Generalul (r) Aurel I. Rogojan, specialist în informații și cunoscut publicist, preocupat și de naționalismul interbelic, după cum stă dovadă serialul pe care îl publică în Cotidianul, ne oferă în exclusivitate o mărturie a oficialului comunist de rang înalt Petre Gigea Gorun, acum nonagenar, extrasă din memoriiile sale nepublicate, despre vrednicul de pomenire părinte Gheorghe Calciu.

Petre Gigea, cunoscut în lumea literară ca Petre G. Gorun (n. 31 martie 1930, Goicea, Dolj, România) - conform Wikipedia „este un economist și fost ministru al finanțelor, al 130-lea ministru al Finanțelor Publice ale României, demnitar și diplomat român din perioada Republicii Socialiste România, autor de lucrări de nonficțiune, autor de lucrări de specialitate, expert contabil (din 1965), negociator de credite pentru România, memorialist, monograf, poet și scriitor român, membru și președinte a varii organizații profesionale, educaționale și culturale”.

Redăm integral mărturia demnitarului comunist deși nu achiesăm la concluzia autorului - sugerată președintelui Nicolae Ceaușescu de fostul ministru de Interne comunist Tudor Postelnicu - ci mai curând considerăm că prin această linie, a CIA, s-a făcut cererea de eliberare a cunoscutului preot ortodox anticomunist Gheorghe Calciu Dumitreasa, primit apoi adeseori la Casa Albă (spre deosebire de agenți bolșevici ca Vladimir Tismăneanu). Sfânt părinte care ne-a lăsat personal de pe patul de moarte, pentru posteritate, vorbele de foc devenite prorocie „O să se bată cu noi și morți, iar noi o să fim alături de voi ca să ne apărați. Și morți vom izbândi!”.

Dar, cine mai știe?, este posibil să fie și adevărat ca neobositul părinte să fi avut contacte cu CIA, având în vedere că Mișcarea Legionară a colaborat cu OSS / CIA până s-a băgat KGB-ul din MI-6 pe fir (în paranteză fie spus, notăm și prezența lui Silviu Curticeanu, socrul lui Vasile Bănescu, la momentul relatat în continuare). PRECIZĂRI SUPLIMENTARE în articolul OGORANU și CIA. (V.R.)

MARTOR FĂRĂ VOIE LA PLECAREA PREOTULUI GHEORGHE CALCIU-DUMITREASA ÎN STATELE UNITE ALE AMERICII

Zilele acestea (21-23 noiembrie 2006), ziarele publică știrea dar și un necrolog, anunțând decesul preotului Gheorghe Calciu-Dumitreasa.

Despre persoana sa, până în anul 1985 nu aveam prea multe informații și acelea negative, iar după 1990 am aflat aspecte din viața sa, într-o interpretare pozitivă. Aș putea spune că, deocamdată, aprecierea mea este că a fost o persoană controversată, cu lumini și umbre, a cărui caracterizare sub aspect politic nu poate fi decât într-o oarecare măsură și cu aspecte subiective. Depinde pe ce poziții se situează cel ce îi face caracterizarea activității sale.

După anul 1990, a revenit în România din Statele Unite ale Americii unde se afla de cinci ani și printre alte onoruri, i s-a conferit și înaltul titlu de membru de onoare al Academiei Române.

Preotul Gheorghe Calciu-Dumitreasa s-a născut într-o comună dobrogeană în anul 1921, a fost condamnat politic cu o pedeapsă de 19 ani de închisoare, fiind eliberat în anul 1964, prin decretul de amnistie al deținuților politici.

A fost apoi slujitor al bisericii în calitate de preot, a desfășurat activități didactice fiind condamnat apoi la 9 ani de închisoare în anul 1979, probabil tot pe motive politice.

Într-o știre de presă, apărută în aceste zile, se menționează că în anul 1985 „a fost nevoit să emigreze în Statele Unite ale Americii, unde i s-a acordat cetățenia de onoare”.

