu aceeași linguriță.
Somația a venit din partea Dorinei Rusu, însă nu a fost singura.
O amendă mult mai mare, de 10.000 de lei, a fost propusă de Radu Călin Cristea, care a fost foarte vehement pe acest subiect. „Ceea ce spune acest domn sunt lucruri absolut impardonabile. Sunt așa niște imaginații ieșite din zonă intestinală, decât din cea cerebrală, în care își permite să împrăștie cu toate fecalele de pe lume niște idei, niște valori, nu neaparat niște valori, care-l enervează”, a spus Cristea.
Propunerea Dorinei Rusu a trecut cu șase voturi, în timp ce amenda n-a mai fost susținută, în final, de niciun alt membru. Chiar și Cristea, în turul al treilea al votului, a optat pentru somație.
Dorina Rusu: „Și eu cred că Dragoș Pătraru a greșit în cazul de față. Trebuie să ai respect pentru valorile și credințele celorlalți. Nu ofensează doar reprezentanții Bisericii, ci și pe cei care cred.
Au fost și alți prelați care au exagerat și care au greșit, care nu au respectat normele, dar conducerea BOR a tratat cu decență problemele în perioada aceasta”, a punctat aceasta.
„Teodosie ăsta trebuia luat cu mascații de barba aia și dus la izolare și amendat”
- Alo, popii! Gata bă! Ninja, gata mă! Gata! Oare cât își imaginează oamenii ăștia că ne vom mai ruga de ei? Oare cât își imaginează că virusul, când ajunge în dreptul bisericii, își face o cruce mare și trece mai departe? Deja au imaginea unor inculți dăunători! A unor deliranți, care pun în pericol viața oamenilor!
- Teodosie ăsta trebuia luat cu mascații de barba aia și dus la izolare și amendat și făcut dosar și gata
- Arde frate toată planeta, mor oameni ca la nebuni peste tot în lume, iar dilimache ăsta plimbă lingurița prin gurile enoriașilor! Nu?
- Chiar, băieții, preoții, să luați o pauză de la meditații de alea, corp la corp cu tinerii de la Seminar, da!? De data asta se pot transmite boli mult mai grave decât...
- Sincer, sincer m-aș fi așteptat să-l văd pe „preafericirea sa”, „preaînalt managerul” Daniel, ieșind în fața oamenilor și spunând că Biserica pune la dispoziția statului toate resursele, pentru ajutorul bolnavilor! Au hoteluri, au bani, au mâncare, au de toate!
- Omul ăsta (n.r - Patriarhul), n-a apărut la nicio televiziune, de când a fost ales! Adresează-te cumetre, neamului! Că neamul vă dă bani să umblați în limuzinele alea, neamu' v-a placat cu aur pe toți!”, a spus Pătraru în emisiunea de la Prima TV
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Persoane: Dragoș Pătraru IPS Teodosie Radu Călin Cristea
Organizații: Biserica Ortodoxă Română CNA
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)