Părintele Arsenie Papacioc: România va avea un mare rol în istoria pământului ăstuia. Cipurile nu trebuie acceptate cu nici un chip! Rușii - un popor fără fund. Și ungurii sunt foarte primejdioși. Câinoși. (15 August 1914 – 19 iulie 2011)
INTERVIU: „Basarabia e și-un tampon între noi și ruși, care ne mai ferește. Rușii - un popor fără fund. Și ungurii sunt foarte primejdioși. Câinoși.”
VIDEO: Părintele Arsenie despre rolul României pe Pământ:
Părintele Arsenie Papacioc la 14 ani de la nașterea la Ceruri (15 August 1914 – 19 iulie 2011). Republicare In Memoriam vrednicului de pomenire Sfânt Părinte Arsenie de la Marea Neagră. Veșnica lui pomenire!
„La 15 august 1914, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, doamna Stanca aducea pe Iume, la o vârstă înaintată, la 47 de ani, pe cel de-al șaptelea ei fiu, pe care, inspirați, părinții l-au numit Anghel. De-a lungul vieții, mulți aveau să îl numească înger, referindu-se nu atât la etimologia numelui, cât la curăția viețil lui, care consfințea numele.
Dintru început s-a vădit a fi sub ocrotirea Maicii Domnului, intrând în lume chiar de ziua praznicului sfintei ei adormiri. În și prin toată viața lui a cinstit-o deosebit pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu și a îndrumat și pe alții spre mijlocirea ei sfântă. De multe ori, amintea o istorioară în care o fată se ruga Maicil Domnului așa: „Maica Domnului, arată-te a-mi fi Mamă”, iar Maica Domnului i-a răspuns: „Arată-te a-mi fi fiică!”. Pentru că Părintele s-a dovedit a-i fi un fiu bun de-a lungul vieții, și Maica Domnului s-a arătat o Mamă iubitoare.[…]
La nașterea micului Anghel a
avut loc un fenomen rar, ce a tulburat toată regiunea: o eclipsă de
soare. Tatăl nu era acasă la nașterea fiului, din cauza serviciului ce
îl ținea, de multe ori departe de casă. De aceea, atunci când a ajuns
să-și vadă fiul de câteva zile, a exclamat cu bucurie: „A dispărut
soarele și a apărut fiul meu!”. ”
(Sorin Alpetri, "Între timp și veșnicie. Viața Părintelui Arsenie Papacioc” – Ed a II-a rev. și adăugită, Editura Accent Print, Suceava, 2015, pp.16-17. Sursa: Mărturisitorii)
Țara Românească va avea un mare rol în istoria pământului ăstuia
Părintele Arsenie Papacioc:
– Basarabia e și-un tampon între noi și ruși, care ne mai ferește. Rușii - un popor fără fund. Și ungurii sunt foarte primejdioși. Câinoși. Eu am fost primar al Zărneștiului. Dom’le, toate fabricile erau conduse numai de unguri. Și s-a întâmplat de s-a făcut o mișcare în favoarea lor, în Ardeal. Au îndrăzneală de stăpân. Un popor foarte primejdios. Și acum, ei, care sunt intruși, vor să pună mâna pe Ardeal.
– E obsesia lor.
– Da. Mulți mă întreabă ce părere am despre Țară. Țara Românească,
vă rog să mă iertați, spun cu îndrăzneală, simt că va avea un mare rol
în istoria pământului ăstuia. Pentru că nu este pe o poziție de
avangardă, ci de avanpost. Noi n-am luat niciun metru de pământ de la
străini, și uite, din toate părțile trag de noi. Ce mă-sa caută-n
Ardeal?! Să se ducă de unde-au venit!
Cipurile reprezintă o mare primejdie!
– Părinte, cum ne îndemnați să luptăm împotriva însemnării acesteia cu cipuri?
