Papahagi a fost pus pe făraș. Ponta punctează: "ȘOBOLANUL a fugit chiar înainte să intre apa în corabie!”
Traseistul politic antiortodox Adrian Papahagi, unul din numele vehiculate pentru ministerul Culturii, a anunțat azi că se retrage din Cabinetul Tomac.
El și-a împachetat demiterea de dinainte de numire printr-o retragere personală justificată pompos, dar, de fapt, potrivit surselor de pe piața media, Papahagi a fost eliminat scurt dintre opțiunile ministeriale pentru Guvernul lui Eugen Tomac din multiple motive.
Fostul premier Victor Ponta nu a ezitat să taxeze momentul în stil personal și l-a catalogat pe Adrian Papahagi, adulatorul Monicăi Macovei, drept un șobolan.
Ponta a scris pe Facebook că intelectualul lui Petrov și-ar fi dorit să fie ministru al Culturii în executivul condus de Eugen Tomac, însă când s-a gândit că guvernul s-ar putea să nu treacă la vot s-a răzgândit.
"ȘOBOLANUL a fugit chiar înainte să intre apa în corabie!
Dar are un instinct de supraviețuire foarte dezvoltat (sau, mai direct spus, un oportunism dus la extrem).
Așa a scăpat și i-a mers bine atât pe vremea lui Băsescu, cât și pe vremea lui Iohannis!", a punctat Ponta pe Facebook.
Articole pe aceeași temă:
Adrian Onciu: PAPAHAGI, O CARICATURĂ războinică și OBSCENĂ în guvernul lui Băsescu
FOTO GROK:

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)