Tehnologia ne permite astăzi să folosim cuvântul ca armă de distrugere în masă, nu doar de la nivelul unor instituții sau persoane publice, ci chiar de la statura unor persoane obișnuite, este concluzia unui text semnat de părintele Constantin Sturzu, purtător de cuvânt al Episcopiei Iașilor. Manifestându-și îngrijorarea pentru proporțiile pe care le-a luat „distribuirea” a tot ceea ce înfierează „răul” în mediile de comunicare, analizând fenomenul social media, căruia omul i-a devenit captiv, preotul Constantin Sturzu spune că, precum în Vestul sălbatic, „linșajul mediatic a devenit o modă cu impact crescând pe zi ce trece”.


Acesta este textul integral publicat de Ziarul de Iași: 

„Anii de când sunt purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Iașilor (al „Mitropoliei de la Iași”, în limbaj uzual) au lăsat urme adânci în inima mea. Nu m-am gândit niciodată că voi deveni persoană publică. 

În adolescență și în tinerețe îmi mascam timiditatea prin manifestări nonconformiste. Nu am avut darul diplomației și nici n-am fost o persoană care să stăpânească arta conversației. Dar pentru că aveam "ceva condei", am fost cooptat în redactarea unor comunicate de presă pe vremea în care un cotidian din Iași pusese tunurile pe tot ceea ce făcea Mitropolia, iar noi, preoții, eram vinovați până și pentru dioxidul de carbon emis în atmosferă în procesul respirației.

Treptat, am tot preluat atribuții din sfera purtătorului de cuvânt, dar fără a fi numit oficial ca atare. Eram „doar” consilier al Sectorului cunoscut drept "Biserica și societatea". Pe 12 septembrie 2007, când Colegiul Electoral Bisericesc anunța alegerea ca Patriarh a Înaltpreasfințitului Părinte Daniel, pe atunci Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, am fost asaltat de jurnaliști. A fost, practic, "confirmarea" mea în această responsabilitate a relației cu presa. Toți erau curioși să afle câte ceva despre activitatea și profilul actualului nostru Întâistătător. A fost și primul moment mai greu, care mi-a pus la încercare prezența de spirit. Eram în direct pe un post de televiziune național, vorbind din curtea Mitropoliei. Reporterul m-a întrebat dacă e adevărat că ritmul de lucru impus colaboratorilor săi de viitorul Patriarh este "unul infernal". Bietul de el, îmi adresa întrebarea cu bunăvoință, dar din reflex folosea o formulă cel puțin neinspirată în contextul vieții bisericești. Am replicat pe cât de bine am putut atunci, cu zâmbetul pe buze: "Lucrând în Biserică, nu putem spune că lucrăm într-un ritm infernal. Eventual într-un ritm... paradisiac, căci noi ne dorim dobândirea Raiului".

A fost cel dintâi dintr-un lung șir de dialoguri cu oamenii din presă. De la acea interpelare benignă am ajuns să trec și prin situații extreme, în care aveam sentimentul că mă aflu în fața unui pluton de execuție. Din răutate sau din neatenție (neprofesionalism), am trăit să văd și ce însemnă să ți se scoată o propoziție din context (la TV) și să i se dea astfel o conotație chiar opusă declarației luate în ansamblul ei. În presa scrisă (și online) se pot găsi și acum cuvinte sau formulări care mi-au fost atribuite fără a le fi rostit. Am devenit (oarecum) imun și la tot soiul de mesaje calomnioase sau de amenințare. Deși nu mi-a fost ușor să explic copiilor mei cum e, de fapt, cu anumite acuzații la adresa mea.