– Ehei, asta-i o mare primejdie, dragă! Nu credeam să înceapă așa de curând. Fără discuție, nu trebuie acceptat cu niciun chip! …Mă întreabă oamenii: „Ce facem?”, eu le spun: „Dom’le, eu nu accept. Atâta pot să vă spun!”. Vor să ne bage cipul în piele, în cărțile noastre de identitate. O mare primejdie!
Niciun soldat nu s-a îmbrăcat în haine soldățești să fie înfrânt

Însă, dragii mei, eu am fost militar. Și un maior, Arthur Popescu, mă ținea pe lângă el. Comanda un batalion. Era ofițer superior. Făceam strategii militare. După ce-a murit, am raportat generalului că am preluat comanda batalionului. În armată n-ai cum să stagnezi. Nu trebuie să știe inamicul lipsurile tale. Și, dacă se poate, să știi și ce gândește el. A rămas uimit generalul. Mai mult decât atât! Am cerut o intervenție pe dreapta, cum era poziția. Eram pe poziții militare, nu pe vârful crestei. Acolo te reperează, știți? Și, până la urmă, s-a terminat, m-a chemat și m-a îmbrățișat generalul. Mi-a zis: Dacă te fac general, primești? Zic: primesc, dar nu mă faceți.
Eram un militar care gândeam. I-am spus: domnule general, niciun soldat nu s-a îmbrăcat în haine soldățești să fie înfrânt. Nu există înfrângere. Dar trebuie să știi întâi să mori.
Eu nu sunt pentru nevoință, sunt pentru stare de prezență continuă. Să înviezi în fiecare zi. Că viața înseamnă moarte continuă. Toată măreția învierii n-ar fi fost așa de grozavă dacă n-ar fi fost crucea mai întâi. Și de-asta spun: orice jertfă e foarte bine primită și te adaugă, îți dă contur. Ești om!
Te rogi ca un om, și nu ca un închipuit om. Sfântul Grigorie de Nyssa a spus că Dumnezeu este copleșitor și de neînțeles. Dumnezeu are încă taine nedescoperite nici de îngeri, nici de om.
Hristos ne-a dat să înțelegem că trebuie să știm să murim
Omul este stăpânul creației. Este singura verigă posibilă între Dumnezeu și creație. Omul! Și satana luptă din răsputeri să ne pună în situația să nu recunoaștem că suntem de o însemnare cu Dumnezeu. Poate să zică el orice, suntem creație, chip și asemănare, și sigur că nu-i convine. Dar e necesar și dracul. Ce ne facem fără el? Ajută foarte mult în lupta noastră, în angajamentul vieții noastre ca luptători. Că nu văd un om să nu lupte. N-are chip dumnezeiesc în el atunci!
Iisus
Hristos, Dumnezeu fiind, a luptat. A luptat ca un ostaș, pur și simplu,
ca cel mai neînsemnat om, ca cea mai neînsemnată ființă. A luptat. Că
dacă nu lupta, nu murea! Și tocmai asta ne-a dat să înțelegem. Să știi
să mori!
În mic, în mare, dacă nu știi să jertfești, ești un profitor. Un trândav. Și nu poți să ridici niciun fel de steag. Nu trebuie renunțat la jertfă. Dracul luptă împotriva noastră, dar nu-și dă seama că luptă cu rezultate pozitive pentru noi.
Stare de prezență continuă recomand, nu nevoință. Posturile Bisericii, bineînțeles, nu le putem ignora. Și nici n-aveam voie să ne atingem de ele. Decât să le executăm.
– Ca un soldat.
– Și nici n-aveam voie să ne atingem de ele. Decât să le executăm.
Am stat și cu Părintele Cleopa prin păduri. Ei, din familie, înclinau spre nevoință. El avea un frate, Vasile, care era la oi. Cel mai în vârstă dintre ei. Și Cleopa era cel mai mic în vârstă. Tatăl lor a fost un trăitor. Dar venea cu sistemul ăsta acasă. A moștenit nevoința. Și avea un frate, monahul Gherasim, care dormea într-un coșciug, cu paie de ovăz și cu cruce, ca la cimitir, la cap.
