Părintele Constantin Necula: „Suntem dinaintea unui ceas astral. În marea vieții românești, Biserica Ortodoxă Română își așterne, la An Centenar de Unire națională, în apele tulburi ale istoriei contemporane, Nava Amiral, Catedrala”
„Suntem dinaintea unui ceas astral. În marea vieții românești, Biserica Ortodoxă Română își așterne, la An Centenar de Unire națională, în apele tulburi ale istoriei contemporane, Nava Amiral, Catedrala”, scrie părintele Constantin Necula într-un „gând la Catedrală”, în ziarul Lumina, înainte de momentul cel mai așteptat al acestui an, 25 noiembrie. Dar, amintește părintele profesor Necula, ca orice realizare românească, a „stârnit răutăți și comentarii, inconștiente porniri de răutate, mediocre calcule și aberante interpretări”. Textul semnat de părintele Necula vorbește despre catedrala construită în Dealul Arsenalului ca despre un spațiu sacru în care putem regăsi cei 100 de ani de Românie. Și chiar mai mult decât un veac de istorie. Pentru că, „în zorii sfințirii”, vor păși aici voievozii, călugării, culții ciobani ai transhumanței culturale, luptătorii pentru demnitate din Maramureșul istoric, martirii temnițelor comuniste.
Publicăm mai jos articolul integral:
„Suntem dinaintea unui ceas astral. În marea vieții românești, Biserica Ortodoxă Română își așterne, la An Centenar de Unire națională, în apele tulburi ale istoriei contemporane, Nava Amiral, Catedrala. Suntem dinaintea unei provocări la etica lumii urbanizate în care trăim, care și-a uitat satele și țăranii care și-au răstignit familiile și viitorul în țărâna unei țări. O lume obsedată de praful drumurilor modernizate ori de dezintegrarea propriilor familii pentru a se alinia cerințelor unor orizonturi utopice. Catedrala e lecția reintegrării noastre în normal. Asemenea Crucii de pe Caraiman, construită din oțelul podurilor bombardate de dușman de pe toată Valea Prahovei, Catedrala reașază așchiile podurilor de oțel ale visurilor noastre naționale. Unitatea de caracter a oamenilor care alcătuiesc fundamentul de rezistență al Războiului celui Dintâi. Plânsul mamelor și mireselor, fraților celor mici ori surorilor cărora nu li s-au mai întors acasă sufletele: fiii, mirii, frații, soții... Scâncetul de foame al orfanilor ori geamătul de durere al rănitului, uneori de dincolo de pragul suportabilului. Strigătul de îmbărbătare al ofițerului ori murmurul de încurajare a muribundului de pe buzele preotului militar. Toate sunt în Catedrală. Țin Catedrala și fac din ea edificiul reprezentativ al celor 100 de ani de Românie.
Ca orice realizare românească, a stârnit răutăți și comentarii, inconștiente porniri de răutate, mediocre calcule și aberante interpretări. Când Altarul ei va primi ungerea Cerului, toate acestea vor fi deja în urmă, ca un balast de care orice plutire trebuie eliberată prin dragoste și reconstrucție de sens. Suntem dinaintea propriei puteri de înțelegere a națiunii noastre. O națiune disipată în instincte politice, cu o lectură grăbită și uitucă a lecțiilor de viață geopolitică prin care am trecut. Primii, în zorii sfințirii, care vor intra în Catedrală nu vor fi oamenii cei văzuți. Vor veni voievozii mărturisitori, de la Neagoe Basarab la Ștefan cel Mare și Constantin Brâncoveanu cu pruncii săi maturizați prin martiriu. Vor veni călugării, cu Nicodim călcând pe apele Dunării, precum Stăpânul peste apele dintâi, cu maicile privegherii din pragul Tismanei ori Polovragilor, diacii și scriitorii cei din cronici. Vor intra în Catedrală boierii cei râvnitori în a face bine, care se pocăiau hrănind săracii ori ridicând locașuri Celui Care toate le iartă de sunt pocăite. Vor veni, dinspre Ardeal, culții ciobani ai transhumanței culturale, descălecătorii culturii în România care-și aștepta România Mare. Dintâi avrigeanul cu zâmbet de trigonometru ori, dacă vreți, inginerul cu teologia și pedagogia ascunsă în hematii, Gheorghe Lazăr. Spornicul călugăr duhovnicesc Gheorghe de la Cernica, de vatră din Săliștea, ce a cunoscut Academia Română prin oamenii săi. Se va