Părintele Dan Damaschin ne dă vestea bună a zilei și a anului: Primul spital social pentru oamenii sărmani va fi deschis la Iași. Vor avea acces gratuit la servicii medicale de înaltă calitate

Părintele Dan Damaschin deschide primul spital social din Iași, după ce a reușit să cumpăre un hotel în zona Tudor Vladimirescu, Iași. Acesta își dorește să ofere servicii medicale gratuite tuturor oamenilor sărmani care nu sunt asigurați și nu se pot îngriji, anunță BZI.
Spitalul social va fi deschis la un hotel din zona Tudor Vladimirescu. Prioritate vor avea mamele și copiii, însă părintele a afirmat că nu va uita de ceilalți oameni necăjiți, care vor avea nevoie de ajutor.
Pentru asta va avea personal permanent, dar și medici voluntari care se vor ocupa de fiecare caz în parte.
„Foarte mult a durat până am primit autorizația, aproximativ 2 ani de zile, iar lucrul acesta ne-a dat peste cap. Acum am primit-o și am delegat sarcini către arhitecți ca să trecem la amenajare și să transformăm hotelul într-un centru socio-medical. Noi dorim să avem acolo ceea ce este mai bun pentru cei care au nevoie.
Va fi un spațiu medical în care mamele, copiii și restul oamenilor sărmani vor avea acces gratuit la servicii medicale de înaltă calitate. O să oferim și servicii pe partea de imagistică, laborator de analize, un punct farmaceutic pentru a primi, în mod gratuit, toată medicamentația necesară și, bineînțeles, cabinete de consultații pentru specialitățile de care avem nevoie.
Și aici plecăm de la medici de familie, ginecologie, pediatrie, cardiologie, oftalmologie, stomatologie, nefrologie, ca să nu mai avem mame și copii care, neavând bani să meargă la spitale, pentru că nu au asigurare, să se îmbolnăvească și să se acutizeze bolile ce pot produce complicații.
În ultimii ani au fost destule mame care au murit din cauza faptului că au fost foarte ocupate cu creșterea pruncilor. Prioritare vor fi mamele singure, însărcinate, defavorizate și copiii, dar ne vom ocupa și de ceilalți oameni care fac parte dintr-o categorie socială.
Trebuie să ne adresăm acestor categorii. Noi avem în atenție aproximativ 2.900 de mame cu peste 10.000 de copii și majoritatea acestora au nevoie de stomatologie, oftalmologie sau alte servicii medicale. În centrul medical nu am făcut planul pentru personal, dar va fi un spital care va funcționa, în primul rând, pe bază de donații și voluntariat, ceea ce înseamnă că o mare parte din specialități vor fi acoperite de medicii voluntari. Sunt sigur că vom găsi în orașul acesta mare, pentru că sunt mulți oameni ce vor dori să facă un bine persoanelor.
Vom avea și medici angajați, care vor fi permanent, adică pediatri, ginecologi, stomatologi, oftalmologi și personal la imagistică, întreținere și asistenți. Probabil că vor fi undeva la 10-20 de angajați permanent în centrul medico-social”, destăinuie preotul ce are grijă de sufletele neajutorate.
Costul acestui proiect va fi unul foarte mare. Aparatura este foarte scumpă, sunt produse de câteva mii de euro, dar și de aproximativ 1 milion de euro. Va trebui să facem eforturi foarte mari când vom achiziționa aparatura și vom menaja restul centrului. Suma finală va depăși 2 milioane de euro”, a spus părintele Damaschin, pentru BZI.
FOTO:
:format(webp):quality(100)/http://www.bzi.ro/wp-content/uploads/2023/01/Parintele-Damaschin-1.jpg)
:format(webp):quality(100)/http://www.bzi.ro/wp-content/uploads/2023/01/Parintele-Damaschin-2.jpg)
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Prima pagină Social Știri
Persoane: Pr. Dan Damaschin
Locații: Iași
Subiecte: Asistență socială
Organizații: Biserica Ortodoxă Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)