La 117 ani de la nașterea pământească a Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae, publicăm din gândurile Părintelui Profesor Ilie Moldovan, ucenic și confident al Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae, considerat cel mai mare teolog ortodox contemporan. Părintele Ilie Moldovan ne vorbea adeseori despre actualitatea providențială a gândirii marelui său profesor și perenitatatea intervenției divine a Sfinției Sale în destinul neamului românesc. Părintele Moldovan îl consideră pe Părintele Stăniloae un profet al vremurilor noastre, atât pentru teologia ortodoxă cât și pentru destinul neamului românesc. Redăm mai jos transcrierea cuvântului rostit de Părintele Ilie Moldovan la parastasul organizat la Vlădeni (satul în care s-a născut patriarhul teologiei românești) la împlinirea a 15 ani de la nașterea în Ceruri a Cuviosului Părinte Dumitru Stăniloae. 
 
Părintele Ilie Moldovan a fost profesor de teologie la universitățile din București, Sibiu, Alba Iulia și Baia Mare. Era prezent peste tot: la amvon, la catedră, în presa scrisă, la conferințe susținute de-a lungul și de-a latul țării, a fost militant pentru drepturile copiilor nenăscuți, inițiator și animator al Universităților de Vară de la Mănăstirile Izvorul Mureșului, Recea, Făgețel, întemeietor al mănăstirii de la Jacul Românesc, îndrumător al tinerilor pe drumurile satelor și orașelor din județele Harghita și Covasna.

Era fiu de țarani din Albești (un sat de lângă Sighișoara), de la care a păstrat, cum îi plăcea să spună, caracterul moral și credința ortodoxă, apărată de înaintașii săi. N-a uitat niciodată de unde a plecat, fiind un constant susținător al lumii țărănești. Această dragoste l-a făcut să ajungă preot în satul făgărășean Lisa. A trăit toate durerile acestui neam. A împărtășit suferințele luptătorilor anticomuniști din Munții Făgărașului. Mulți țărani, al căror duhovnic era, se numărau printre sprijinitorii acestora. De altfel, învățătorul Olimpiu Borzea, șeful grupului de luptători anticomuniști din Munții Făgăraș, fiindu-i bun prieten. A intrat în atenția Securității.

I-a cercetat, cu toate riscurile de rigoare, pe Părintele Arsenie Boca și pe Episcopul martir Nicolae Popovici. În 1968 a fost anchetat pentru legăturile cu grupul profesorului Spiridon Cândea, fiind exclus de la doctorat.
A fost câțiva ani profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București, la intervenția Patriarhului Justinian. În 1983 este nevoit să plece la Facultatea de Teologie din Sibiu.

Încă de la liberalizarea avorturilor (prima lege care legaliza avorturile a fost dată în Uniunea Sovietică!), Părintele Ilie Moldovan a avut o atitudine fermă față de acest păcat de moarte, combătându-l fără preget. A susținut cu tărie că neamul este o realitate a vieții veșnice. Însoțindu-l pe unul din drumurile spre satul harghitean Bodogaia, unde s-a petrecut un fenomen cumplit (pe care Părintele l-a numit "bodogaism”), și anume maghiarizarea în forță a românilor, Părintele avea să ne spună că neamul poate fi pierdut pe pământ, dar nu și-n cer. S-a numărat printre inițiatorii înființării providențiale a Episcopiei Ortodoxe a Covasnei și Harghitei.

În 9 februarie 2012, Părintele Ilie a plecat la Domnul. Avea să se nască în Ceruri, după o expresie a Sfinției Sale, folosită pentru cei care se săvârșesc după ce au dus o viață de sfințenie. Începând de anul acesta, Centrul European de Studii Covasna-Harghita al Academiei Române, Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș și Episcopia Covasnei și Harghitei acordă Premiul Pr. Prof. Dr. Ilie Moldovan "în semn de prețuire și recunoștință în sprijinirea Bisericii Ortodoxe, a școlilor în limba română și a instituțiilor de cultură românești din județele Covasna, Harghita și Mureș, în cadrul Proiectului Români pentru Români”.
 