Se mai precizează că pentru plecarea sa in SUA, au intervenit o serie de personalități politice ale vremii printre care Margaret Thacher, Ronald Reagan, Monica Lovinescu ș.a.

Din anul 1985, a fost preot la biserica „Sfânta Cruce” dintr-o localitate din Statul Virginia din SUA, după cum se spune în știrea de presă. Trupul său neînsuflețit se află depus la această biserică, urmând a fi adus peste câteva zile în România, unde potrivit dorinței și testamentului său, va fi înmormântat. În aceste zile, ar fi împlinit 81 de ani.

*

*       *

Citind toate acestea, mi-am adus aminte că în anul 1985, fără voia mea și cu totul întâmplător, am fost martor la luarea deciziei de emigrare în Statele Unite ale Americii, a preotului Gheorghe Calciu-Dumitreasa. Ori, îndemnul meu de memorialist, m-a determinat să scriu aceste rânduri, apelând la memorie și la notițele mele de atunci, după o tăcere de 21 de ani.

Nu știu dacă fac bine sau fac rău, scriind acest episod în calitate de martor, aproape stenografiind evenimentul, fără niciun fel de patimă în spiritul adevărului absolut.

Aceasta o fac acum, nu înainte de a spune, ca bun creștin ce sunt, ca Dumnezeu să-l odihnească în pace iar semnul veșnic liniștit să-i fie.

*

*       * 

Cum s-au întâmplat lucrurile?!

În anul 1985, îndeplineam funcția de ministru de Finanțe al României, în al cincilea an de activitate în această calitate.

În acea zi sunt sunat de către „nea Costică Manea”, șeful de cabinet al lui Nicolae Ceaușescu, președintele României.

Telefonul scurt nu aducea aproape niciodată vești bune. Avea un sunet aparte, strident, care auzindu-l, simțeam cum inima bate mai tare, a neliniște. Cel puțin, așa am simțit eu dar și alți colegi, mi-au mărturisit la fel.

Îmi spune grăbit:

- Nea Petrică, vino urgent, la Șefu’. Este o ședință.

De fiecare dată, urmam întrebările pe care i le-am pus și de această dată.

- Unde se ține ședința și cine participă? Răspunsul dat, grăbit, îmi precizează:

- In „Cabinetul unu”, la Șefu. La ședință participă: Agachi, Pungan, Bârlea, Curticeanu și Dumneata. Îi mulțumesc și telefonul se închide.

Întrebările mele erau foarte importante, pentru acel timp.

În primul rând dacă ședința se ținea în biroul președintelui său la „Săliță”, participarea era cu puține persoane. În aceste cazuri, ședințele erau comunicate „urgent” erau scurte dar foarte dure. Știam atunci, că era vorba de luat „la pilă”, adică cu critici aspre și cu deznodământ, uneori neprevăzut. Dacă ședința se ținea la „Sală”, atunci erau peste 20-30 participanți și „critice” fiind împărțită pe mai multe sectoare de activitate. Se „scăpa” mai ușor decât la ședințele din „cabinet” sau „săliță” unde erau prezenți 5-10 persoane.

Acestea, în legătură cu locul desfășurării ședinței.

În legătură cu „cine participă” era foarte important de știut întrucât bănuiai ce probleme vor fi dezbătute, analizate.

Astfel, eu aflând că la ședință vor fi prezenți Nicolai Agachi, ministrul Metalurgiei, Vasile Pungan, ministrul Comerțului Exterior, Ștefan Bârlea, președintele Comitetului de Stat al Planificării și eu de la Ministerul Finanțelor, am bănuit că este vorba de vreun import de minereu de fier pentru Combinatul Metalurgic de la Galați sau poate vreum export din același sector. În consecință m-am pregătit cu documente de import-export legate de îndeplinirea planului pe anul 1985.

În cadrul ședinței aveam să constat că bănuielile mele s-au adeverit, fiind vorba de un import de minereu din India, de care toți cei prezenți eram implicați, legat de contractare, plata minereului, transportul și producția de produse metalurgice.

