Părintele Justin Pârvu, preot militar pe Frontul de Est, omagiat la 100 de ani de la naștere la Cercul Militar Național de academicianul Radu Ciuceanu și generalul Radu Theodoru

Joi, la ora 14.00, la Cercul Militar Național, în cadrul Salonului de Carte Polemos al Armatei, având în vedere că Părintele Justin Pârvu a fost și preot militar pe Frontul de Est, are loc o nouă lansare a albumului publicat de Editura Doxologia, „Duhovnicul – 100 de ani cu Părintele Justin. 100 de portrete de Cristina Nichituș Roncea”, împreună cu cartea de memorii a fostului deținut politic Radu Ciuceanu, „Thalassa! Thalassa! Thalassa!”. Lucrările vor fi prezentate de Academicianul Radu Ciuceanu, directorul Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului al Academiei Române (INST), totodată și membru al Federației Internaționale a Artiștilor Fotografi (FIAP) și de General-maior Radu Theodoru, erou al aerului, veteran de război și binecunoscut explorator și scriitor.
Prea Sfințitul Părinte Igantie, Episcopul Hușilor, fost fiu duhovnicesc al Părintelui Justin, a ținut să-și exprime gratitudinea pentru primirea albumului „Duhovnicul - 100 de ani cu Părintele Justin. 100 de porterete de Cristina Nichituș Roncea”, publicat cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.
„Consider că, datorită dragostei sale față de credința ortodoxă și pentru dăruirea sa cu abnegațiune slujirii pastorale, manifestată prin disponibilitatea pe care o arătă față de toți cei care îi călcau pragul chiliei pentru a se mărturisi în Sfânta Taină a Spovedaniei sau numai pentru a primi un simplu sfat, amintirea Părintelui Arhimandrit Justin Pârvu va rămâne vie în inimile credincioșilor, precum și în inima mea, a celui care am avut bucuria de a mă împărtăși de chipul său cel luminos”, a scris PS Ignatie, mulțumind pentru bucuria oferită de portretele marelui duhovnic Justin Pârvu, realizate de Cristina Nichituș Roncea și publicate „cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la nașterea acestui mare Părinte al neamului nostru".
Veteranul general de flotilă aeriană Radu Theodoru, ne-a transmis la rândul său gândurile sale despre această lucrare: „În momentele mele de răgaz sau de osteneală interioară mă întorc la albumele de fotografie despre Duhovnicul Justin Pârvu, deopotrivă la „Precum în cer așa și pe pământ”, pe care le consider o esențializare a ortodoxiei ca mod de viață interioară și socială. O liturghisire a peisajului de astăzi deasupra căruia străluminează blând și duios chipul Părintelui Justin, ca o Troiță bătrână străjuind perpetuu România. Totul, mereu și mereu sub ocrotirea Crucii, simbolul mântuirii, pus cu sensibilitate prin imagini de poveste între coperțile acestor lucrări cu valoare de Pateric. Din albume respiră îndumnezeirea prin Iubire, prin smerenie, rugăciune și înțelepciune, deslușind-o în ipostazele ei omenești în portretele Părintelui Justin, pătrunzând, dincolo de aparență, în adâncul de sine unde sălășluiește Adevărul revelat celui ales. Cristina Nichituș Roncea a reușit să transpună sub ochii noștri sacrul obiceiurilor românești născute din străvechi, viața noastră în obște și-n vremuri, taine cărora le-a reflectat sfințenia prin înfățișarea râvnei monasticești, prin strălucirea din străfunduri a ochilor binecinstitorilor creștini din mănăstirile moldave, prin mângâierea care răzbate din fotografiile mâinilor sau privirilor Părintelui Justin. Toate acestea cu știința unui socio-psiholog și cu harul unui artist născut, nu făcut. Oșteanul și drepmăritorul creștin ce sunt, din străvechimea mea, ca leat al Părintelui Justin, la cei aproape 96 de ani ai mei, își îndreaptă recunoștința către artistă și nobila sa trudă, închinată ca omagiu vrednicului de pomenire Duhovnic, la 100 de ani de la nașterea sa."
Despre „Thalassa! Thalassa! Thalassa!”, volumul de memorii al academicianului Radu Ciuceanu, fost deținut politic, ca și Părintele Justin, lucrare publicată de Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, prozatorul D.R. Popescu scrie: „Cartea profesorului – scriitorului Radu Ciuceanu, despre tragedia atâtor ani petrecuți prin închisorile devenite celebre în România, cuprinde, până la ultima ei filă, istoria țării noastre din prima jumătate a secolului XX. O să întâlnim pagini fulminante despre răscoala țăranilor din 1907, despre cele două războaie mondiale, despre casa regală, despre partidele politice perindate la putere, despre asasinarea atâtor conducători politici, despre soarta unor mari intelectuali băgați la zarcă, despre – ca să găsim un fi nal acestei fraze! – istoria și geografia României din acest veac, știut fiind că nu de puține ori, dacă nu întotdeauna, istoria și geografi a sunt nu doar înfrățite, ci îngemănate... Radu Ciuceanu, colindând ani de zile pe ruta Pitești-Gherla-Aiud-București etc.! – și stând de vorbă cu o mulțime de zarcagii! – a descifrat, în hrăpărețul timp al pușcăriilor – și al tragicului exil în interiorul țării sale! – care era fața reală a timpului și a patriei...". D.R. Popescu mai apreciază în revista „Scrisul Românesc” că „Istoria rămâne ca o umbră pentru textierii cu doctorate la buzunar, ca o umbră pe care aceștia o boiesc după cum bate vântul, făcând, până la urmă, din istorie, o moară de vânturi! Dar iată că există oameni care nu și-au pierdut amintirile, și nici nu și le-au precupețit cu boierii politici; ei vin și trag umbra hodorogită de pe istorie – și fac să pătrundă lumina peste aceste neguri ce i-au obligat să-și vadă zilele înghesuite între cele două ieșiri din inima patriei, una spre durere și alta spre Libertate”.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Știri
Locații: București
Subiecte: Lansare de carte Mari duhovnici
Organizații: Cercul Militar Național Doxologia
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)