 
 
 
Părintele Profesor Ilie Moldovan: "Nădăjduiesc că Părintele Stăniloae va fi consacrat în rândurile sfinților, ca să-l avem stâlp de lumină în existența noastră pe acest pământ”
 
În cer și pe pământ sfânta zi de astăzi este o sărbătoare. Mă refer la ceea ce însemnează cu adevărat sărbătoare. Ar fi trebuit să vă întâmpin în sfânta zi de astăzi cu strigarea din dimineața Învierii. Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul să ne bucurăm și să ne veselim într-însa.  

Am făcut afirmația „în cer și pe pământ e sărbătoare”, ceea ce însemnează că în cer, lângă îngerii Domnului, se mai găsesc aleșii Domnului, în cer se găsesc sfinții, în cer se găsesc mărturisitorii. Într-un fel aș putea spune că în cer se găsesc toți cei care înaintea noastră au trăit din plin ceea ce însemnează sărbătoarea, adică Învierea Domnului.

Este a 19-a duminică după Rusalii și această sărbătoare înseamnă un moment de ordin providențial. Este tocmai lucrul care a fost rânduit de Dumnezeu ca să ajung și eu astăzi în acestă sfântă biserică, și încă pentru prima dată. E adevărat, pentru prima dată, dar biserica aceasta, deși n-am cunoscut-o la modul propriu-zis trupesc al cuvântului, am adulmecat-o în adâncul ființei mele pe vremea în care eram discipolul Părintelui Stăniloae. Deci, într-un fel oarecare prin Părintele am sărbătorit și eu cu dumneavoastră atâtea ocazii, și spun lucrul acesta pentru că ne-a prilejuit ceva: să înțelegem cum este fiecare dintre noi care venim la biserică în fiecare duminică, ne închinăm, ne cuminecăm. Și mai e ceva, un lucru pe care nu pot să nu vi-l spun, fiecare dintre noi căutăm și un suflet românesc. Sufletul acesta în adâncul ființei mele vă rog să mă credeți că mi-a fost inspirat de cel pe care îl pomenim în sfânta zi de astăzi.

După socoteala mea, ziua de astăzi a fost aleasă la modul providențial al cuvântului să-l sărbătorim pe Părintele Dumitru Stăniloae. E vorbă mare, și nu vreau să mă pretez la cuvinte care nu au acoperire, pentru că cuvintele care se rostesc în fața sfântului altar nu pot să fie decât cuvinte pe care Dumnezeu le judecă din înaltul cerului. Am greși, am păcătui dacă n-am mărturisi adevărul pe care se cuvine să-l descoperim și care în sfânta biserică de aici trebuie să răsune. Și încă trebuie să răsune până acolo unde Dumnezeu însuși rânduiește la modul providențial al cuvântului să fie auzit. 
 
Împlinește Părintele Stăniloae 15 ani, ca și când, trecând la cele veșnice, s-a mai născut o dată. S-a născut pentru că cel care e purtător de duh, precum a fost Părintele Stăniloae prin vorbe, trece la viață. Nu este cazul să ne întrebăm oare nu doar astăzi, în această zi de sărbătoare deosebită, ci în general, de sărbătorile noastre, de duminicile noastre, cu Sfântul Apostol Pavel: „unde-ți este, moarte, boldul? unde-ți este, iadule, biruința ta?”.

Părintele Stăniloae a trăit o viață îndelungată de 90 de ani. Și cu toate acestea, a dispărut din existență? Eu vă spun că nu, și vă spun ca unul care, într-un fel oarecare, mă socotesc martor al existenței unui dascăl de învățătură creștină din care s-a împodobit casa lui Dumnezeu cu aureolă de Apostol.

Dacă ați luat aminte la Apostolul care s-a citit astăzi, am văzut că Dumnezeu a știut ce a rânduit, ca astăzi, aici, să facem o legătură între cele spuse de către Sfântul Apostol Andrei și ceea ce a fost Părintele Stăniloae. Și anume că speră la învățătura apostolească.

