Liderul Platformei Civice ÎMPREUNĂ, Mihai Gheorghiu, a citat pe Facebook povestea unui preot ortodox român din Brașovul de pe timpurile stăpânirii maghiare în Ardeal, istorioară preluată dintr-un interviu acordat de pr. Constantin Necula.

 

Pentru că refuzase pe timp de ciumă să își înceteze slujirea față de Dumnezeu și de popor, preotul din poveste a fost condamnat la moarte de stăpânitorii străini, dar toți credincioșii pe care el i-a împărtășit au rămas neatinși de boală. În locul unde a fost îngropat condamnatul, a izvorât mai târziu un izvor, pe locul căruia s-a ridicat „Fântânița Popii” sau „Crucea Dreptății”, un punct de reper pentru românii din Șcheii Brașovului. Morala poveștii este că, în loc ca autoritățile să restricționeze sau chiar să interzică activitatea Bisericii și a slujitorilor ei, fie și sub cele mai nobile pretexte, ar trebui să vadă în Biserică nu problema, ci rezolvarea problemelor ce ne stau în cale.

„În Scheii Brașovului se păstrează memoria unui preot care a murit în vremea ciumei. Acesta a fost omorât de plutonul de execuție și îngropat apoi într-o poiană deasupra Scheiul, unde a fost pus într-un mal de unde se credea că nu îl va mai scoate nimeni niciodată afară.

Toate acestea pentru că și-a permis în Sâmbăta Mare să nu îi lase pe credincioși neîmpărtășiți. Preotul fusese condamnat (de autoritățile maghiare -n.r.) după ce a mers din casă în casă și i-a împărtășit pe oameni dându-le acestora Sfânta Împărtășanie direct din mână.

După execuția tragică s-a aflat că toți oamenii care s-au împărtășit au scăpat nevătămați de ciumă. În anul următor, de Înviere a izvorât un izvor de sub trupul preotului. Trupul său a fost descoperit de localnici și purtat pe brațe până la cimitir unde a fost îngropat. Izvorul poatră până azi numele de "izvorul de la Fântânița Popii”.

Morala poveștii noastre este că deși uneori Cezarul caută să restricționeze sau chiar să interzică activitatea Bisericii și a slujitorilor ei, fie și sub cele mai nobile pretexte, acesta uită adeseori că Biserica este un spital de suflete și că mai mult decât atât, aceasta găzduiește taine ce transced materia și puterea de înțelegere a oamenilor. În locul persecutării și a trimiterii în fața plutonului de execuție, autoritățile și societatea ar trebui să vadă în Biserică nu problema, ci o posibilă soluție în rezolvarea problemei.

Ei bine, dacă prima școală românească a apărut în incinta unei biserici, primul spital de pe teritoriul țării noastre a apărut în incinta unei mănăstiri de pe strada Azilului din orașul Sibiu pe data de 24 iunie 1292. Biserica a fost așadar atât leagănul educației cât și al sistemului sanitar. E timpul să ne amintim de aceste lucruri și să ne reîntoarcem la originile noastre cu nădejde și credință în rezolvarea problemelor ce ne stau în cale,” este povestea adevărată consemnată de pr. Constantin Necula într-un interviu, readusă în atenție de Mihai Gheorghiu, vineri, pe fondul restricțiilor impuse de autorități pentru prevenirea propagării coronavirusului, măsuri care vor afecta și bisericile, prin limitarea numărului de participanți la slujbele religioase.