Părintele Constantin Sturzu, despre perioada ulterioară stării de urgență: Biserica nu va tăcea. Ingerința autorităților în practica liturgică este de nepermis

Preotul Constantin Sturzu a afirmat că Biserica respectă măsurile restrictive motivate de epidemia de coronavirus, însă aceasta nu va tăcea dacă statul va încerca să se amestece în practica ei liturgică și după încheierea stării de urgență. Reacția purtătorului de cuvânt al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei a venit ca un răspuns la întrebările ascultătorilor, în cadrul unei filmări live, postate luni pe canalul de Youtube al portalulului Doxologia.
„Mihai zice: Credeți că va mai fi posibilă vreodată -și dacă da, în ce condiții- organizarea pelerinajelor la Cuvioasa Parascheva și Sfântul Dimitrie cel Nou? ... După ce se întâmplă, după toate normele impuse de DSP Bisericii, vor mai fi posibile aceste pelerinaje? Putem să credem că, dacă cedați cu lingurița de împărtășanie, n-o să cedați mai ușor și cu sfintele moaște? Așa e că nu vom mai avea voie să le sărutăm sau să le atingem?
În primul rând, nu s-a cedat nimic în privința linguriței de împărtășanie. Acel comunicat dat acum ceva vreme, când criza cumva se profila - și s-a adeverit că lucrurile s-au agravat între timp -, venea în sprijinul, așa cum s-a și menționat în cuvântul părintelui patriarh Daniel, publicat a doua zi, în sprijinul celor care, neputincioși, slabi în credință, fricoși fiind, ar fi vrut, totuși, să se împărtășească.
Sigur, noi am zice: ai credință, te împărtășești cum ne împărtășim noi toți; nu ai credință, atunci nu te împărtășești. Roagă-te lui Dumnezeu să îți sporească credința! Dar, în același timp, să nu uităm că și Mântuitorul a ținut alături de El pe Apostoli, deși nu toți au avut o adevărată credință și mulți, în momente grele, după cum bine știm, fie s-au lepădat, ca Petru, fie au fugit de lângă El și asta nu înseamnă că El n-a crezut că aceștia pot fi câștigați cu adevărat și pot fi făcuți adevărați Apostoli, adevărați misionari. Așadar, trebuie să avem o grijă pastorală și față de cei mai slabi în credință. În sensul acesta a fost acel comunicat.
Acum, între timp, lucrurile au luat un pic de amploare și autoritățile au intervenit acolo unde nu se cuvine să intervină. Acea adresă de la DSP din Constanța, trimisă Arhiepiscopiei Tomisului, este o ingerință de nepermis. Așa cum noi nu spunem statului ce măsuri să ia și nu le explicăm medicilor cum e bine să trateze un bolnav, tot așa nu ni se poate spune nouă cum să împărtășim credincioșii, când e vorba de esența cultului, când e vorba de Însuși Trupul și Sângele Domnului.
Pentru că, să fim bine înțeleși, această împărtășire cu Trupul și Sângele Domnului nu se poate face niciodată în condiții aseptice, de siguranță absolută, din punct de vedere medical. Și nici nu este gândită așa împărtășania. Indiferent că s-a făcut cu lingurița, cum s-a făcut în ultimele secole, sau că s-a făcut punând Trupul Domnului în mâna credinciosului și dându-i să bea din potir, cum s-a făcut în primele secole, momentul de împărtășanie nu este doar un moment de unire cu Trupul și Sângele lui Hristos, ci este un moment și de unire între noi. De aceea împărtășirea se face în mod excepțional în afara Sfintei Liturghii, ea se face în cadrul unei comunități, pentru că este întreaga comunitate prezentă acolo și noi toți suntem chemați să ne unim în jurul lui Hristos. Unindu-ne cu Hristos ne unim și între noi.
Și atunci și Mântuitorul, când a luat (pâinea -n.r.) la Cina cea de Taină și a frânt și a dat Apostolilor, n-a făcut-o cu mănuși, n-a fost într-o igienă absolută. Când le-a dat să bea din același Potir, acel Potir a circulat pe la fiecare, fiecare a pus buzele acolo. Deci, se întâmplă exact ca în cazul unei familii. Noi mâncăm la masă și spălăm lingura. Nu le fierbem, nu le dăm cu nu știu ce substanță, și apoi vine următorul, ia lingura cu care noi am mâncat poate masa anterioară și mănâncă, tot din aceeași familie. Dar, în cadrul aceleiași familii se creează un fel de imunitate. Noi toți împărtășim aceleași lucruri, ne hrănim cu aceleași alimente și folosind aceleași obiecte.
Deci, aici, într-adevăr este o exagerare și, așa cum anticipați, nu ne va fi ușor să explicăm, deși noi avem argumente care vin de 2000 de ani. Două mii de ani împărtășire, două mii de ani de cinstire a sfintelor moaște și a sfintelor icoane nu au produs boli. Și vorbim de un eșantion de milioane și milioane de creștini. Acesta este un fapt științific. Comportament medieval, dacă vreți, este exact ceea ce se întâmplă în zilele acestea: măsurile luate acum, carantina și celelalte, se luau și în Evul Mediu. Nu e nimic nou.
Să facem distincție și să nu mai aruncăm cu etichete! Noi suntem numiți „înapoiați” și „medievali” și, vezi Doamne, cei care iau niște măsuri sunt oameni „luminați”. Nici în felul acesta nu se poate pune problema.
Încât, ca să închei și, în felul acesta, să încerc un răspuns: eu vă spun că abia atunci credința noastră va fi pusă la încercare, dacă și după ce se va termina cu această epidemie în țară, pandemie - că ne-a cuprins pe toți -, se vor încerca măsuri de genul acesta: adică să nu se mai poată închina lumea la sfintele moaște sau la sfintele icoane sau să nu ne mai putem împărtăși cu aceeași linguriță. Aici e deja ceva ce ține de însăși credința noastră. Nu mai e o chestiune, cum e acum, cu venitul la biserică: da, noi nu suntem imuni la acest virus și, chiar dacă suntem drept-credincioși, asta nu înseamnă că nu ne putem îmbolnăvi. Fiecare dintre noi știe ce înseamnă boala și faptul că avem adevărata credință nu ne asigură imunitatea. Dimpotrivă, adesea, poate că suntem încercați mai mult decât alții cu boli, pentru că Dumnezeu pe cine iubește ceartă. Și, atunci, da, respectăm aceste măsuri și înțelegem că e bine să păstrăm această distanță în această etapă în care ne aflăm.
Dar, când se aduce atingere unor adevăruri de credință, atunci, cu siguranță, nu vom tăcea și nu vom accepta să ni se impună nimic pe motive igienico-sanitare, medicale sau de altă natură”, a declarat purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

M.A.I. i-a făcut DOSAR PENAL lui CĂLIN GEORGESCU!

EXPLOZIV: Mașina unui preot care voia să denunțe activitățile homosexuale ale mai multor episcopi din BOR a sărit în aer pe autostradă!

Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România

Europa se prăbușește – e mult mai rău decât vă imaginați

Investigația care detonează scandalul alegerilor din România. Cum au tras sforile progresiștii lui Biden și rețeaua lui Soros ca CCR să anuleze procesul electoral. USAID finanța ”diversitatea” în Justiția română

Panică la Elysée: Este Brigitte Macron bărbat?
Recomandările noastre

Cine e Brigitte Macron? (III) - Coincidențele care au umplut paharul

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)