Știți ce s-a spus despre Părintele Stăniloae? Și n-am spus noi românii, și mai cu seamă n-am spus noi ortodocșii. S-a spus că e cel mai mare teolog al secolului XX. Învățătura aceasta nu este învățătură de pe pământ. Dacă ar fi învățătură de pe pământ, n-am putea să ne simțim și noi, citind învățătura Părintele Stăniloae, ridicați de pe pământ la cer. A fost o învățătură sfântă, o învățătură inspirată, care a făcut din dascăl, din profesor, un apostol. Iată, eu sunt martorul celor afirmate aici. Să știți de la mine că ni l-a rânduit Dumnezeu pentru sufletul românesc, că ni l-a rânduit Dumnezeu nu numai ca să ne învețe pe noi, ucenicii. Ni l-a rânduit Dumnezeu să ne dăm seama de noi înșine, de sufletul pe care îl purtăm în adâncul ființei noastre.

De dumnezeiască înțelepciune a fost plin cu desăvârșire Părintele Stăniloae. De dumnezeiască înțelepciune, nu omenească înțelepciune, ceva care ne vine nouă dintr-un adânc. Și apoi, această cinstire pe care o are pentru țăranul român, pentru înaintașii lui, pentru moșii și strămoșii, pentru toți cei care coboară din etnogeneză, generații după generații, pe acest pământ străbun! „Țăran am vrut să fiu întotdeauna – ar fi zis Părintele Stăniloae – Să ar cu brațe ostenite via/ Și rezemat pe plug să-i cânt întruna/ Țărânei milostive Liturghia”. Eu o altă limbă în care să existe o tâlcuire a Sfintei Liturghii precum a făcut-o Părintele Stăniloae personal nu cunosc. Pentru că Părintele Stăniloae nici nu spunea și nici nu scria aiurea, ci cu sufletul. Dumnevoastră cei de aici nu trebuie să fiți mândri doar pentru că de aici din sat s-a recrutat o personalitate. Ci pentru că a fost un descoperitor al tâlcurilor acestui suflet pe care se cuvine să-l slujesc aici. 

Mai am un element pentru care spun că sfânta zi de astăzi a fost aleasă la modul providențial al cuvântului.  Astăzi, la 15 ani de zile de la adormirea Părintelui Stăniloae, într-o localitate din Harghita, pe nume Bodogaia, facem o pomenire a morților. Ce mai este în satul acesta? Niciun român! Părintele Stăniloae trăgea semnalul de alarmă încă de când se găsea redactor la revista „Telegraful român” că ne dispare neamul. Dar tot Părintele Stăniloae ne-a mai insinuat în minte ceva: că neamul acesta nu mai poate să dispară. Că el aflându-se în pământ, asta nu însemnează că moșii și strămoșii noștri n-au mai rămas vii. Vii în sensul în care ne atrage atenția Sfântul Apostol Pavel: „unde-ți este, moarte, boldul tău?”. Și noi ne adunăm în Bodogaia în fiecare an, în prima duminică din octombrie, la un cimitir care face dovada prezenței unei comunități românești. Pentru mine acest lucru este profund semnificativ tocmai pentru că de aici, de la pomenirea Părintelui Stăniloae, merg împreună cu mulți credincioși la Bodogaia să facem slujbă de pomenire a morților.

Tare aș vrea să ajung vremea în care darurile cu care a fost înzestrat Părintele Stăniloae vor fi recunoscute ca intervenții divine și nădăjduiesc că acest glas plin cu înțelepciunea lui Dumnezeu va fi consacrat în rândurile sfinților, ca să-l avem stâlp de lumină în existența noastră pe acest pământ.

Aș vrea ca Părintele Stăniloae să fie unul care să încununeze prezența divină cu o sărbătoare. În sensul acesta, poate ne luminează Dumnezeu să-l considerăm pe Părintele Stăniloae patronul întru sfințenie al acestui cimitir și al bisericuței de lemn din Bodogaia, care ne așteaptă să sărbătorim sfânta zi de astăzi.

Despre Părintele Stăniloae nu voi înceta să vorbesc, și voi lua vocabule din Vechiul Testament: „să se lipească limba mea de gâtlejul meu” de voi uita vreodată ce a însemnat pentru biserica strămoșească, pentru preoți, pentru studenți și pentru popor în general această persoană care a întrupat înțelepciunea dumnezeiască. 

Și aș zice totuși „cu sfinții odihnește, Doamne, sufletul adormitului robului tău Dumitru, profesorul, apostolul, mărturisitorul, profetul, cu sfinții odihnește și preamărește în generația noastră și cea următoare, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin”.