La ora fixată, toți cei convocați am fost prezenți și am intrat, ca de fiecare dată, cu teamă în cabinetul președintelui.

Aceasta, pentru că nu știai niciodată în ce condiții ieși de acolo, discuțiile trecând de la o problemă la alta și vina se putea găsi de unde nici nu te așteptai.

Trebuiai să ai o inimă tare, întrucât teama ce o răspândea președintele Ceaușescu era mare. Avea putere absolută, era exigent, dur și niciodată nu știai ce se poate întâmpla de la o astfel de ședință.

Desigur, acum, când doarme somnul morții, unii fac pe „grozavii” calificându-l în fel și chip, mai ales dintre aceia care nu au tremurat atunci, care nu l-au cunoscut îndeaproape.

La ședință, a participat, dealtfel în mod obișnuit Silviu Curticeanu, șeful Cancelariei prezindențiale și dacă nu mă însel a fost chemat și Gheorghe Oprea, prim viceprimministru al Guvernului, care coordona problemele metalurgiei.

Am intrat cu toții în birou, în același timp și ne-am așezat la masă pentru ședință.

Președintele NicolaeCeaușescu avea un birou lung, de 12-15 metri și lat de circa opt metri, luminos, cu multe ferestre mari orientate spre sud.

În birou, în afară de această masă de ședință, cu câte patru scaune tapițate, pe cele două laturi dreptunghiulare și unul în capul mesei, mai erau două canapele simple dar elegante, biroul de lucru care era ca o masă simplă dar ornamentată de mici dimensiuni, cred lungă de 1, 20 metri și lată de un metro care avea în față o măsuță cu două scaune, iar pe pereți câteva tablouri celebre ale pictorilor români, Nicolae Grigorescu și Theodor Aman.

În spatele său era tabloul lui Theodor Aman intitulat "Mihai Viteazu și solii turci”.

Când am intrat, președintele era supărat, puțin încruntat la față, fiindcă avea câteva cute pe frunte și ne-a răspuns la salut printr-un „salut”, abia perceptibil.

De la biroul său de lucru, străbătând biroul s-a așezat pe scaunul din capul mesei de ședință.

Aș aminti, că în acest birou, ședințele erau destul de rare, erau scurte și aveau caracter urgent.

După ce a aruncat o privire asupra noastră a început cu criticile sale:

- V-am chemat aici, pentru că voi nu vă faceți datoria cum trebuie. Agachi nu se ocupă de producție și se plânge că nu are minereu de fier iar voi nu-l ajutați cu realizarea contractelor economice cu partenerii externi, nu faceți plata facturilor la timp, iar producția de la Galați, suferă.

Și tot așa, ne-a luat pe fiecare la rând, mie imputându-mi că nu asigur plata facturilor către exportatorii de minereu.

Se adresa și de această dată, că eram „luați la pilă”, pentru a fi mobilizați în continuare, să rezolvăm problemele țării.

Acesta era obiceiul „casei”.

Am căutat fiecare să ne justificăm, mai ales că unele contracte nu erau finalizate și în acest caz nu se putea face nicio plată și nici un transport, de minereu.

Bietul Nicolae Agachi, de altfel un om bun, conștiincios și muncitor a ieșit puțin cam șifonat din această discuție.

Dar ce legătură este între această ședință și cazul preotului Gheorghe Calciu- Dumitreasa, mă veți întreba?!

Eu zic, doar, să aveți puțintică răbdare.

În timp ce noi eram în această ședință, ușa se deschide și intră nepoftit Tudor Postelnicu, ministru secretar de Stat și șeful Departamentului Securității Statului.

Toți, am rămas uimiți, deoarce potrivit „cutumei”, nimeni, absolut nimeni, nu putea intra în Cabinetul Unu, neanunțat și mai ales când era o ședință. Acest „consemn” nu-l încălca nici chiar „Coana Leana”, oricâtă autoritate avea dumneaei.