Am trecut și prin momente tragi-comice. La un moment dat, mama, care locuiește într-un sat la vreo 26 de km de Roman, este interpelată de un vecin: "Da' ce-o pățât Părintele?". "Ce să pățească?", întreabă îngrijorată mama. "Păi, l-am văzut la televizor că l-o prins jucând la păcănele". Ce se întâmplase? Vă aduceți aminte că, nu demult, o persoană îmbrăcată în haină preoțească a fost filmată de cineva cu telefonul jucând impasibil la "aparate", cu o bere în față. Câteva posturi TV centrale au preluat secvențele, dar au oferit și declarația mea telefonică - cu fotografia și numele meu pe ecran - cum că respectivul individ nu era nici preot, nici călugăr. Vecinul, om serios, de altfel, a "văzut" ce a putut și dumnealui în acea știre - devenind, involuntar, emblematic pentru confuzia generală în care trăim la nivel mediatic. (În paranteză fie spus, atunci am înțeles când este bine, din punct de vedere creștin, să demontezi o acuzație nedreaptă și când să-ți asumi lucruri pe care nu le-ai făcut, dar ți se pun în cârcă. La nivel personal, eu pot lăsa pe vecinul meu să creadă că am jucat la "păcănele", m-ajută duhovnicește să mă smeresc astfel. Dar când reprezinți Biserica, ai datoria de a spune cele ce sunt - pe drept cuvânt - în apărarea ei. Fiecare se poate smeri doar pe sine, nu pe alții).

În primii 10-15 ani de după 1990, impactul unei știri mincinoase sau calomniatoare, al cuvântului ucigaș, în general, era semnificativ mai mic. Se uita omul la știri, se revolta pe moment, poate mai discuta cu alții... Intensitatea era cu totul alta. În anii din urmă, de când "omul recent" este captivul rețelelor de socializare, lucrurile au cam luat-o razna. Expresia "cuvântul este o armă" își are sorgintea într-o formulare din Vechiul Testament: "Fiii oamenilor - dinții lor sunt arme și săgeți și limba lor sabie ascuțită" (Psalmi 56, 6). Mântuitorul, explicând spiritul, nu litera Decalogului, ne învață că porunca "să nu ucizi" este valabilă și atunci când sunt vizate alte aspecte decât trupul unui om, cum ar fi bunul său nume: "Că oricine se mânie pe fratele său vrednic va fi de osândă; și cine va zice fratelui său: netrebnicule, vrednic va fi de judecata sinedriului; iar cine va zice: nebunule, vrednic va fi de gheena focului" (Matei 5, 22). Dacă ucigașii de trup cei mai înverșunați pot ajunge "criminali în serie", cei ce sistematic promovează lucruri care aduc atingere unor persoane ar putea fi numiți "justițiari în serie". De câte ori ați reflectat măcar câteva secunde înainte de a posta o știre sau o afirmație despre o persoană înfierată dintr-un motiv sau altul? De câte ori v-ați făcut părtași la judecata unor oameni înainte de a se pronunța justiția? V-ați gândit vreodată cât de ușor puteți ajunge voi înșivă să fiți bălăcăriți, blamați de toată lumea? E de ajuns ca cineva să vă acuze de ceva revoltător și/ sau să posteze o poză sau un filmuleț care să se preteze la o astfel de interpretare. Restul e "share".

Ca purtător de cuvânt, ca preot, ca om sunt extrem de îngrijorat de proporțiile pe care le-a luat "distribuirea" a tot ceea ce înfierează "răul" în mediile de comunicare. "Rău" definit după interesul sau predispoziția fiecăruia, arareori fiind și dovedit ca atare. Da, cuvântul poate ucide, precum odinioară sabia, arcul, pușca. Dar acum tehnologia ne permite să folosim cuvântul ca armă de distrugere în masă, nu doar de la nivelul unor instituții sau persoane publice, ci chiar de la statura unor persoane obișnuite. Mă îngrozește zelul și exaltarea celor ce abia așteaptă să aibă ceva negativ de spus sau de mediatizat. Ca în Vestul sălbatic, linșajul mediatic a devenit - cum ne avertizează și publiciști precum Cătălin Sturza - o modă cu impact crescând pe zi ce trece. Tu câți oameni ai "ucis" azi, chiar și printr-un simplu "like"?


2% din impozitul pe salariu
Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și sprijinirea directă a siteului ActiveNews România, nu către stat. Companiile de publicitate și multinaționalele nu ne iubesc. Ajută-ne să luptăm în continuare pentru cele ce-ți sunt dragi: Familia, Credința și Țara.

Descarcă formularul și depune-l la agenția ANAF de care aparții până pe 31 iulie.