Părintele Constantin Sturzu: Vreți normalitate? Amintiți-vă de referendum. Toate au fost răscolite cu prilejul referendumului, care nu a adus dezbinare, cum s-au lamentat unii, ci doar a făcut să se vădească cele ce erau de dinainte orientate diferit

„Referendumul acesta a fost darul lui Dumnezeu pentru o generație care a ieșit, la finele lui '89, dintr-o robie egipteană - dar care a ajuns la despicata Mare Roșie abia în octombrie 2018”, scrie părintele Constantin Sturza într-un editorial publicat de Ziarul de Iași. Analizând ceea ce s-a întâmplat în anul scurs de la referendumul din 6-7 octombrie, care a adus aproape 4 milioane de români la vot, dar procentul de 21,1% a fost cu mult sub pragul de 30% necesar pentru validare, preotul Sturza spune că Legea fudamentală” a rămas la fel de ambiguă atunci când vine vorba despre familie, care se întemeiază "pe căsătoria liber consimțită între soți" (art. 48).”
„Drept e că, deocamdată, Codul civil definește ceea ce înseamnă „soți”: „un bărbat și o femeie" (art. 259). Încă nu s-a pus problema modificării acestei legi, astfel încât ea să permită căsătoriile între persoane de același sex. Nici măcar parteneriatele civile sau "uniunile consensuale" nu sunt legalizate, deși imediat după referendum au existat voci din Parlament care să ceară acest lucru. Dacă n-a putut câștiga la urne, Coaliția pentru Familie - susținută, între altele, și de cultele religioase - pare că și-a atins, totuși, scopul. Căsătoria nu a fost nici redefinită, nici alterată prin legiferarea unor formule substitute”, scrie preotul Constantin Sturza.
El consideră că nu este deloc surprinzător că „nici unul dintre înverșunații adepți #boicot sau dintre (mai) cuminciorii #stauacasă nu s-a dezis de manipularea ordinară din jurul acestui referendum. Pe de altă parte, mă cam așteptam ca nici în rândul susținătorilor eșecul să nu producă mari efecte”.
De asemenea, scrie părintele Sturza, în anul care s-a scurs de la referendum, s-a mai constatat un lucru: „s-a radicalizat discursul celor ce, aparent, susțin democrația, dar care nu vor, de fapt, decât să-și impună, prin orice mijloace posibile - mai ales prin minciună -, viziunea lor progresistă, neomarxistă, secularizată - numiți-o cum doriți. Preoții de parohie au avut ocazia de a vedea cine și care le sunt credincioșii și de câtă credibilitate se bucură în ochii lor. Arhipăstorii au înțeles cât de bruiat le este glasul, de câte bariere se poate lovi în lumea de azi. Fiecare a putut vedea în propria familie, în cercul de prieteni - mai ales al celor de pe Facebook! -, cam ce-i separă sau îi unește”.
Concluzia este că toate au fost răscolite cu prilejul referendumului, care nu a adus dezbinare, cum s-au lamentat unii, ci doar a făcut să se vădească cele ce erau de dinainte orientate diferit. „A fost un soi de pregustare a vremurilor de pe urmă, caracterizate astfel în finalul Apocalipsei: "Cine e nedrept, să nedreptățească înainte. Cine e spurcat, să se spurce încă. Cine este drept, să facă dreptate mai departe. Cine este sfânt, să se sfințească încă" (Apocalipsa 22, 11)”, scrie părintele Constantin Sturzu.
Citiți textul integral AICI.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)