Președintele Ceaușescu, fără a scoate o vorbă, și-a exprimat nedumerirea că se intră neanunțat și nu se respectă regulile stabilite.

După ce a închis ușa, Tudor Postelnicu, face 4-5 pași și de acolo din mijlocul biroului atât de spațios, ia „poziție d drepți”, pune mâinile militărește pe vipușca de la pantaloni și spune cu glas tare:

-Să trăiți tovarășe Comandant Suprem. Permiteți să vă raportez.

Președintele Ceaușescu, se scoală de pe scaunul de unde conducea ședința și se deplasează în mijlocul biroului unde șeful Securității stătea în poziție de drepți.

-Ce este așa urgent de ai venit șa mine valvârtej?

Tudor Postelnicu, aruncă o privire la masa unde stăteam noi, parcă deranjat de prezența noastră și fiind invitat să vorbească în acele clipe, raportează:

-Tovarășe Comandant Suprem, în douăzeci de minute trebuie să dăm un răspuns favorabil conducerii C.I.A. din America.

De aceea, a trebuit să vă deranjez, ca să-mi dați dezlegarea respectivă.

Lungind vorba, se vedea că nu-i convenea să spună ce avea de „cerut dezlegarea”, fiind noi de față.

În acele momente, eu la rândul meu, îmi făceam niște calcule, având în vedere trei ipoteze: ori noi cei de la masă, eram invitați să părăsim biroul pentru a avea loc discuțiile, ori se retrăgeau amândoi în camera din spatele biroului unde era sufrageria „particulară” ori îl îndemna să vorbească în prezența noastră.

Eram nerăbdător să aflu soluția pe care o adoptă.

Aceasta, pentru că Nicolae Ceaușescu avea un stil de conducere specific.

El nu vorbea și nu analiza problemele de armată, de securitate, de externe sau speciale decât cu factorii de resort.

Astfel, el analiza problemele de resort decât cu cei in cazul respectiv armata cu cel de la armată, agricultură cu cel de la agricultură, externele cu cel de la externe, securitatea, cu cei de la securitate ș.a.m.d.

Ca președinte, nu amesteca „urda cu brânza”, având pârghii separate pe care le împreuna doar el singur.

Era un stil de conducere.

Eu, îmi făceam ipoteze in acest caz unde era vorba de un „secret de securitate” și  care de altfel și ultimul la care am fost prezent fără voia mea ca martor nepoftit.

Președintele Nicolae Ceaușescu, s-a gândit câteva secunde, poate mai multe decât în situația în care se dă un răspuns imediat, fără reținere, spunându-i:

-Spune Postelnicule ce ai, că față de ei nu am secret. Sunt membri ai Guvernului.

La o astfel de situație, Tudor Postelnicu a fost oarecum descumpănit.

Spre cinstea președintelui, consider că poziția lui a fost cea mai bună, deși indica, într-un fel, o anumită cutumă de a discuta problemele specifice numai cu cei în cauză.

Șeful Securității Statului neavând altă soluție, decât respectând îndemnul respectiv, continuă:

-Conducerea C.I.A. ne-a cerut ca în termen de 48 de ore, preotul Gheoghe Calciu-Dumitreasa să plece din România pentru a se stabili în SU.A.

Ei recunosc că acesta fiind agent C.I.A., doresc să-l recupereze.

În telegrama primită ne-au comunicat că în caz de refuz, relațiile de cooperare între C.I.A. și Departamentul de Securitate, se vor deteriora, întreaga răspundere revenind României.

Cele de mai sus, au fost spuse aproape pe nerăsuflate. A mai adăugat „că răspunsul trebuie dat în 20 de minute”.

După cum se vede, americanii jucau de pe poziții de forță.

Ascultând „cele raportate”, Nicolae Ceaușescu a plecat din fața lui Postelnicu și venind în fața mesei unde noi eram așezați pentru ședința întreruptă, descrețându-și fruntea, ni se adresează:

-Uitați-vă și voi ce situație avem. Americanii recunosc că preotul Calciu-Dumitreasa, legionar notoriu, este agent C.I.A. și nu numai asta.