arăta Dimitrie Eustatievici ori generațiile de îngeri culturali din Șcheii Brașovului ori Sibiu, Bistrița ori Năsăud, pilduitorii plămăditori de carte românească, Filip Moldoveanu și Diaconul Coresi, dintâi, apoi ceilalți, mulți. Luptătorii pentru demnitate din Maramureșul istoric, dulce grăitorii basarabeni ori strașnicii bucovineni - unde dintâi s-a arătat teologia românească, știință cu recunoaștere europeană. Vor fi cu noi. Din sobor nu vor lipsi ierarhii ctitori de cultură, Andrei Șaguna și Varlaam al Moldovei, ori cei care au apărat, cu propria libertate, libertățile de conștiință ale oamenilor, precum Calinic cel care-și odihnește râvna în ostrovul Cernicăi. Nici nu putem să-i spunem pe toți după nume, căci fiecărei cărămizi îi corespunde câte o generație. Iar fiecărei arcade câte un batalion românesc ce-și trezește Învierea în zorii sfințirii, așteptând ziua cea neînserată a Împărăției lui Dumnezeu. Vor fi toți. Soldat cu soldat, ofițer cu ofițer, voluntar cu voluntar. Nu doar cei din 1918, ci și cei de la luarea Griviței, ori cei care în câmpul de lângă reduta Rahovei cereau să moară decât să mai fie robi turcului. Nu, țăranul român nu va fi făcut școli de geopolitică și tactică militară, dar recunoștea cu ușurință dușmanii și minciuna ce-i măcinau țara. Din Cer, pe fusceiele de fir de borangic ale iubirii de neam, vor intra în Taina Sfințirii preoții cuminți și luminoși ai neamului, preotesele ca o candelă de lucire cerească, sat după sat, ni se vor așeza strămoșii. Simplu. Ca la Liturghie.
Apoi, când noi înșine ne vom apropia de locaș, soboarele martirilor din temnițele comuniste vor fi în Catedrală. Semne ale rezistenței și demnității vor fi mai aproape de noi, dincolo de cuvinte, prin stâlpii de rezistență, parte făcuți din glăsuirea lor cu moartea de care nu s-au temut. Da. Vor rosti în șoaptă rugăciuni cei purtați în zeghe prin temnițe și în nevrednicele veșminte ale uitării pe străzile intereselor noastre ideologice. Vor fi aici și cei de care ne rușinăm. Și cei de care am uitat. Pentru că întreaga Catedrală este Țara, cu noi toți, fiecare în parte, care suim coasta de lumină a nemuririi în Ortodoxie.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Singura veste bună pentru vaccinați: Există tratament de detoxifiere a proteinelor spike. Ce recomandă Dr. Peter McCullough
BREAKING: Iranul a atacat aerian Israelul. Ayatollahul Khamenei: ”Regimul sionist răuvoitor va fi pedepsit”. Țintele ar fi în ”Palestina-ocupată”. Începe al III-lea Război Mondial? ACTUALIZARE - VIDEO
CNSAS a declanșat procedura de verificare a lui VASILE BĂNESCU. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei refuză să-și ofere datele instituției care cercetează trecutul său în raport cu Securitatea. DOCUMENT EXCLUSIV
Eșec?! Nici vorbă: Atacul Iranului este un Semn că s-a schimbat Lumea!
RECUNOȘTERE OFICIALĂ. Klaus Iohannis, după întâlnirea cu Zelenski: România negociază un acord cu Ucraina
Omoruri ”pandemice” la Spitalul Sf. Pantelimon din București? "Se micșorează deliberat doza de noradrenalină pentru a se elibera paturile din salonul ATI după decesul provocat al pacienților". Jurnaliștii de la Cetățeanul.net: Nu am mai întâlnit așa ceva!
Recomandările noastre
Noua Utopie climatică: Se pregătește scoaterea la mezat a Planetei – munți, păduri, câmpii, ape...
Orwell a prezis Războiul Permanent de astăzi
CNSAS a declanșat procedura de verificare a lui VASILE BĂNESCU. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei refuză să-și ofere datele instituției care cercetează trecutul său în raport cu Securitatea. DOCUMENT EXCLUSIV
17 milioane de morți ai vaccinului și o tută. ”Amanta lui Cîțu” contrazice un studiu de 180 de pagini efectuat în 17 țări de oameni de știință cu reputație internațională cât și pe Tucker Carlson. Factual, ONG-ul cu un capital de 2.500.000 lei
Secțiuni: Știri
Persoane: Constantin Necula
Locații: București
Subiecte: Catedrala Națională Centenarul Unirii
Organizații: Biserica Ortodoxă Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)