Părintele Cleopa era pentru nevoință. Eu sunt pentru prezență continuă.
Să ne simțim cotul unul la altul

Marea greșeală strategică este că nu facem unitate durabilă între noi în momentul istoric pe care îl trăim. Ne arătăm pozițiile noastre, unul la altul. În sfârșit, avem avantajul că ne pomenim în rugăciune, ăsta e un mare lucru. Dar nu putem caracteriza un călugăr sau un creștin după amănunte. E foarte complex. E foarte complicat un om simplu, zice Dostoievski. Așa să ne ajute Dumnezeu, mă bucur că ne cunoaștem, și sper să nu fie numai atât...
– Ne-ați făcut un cadou minunat.
– Să ne simțim cotul unul la altul.
E nevoie de luptători de front, nu de teorii
– Vă mulțumim mult! Și să ne ajute Dumnezeu si cu cipurile astea, să ne împotrivim…
– Împotriva lor, ăsta e răspunsul. Sunt deja propovăduite. V-ați gândit ce-i cu numărul 666? Dracul se consideră creatorul lumii. Ce îndrăzneală, vă dați seama! 666 adunate ca simple unități, însemnează 18. 18 cete, 9 sus și 9 jos. Satana crede că el e Dumnezeu. Scuipat, bătut, amărât, El e Dumnezeu și gata. Și e propovăduit, spune Sfântul Ioan Evanghelistul, spune Apocalipsa, sunt semne de Apocalipsă. Noi nu credeam, noi care ne gândeam la Apocalipsă cu vreme de groază, să înceapă să ne ia în primire și pe noi. Nu pot să concep, să accept 666. Cum e asta? Le dăm cu crucea-n cap!
E nevoie de luptători de front, nu de teorii.
– Păi, Sfinția Voastră sunteți luptător de primă linie. De-aia am venit aici.
– Ați venit că a vrut Dumnezeu să ne cunoaștem. Nu-i nici o noutate! Noutatea a adus-o Hristos!
Pentru că dacă ar fi vorba, în spital eu mă consideram pregătit de moarte, că e o vârstă, sunt 95 de ani! Și nu mă găseam. Că Dumnezeu nu ne judecă după poruncile lui Moise, ne judecă după talanții pe care-i avem fiecare. După câte ți s-a descoperit! Să nu crezi că e o glumă! Morții nu trebuie să-i faci o cafea! Nu-i glumă!
Am plâns în spital! Mă tem mai mult de iubirea lui Dumnezeu decât de pedeapsa lui.
Și Iuda ar fi putut fi iertat, dacă se pocăia!
Noi nu putem face o greșeală pe care a făcut-o Sfântul Apostol Petru, să te lepezi de Hristos. S-a lepădat, dar s-a căit. Și a fost iertat! Și Iuda ar fi putut fi iertat, dacă se pocăia!
Părintele Teofil m-a vizitat și m-a întrebat dacă mă mântuiesc. Și zic: nu mă mântuiesc. Cum? a sărit în sus. Păi, Părinte, îmi fixez eu tronurile până în împărăția cerească? Dumnezeu dă harurile astea, dar la smeriți…
Avem datoria să ne pomenim între noi. Să ne băgăm în traistă merinde!
– Și noi vrem să facem o lucrare documentată despre consecințele utilizării cipurilor, despre ce se întâmplă cu supravegherea asupra oamenilor. O lucrare științifică, care arată ce consecințe poate avea asupra oamenilor supravegherea continuă, neîncetată, și controlul total din partea statului. După părerea noastra, este foarte rău.