Ei vor să-l recupereze în 48 de ore. După cum se vede, țin la oamenii lor”.

După cele spuse, se deplasează din nou în fața lui Postelnicu, dându-i dezlegare:

„-Dă-l , mă, pe Calciu americanilor mai ales că este agentul lor. Uite, asta eu nu o știam.

Dă-l și să se spele cu el pe cap. În loc să avem noi grijă de el, să aibă ei grijă. N-o să ne certăm noi cu americanii din cauza lu’ Calciu.

Comunică-le răspunsul nostru favorabil”.

Din nou îl lasă pe Postelnicu care era tot în poziție de drepți și se apropie de noi, continuând perorația:

„-Deci, Calciu este agent CIA și noi nu știm. Noi știm doar că a făcut politică legionară.

Este interesant că americanii îl descomspiră acum și îl recuperează.

Treaba lor. Să se spele cu el pe cap”.

Expresia aceasta, repetată, am auzit-o când eram copil, la mine în sat, tipic țărănească, care devenea lipsa de interes pentru ce se întâmpla mai departe.

Din nou se duce în fața lui Postelnicu și îl întreabă:

-Ai înțeles, deci. Mai ai ceva de spus?

Imediat, Postelnicu, a mai făcut un pas apropiindu-se de președinte și pe un ton scăzut, pentru ca noi să nu auzim, intervine:

- Vă rog, să-mi permiteți, tovarășe Comandant Suprem ca să le cerem și noi în schimb pe tovarăsul colonel……, care este reținut de americani.

Așa de încet a spus numele colonelului respectiv, că nu am reținut numele.

Răspunsul a venit imediat:

„-Sigur că da. Să ni-l dea la schimb așa cum se obișnuiește în toată lumea”.

Tudor Postelnicu s-a plecat cu respect, s-a întors militărește și a ieșit din birou cu problema rezolvată.

Fiind problemă „delicată”, la care eram martor fără voie, douăzeci și unu de ani, nu am scris un rând despre asta.

De altfel, în anul 1990, când o mineriadă se desfășura la București, am auzit la televizor cum, șeful minerilor, Miron Cozma, a declarat că în București s-au răspândit manifeste care chemau la un meeting pe cetățeni, la care Gheorghe Calciu-Dumitreasa venit din SUA, urma să ia cuvântul.

Ca urmare a acestei intervenții televizate, meeting-ul nu a mai avut loc.

Atunci mi-am adus aminte de cele petrecute în anul 1985, gândindu-mă la ce misiune ar fi putut avea.

Eu mi-am văzut de treburile mele, neamestecându-mă în politică, așa cum de altfel o fac din 1990 și până în prezent, trecând astfel de atunci, 16 ani.[1]

În paginile ziarelor de la începutul anului 1990, se poate citi despre intervenția minerilor în acest caz.

Cele relatate mai sus, au în vedere numai adevărul despre un eveniment la care, fără voia mea, am fost martor, fiind astfel, un cronicar al vremii, sincer și fără a urmări un scop anume, cât și fără prejudecăți.

*

*    *

Și acestea, determinat în principal de evenimentul morții lui Gheorghe Calciu-Dumitreasa, care a trecut apa Styx-ului spre veșnică odihnă în aceste zile.

Un ziar central a anunțat că trupul neînsuflețit al părintelui Gheorghe Calciu-Dumitreasava fi adus în țară în ziua de 30 noiembrie 2006[2].

*

*    *

Totodată, familia lui Gheorghe Calciu Dumitresa a anunțat programul procesiunii funerare în cazul părintelui decedat, săptămâna trecută, în Statele Unite. Trupul parohului va fi adus în țară joi, 30 noiembrie. Comunicatul precizează: „Astăzi, vineri, 24 noiembrie 2006, familia părintelui Gheorghe Calciu-Dumitreasa, în bună rânduială și cu binecuvântare, vă facem cunoscut programul preliminar al aducerii în țară a trupului părintelui Gheorghe Calciu.

