Părintele Justin Pârvu: Schimbarea datei Învierii este ”o odraslă a ecumenismului”. CUVÂNTUL DUHOVNICULUI

Aceasta este o odraslă a ecumenismului
Eu eram ca și dumneavoastră, de 15-20 de ani, când am auzit despre ecumenism. Măi, ce-o fi cu toate acestea? Și am văzut că se discută de ani și ani să determinăm Sfintele Paști ale Învierii să fie o singură dată și pentru Răsărit și pentru Apus, dar nu s-a ajuns la o concluzie, la niciun rezultat. Și atunci dacă de atâta amar de vreme nu s-a făcut nimic, cum să mai cred în oameni? Și atunci spune Psalmistul: „Nu nădăjdui spre boieri, spre fiii oamenilor întru care nu este mântuire”. Aceasta este o odraslă a ecumenismului
De aceea, poporul nostru s-a fixat pe această frumusețe proprie a lui, pe rezistența și de nevoințele lui. Dacă urcăm astăzi, de pildă, muntele acela de suferință al Golgotei, el este determinat numai pentru că suntem ortodocși. Am ajuns la starea aceasta financiară, am ajuns la părăsirea vetrelor noastre românești, am lăsat părinți, mamă, copii și ne-am dus servitori prin Germania, prin Franța, Canada și în toată lumea, am împânzit lumea de români. Oare nu cumva este aici un scop? Nu cumva purtăm noi o cruce că suntem ortodocși? Da, sunt sigur că dacă am fi protestanți sau romano-catolici sau greco-catolici, ar fi alta soarta noastră financiară. Dar românul nu și-a vândut conștiința pe bani sau pe confesiuni. A rămas în crezul lui: „Câți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați și îmbrăcat”. Această haină a Ortodoxiei în care este îmbrăcat neamul nostru ne duce pe noi departe în istorie și astfel ne înfrățim cu tot trecutul, așa frumos al strămoșului nostru Ștefan cel Mare, Petru Rareș, sau Mircea cel Bătrân, Alexandru cel Bun, unde este cu adevărat rădăcina noastră.
Mâna Sfântului Ioan Damaschin
Dacă vă puteți dumneavoastră imagina, n-am știut în vreo doi ani când sunt Paștile, sărbătorile creștinătății. N-am știut. Când urcam la o scurtă plimbare scările de la etaj, și la etajul 1, mă uit în dreapta. N-aveai voie să privești. Numai capul în pământ, mâinile la spate și să mergi așa orbește. Mă uit în dreapta, așa, trag cu ochiul și văd pe masa caraliului care își lua gustarea, ouă roșii. M-am dus în celulă și repede de bucurie: „Măi, să știi că au fost Paștile, măi.” „Dar de unde știi treaba asta?”. „Uite caraliul mânca ouă roșii”. Și numai așa am știut că sunt Paștile. După aceea, însă, ne-am organizat în așa manieră și la datele calendarului, după «mâna Sfântului Ioan Damaschin».
Da, știu. Palma lui Damaschin.
Așa. Încât făceam numai exerciții.
Da. Știam când e Paștele în orice an.
În orice an. Și când a fost. Și când va urma. Și nu mai era nicio grijă cu trecutul sărbătorilor, că dacă știai Paștile le aveai pe celelalte toate la îndemână.
Paștile în fiecare sfântă Liturghie
Să știți că Învierea Domnului nu este sărbătorită numai în ziua de Paști, sau în cele trei zile de Paști. Săptămânile noastre încep cu ziua Învierii Domnului, care este Duminica. De aceea, trebuie să fim foarte atenți noi, creștinii, să avem în vedere să venim la biserică duminicile și de sărbători.
(Extras din cartea: Ne vorbește Părintele Justin, vol IV - Atitudini)

la lupta pentru Adevăr!
Pe același subiect

Imbecilul de Gheorghiță și cuvenita rectificare din partea DNA: Nu 23 de milioane ci 451.970.280 de români s-ar fi ”imunizat” cu flacoanele de ”vaccin” comandate de menajul Cîțu-Voiculescu-Mihăilă

TOȚI ȘTIAU. CRIMINALII

A murit Rona Hartner! Două cancere agresive după vaccinarea Covid

Recorder și CTP, atac de balamuc la BOR, Patriarhul Daniel și IPS Teodosie: ”CEO-ul ăsta, 'preafericitul' Dany, e conducător de Godporație”. Înscenare și instigare ”ziaristică” la Arhiepiscopia Tomisului printr-un fals preot judecat pentru înșelăciune

Iobăgia Climatică: Legarea de glie – Pașaportul de Carbon - Nivelul de trai va scădea cu 85%

Cacapitecul național Cristian Tudor Popescu joacă deja în filme cu proști. Cazul HISTORY, Marcel Iureș, CTP (II)
Recomandările noastre

Reuters: Putin NU va face Pace în Ucraina înainte de alegerile din SUA din 2024 – Adevăr sau Provocare?

Statul Român către KIEV: Actul final al Conferinței CSCE de la Helsinki prevede posibilitatea modificării frontierelor pe căi pașnice, diplomatice. DOCUMENT AL PARLAMENTULUI ROMÂNIEI CĂTRE UCRAINA, din 28 noiembrie 1991
Secțiuni: Biserica Cultură Opinii Prima pagină Știri
Persoane: Părintele Justin Pârvu
Locații: Mănăstirea Petru-Vodă
Subiecte: data Sfintelor Paști ecumenism Învierea Domnului
Organizații: Mănăstirea Petru Vodă
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)