La Portalul Memorial din Mănăstirea Putna a fost săvârșit miercuri, 1 aprilie, parastasul pentru românii uciși în urmă cu 79 la Fântâna Albă.

Continuând obiceiul început imediat după 1990 de a comemora în fiecare an, pe 1 aprilie, victimele masacrului de la Fântâna Albă – Poiana Varnița (azi Ucraina, la 3 km de granița cu România, în dreptul județului Suceava), părinții Mănăstirii Putna s-au alăturat și anul acesta fraților din nordul Bucovinei în pomenirea românilor căzuți în 1941 pentru credință și neatârnare, se spune într-un comunicat al Mănăstirii Putna.

Din păcate, însă, precizează comunicatul, din cauza restricțiilor impuse de autorități, nu s-a mai putut face deplasarea la locul masacrului, la Fântâna Albă, așa cum obișnuiau în fiecare an părinții mănăstirii, împreună cu unii reprezentanți ai Statului român. 

„Parastasul de pomenire a românilor uciși în mod premeditat, pentru că au dorit să treacă granița nou impusă de Uniunea Sovietică, a avut loc în fața Portalului Memorial Golgota Neamului – „Fântâna Albă” de la Mănăstirea Putna.  La parastas au slujit preoți și diaconi ai mănăstirii, fără participarea persoanelor din afara mănăstirii”, se amintește în text.

În cuvântul său, Arhimandritul Melchisedec Velnic, starețul Mănăstirii Putna, a precizat:

„Mergând prin satele românești din nordul Bucovinei, am găsit oameni așezați, echilibrați, frumoși sufletește, cu frică de Dumnezeu și cu nădejde într-o dreptate pe care o așteaptă demult. Oare această dreptate va veni cândva? Răspunsul ni-l dă numai Dumnezeu, dar îl putem întrezări și noi. Nu a pierit nici neamul, nici țara, deși am fost de multe ori pe muchie de cuțit și la margine de prăpastie, dar Dumnezeu ne-a ținut de mână și ne-a călăuzit, așa cum simțim și acum mâna călăuzitoare a lui Dumnezeu. Iar noi, românii, am avut mereu nădejde în Maica Domnului, pentru că am simțit-o foarte aproape de sufletul nostru.

Cu pocăință, să cerem iertare pentru cei care s-au așezat la temelia neamului. Așa cum un pom își trage seva prin rădăcinile sale, și rădăcinile se hrănesc din ceea ce se găsește în sol, așa acești eroi ai neamului nostru s-au așezat la temelia neamului. Noi ne hrănim din adâncul lor. De aceea sufletul poporului român are o profunzime, o adâncime în cele duhovnicești. Și avem atâția termeni care arată acest adânc: doină, dor, nevoință, unire adâncă cu Hristos, trăirea prezenței lui Hristos. Suntem bine înrădăcinați pentru că buni și sfinți ne-au fost strămoșii. Îmi vine în minte acum Doxachi Hurmuzachi care a spus că limba, credința și neamul – acestea trebuie să le păzim ca un neprețuit odor. Sfântă să le fie pomenirea.”

Împreună cu cei căzuți la Fântâna Albă au fost pomeniți la parastas toți românii din nordul Bucovinei și din Basarabia care au murit în deportări și în lagăre, ale căror suflete ne rugăm să le strângă Dumnezeu laolaltă la sânul Său, unde nu mai este nici loc, nici timp de despărțire.