– Parcă și titlurile, și e destul. Dar dacă o mai și susțineți! Frumos! M-ar bucura foarte mult! Fraților, nu stați pe loc! Asta înseamnă muncă și rămâne! Uite, rămân scrise! Rămâne scris ce-a spus cutare părinte despre vremurile ce le trăim. Cât se poate, nu stați pe loc. Avem datoria să ne pomenim între noi. Să ne băgăm în traistă merinde! Câte ceva ca să reziste! Rămâne un lucru, dragii mei. Dacă nu e duhul lui Dumnezeu, nu e nimic!
– Sunt unii care vor să facă o lege pentru homosexuali, să le permită căsătoria în România, și încercăm să blocăm în Parlament inițiativele acestea.
– Sunt lucruri de care ți-e și scârbă. Jignește pe Hristos, care a dat cinste planetei noastre prin întrupare. Nu vă cer nimic decât să stați în picioare.
– O să stăm drepți, cât putem.
– Putem. Marea greșeală e că nu vrei, nu că nu poți. Strigă la Hristos! Te așteaptă! Iar Maica Domnului e foarte supărată pe cei care nu-i cer nimic. Să știți să muriți, să știți să înviați în fiecare zi! Ultimul meu cuvânt.
Fragment dintr-o convorbire cu Părintele Arsenie Papacioc realizată de George și Victor Roncea împreuna cu Iulian Liță.
Mai mult la Roncea.Ro
Citiți și Viața Părintelui Arsenie Papacioc povestită de el însuși
GALERIE FOTO IMEDIAT DUPĂ VIDEO
VIDEO-mesaj al Părintelui Arsenie:
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Ucrainenii au vrut să arunce în aer tot Portul Constanța cu o jumătate din oraș cu tot. Ziarist veteran: Iată de ce și cum
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
Florin Iordănoaia, fost ofițer de Marină Militară și profesor de navigație, acuză: Drona nu putea ajunge acolo unde a explodat fără să fie dirijată! Apropo de ”radarele noastre nu pot să vadă obiecte atît de mici”: Ce vorbești, domnule? Cine te-a mințit?
Gen. brg. (r.) SRI Aurel Rogojan: Așa-zisa derivă a dronelor navale din Portul Constanța este expresia disperării Ucrainei. A fost un act de agresiune militară disimulat împotriva României. Granița NATO și UE, perforată
URAGAN ÎN JUSTIȚIE! 3.580 de judecători se ridică împotriva caracatiței globaliste. Decizia istorică a CSM care a identificat rețeaua de ONG-uri securiste și publicații sorosiste. Lista din SUA merge la Bruxelles: Funky Citizens, Declic și Expert Forum
Scene din triburile de canibali pe străzile din Belfast: Un migrant sudanez a vrut să decapiteze un irlandez cu cuțitul. ATENȚIE - IMAGINI CUTREMURĂTOARE
Recomandările noastre
Părintele Justin, interviu cu Victor Roncea: De nu ne vom păzi Ortodoxia, ne vom pierde și Neamul. Mă simt dator să apăr sufletele românilor. Ținta este libertatea - urmează dictatura și controlul absolut. Lepădăturile comuniste sunt în continuare sus
Cine a început cu ”Listele Negre” de care se plâng astăzi SECURIȘTII SISTEMULUI SOROȘIST și cum a câștigat ActiveNews de două ori procesul contra listei ”vectorilor propagandei” din România. Sorin Bocancea și Constantin Ilaș, INCULPAȚI. AVIZ AMATORILOR
Secțiuni: Cultură Foto Istorie Opinii Prima pagină Sfinții închisorilor Știri
Persoane: George Roncea Iulian Liță Părintele Arsenie Papacioc Părintele Iustin Pârvu Părintele Justin Pârvu Victor Roncea
Locații: România Mare Techirghiol
Subiecte: acte cu cip Biserica Dictatura Biometrică Extremism maghiar Naționalism Patriotism Sfinții închisorilor
Organizații: Poporul Român
Tip conținut: Opinii

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)