Bunul Dumnezeu a rânduit ca trupul părintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa să ajungă în România, în ziua Sfântului Apostol Andrei, Sfânt pentru care părintele nostru a avut o cinste și prețuire deosebite, legându-l mai multe evenimente de această dată. Joi, 30 noiembrie 2006, seara târziu, părintele va sosi în țară după care va fi condus de mai mulți preoți la Biserica Radu Vodă a Seminarului Teologic din București, unde părintele a fost profesor mai mulți ani.

Părintele va rămâne la Biserica Radu Vodă până sâmbătă după-amiază. Preliminar, vă putem spune că dorința noastră ar fi ca vineri seara, 1 decembrie 2006, să aibă loc Slujba Privegherii, iar sâmbătă dimineață, 2 decembrie 2006, să aibă loc Sfânta Liturghie urmată de Slujba Prohodirii (înmormântării). Slujbele vor avea loc cu participarea mai multor ierarhi și a numeroși preoți.

Sâmbătă, 2 decembrie 2006, după-amiazăă, părintele va fi condus spre Mânăstirea Petru Vodă.

Sâmbătă noaptea, părintele va fi privegheat la Mănăstire, urmând ca duminică, 3 decembrie, la prânz, după Sfânta Liturghie, să fie înmormântat.

Mulțumim tuturor prietenilor părintelui care au ajutat la împlinirea acestei dorințe dragi. Știm că părintele s-a rugat și se va ruga pentru noi toți și pentru strădaniile noastre.”

Ziarista Daniela Șontică a fost martoră la ceasurile când Părintele Calciu a fost dus pe ultimul drum.

Am reținut relatarea sa publicată în presă:

„Peste 1.000 de credincioși din întreaga țară și din SUA l-au condus ieri pe ultimul drum pe părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa, care a fost înhumat la Mănăstirea Petru Vodă din Neamț. La slujba de înmormântare săvârșită sâmbătă la Mănăstirea Radu Vodă din București au participat mulți dintre foștii elevi care l-au admirat, cunoscuți, prieteni și simpli credincioși. Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist a slujit ajutat de Episcopul Irineu Duvlea din partea Bisericii Ortodoxe din America și de Episcopul Iosif al Europei Centrale și Meridionale. Slujba de la Petru Vodă, de ieri, a fost oficiată de părintele Iustin Pârvu, starețul mănăstirii nemțene, alături de care au fost prezenți alți 30 de preoți. Părintele Calciu și-a exprimat dorința să-și doarmă somnul de veci la Mănăstirea Petru Vodă, aproape de părintele Iustin, care i-a fost bun prieten”.

Totodată a socotit necesar să-l prezinte pe cel plecat în cele veșnice, cu o scurtă biografie, numindu-l „luptător” pe care o prezint în continuare:

„A fost unul dintre cei mai cunoscuți preoți români din întreaga lume, datorită luptei sale împotriva regimului comunist, pentru care a și făcut 21 de ani de temniță.

În 1977 a protestat față de dărâmarea Bisericii Enei din Capitală și a rostit o serie de predici în Biserica Radu Vodă din București, cunoscute sub titlul "Șapte cuvinte către tineri", care au deranjat autoritățile și care l-au condamnat la închisoare.

A urmat exilul în America, unde a fost preot la Biserica ortodoxă română Sfânta Cruce din Alexandria, Washington DC. Scrierile lăsate de părintele Calciu sunt: "Șapte cuvinte către tineri", "Christ is calling you. A course in catacomb pastorship", "Rugăciune și lumină mistică. Eseuri și meditații religioase", "Războiul întru cuvânt" și "Homo americanus. O radiografie ortodoxă".

Dumnezeu să-l ierte!

Dacă nu aș fi fost prezent la acea ședință cu metalurgia, dialogul între cei doi ar fi rămas secret. Dar, cei prezenți, atunci, majoritatea fiind în viață, pot să confirme cele scrise de mine.

Petre Gigea Gorun