Duminică 18 Aprilie, Corneliu Muha, editor de carte și manuale bisericești, consilier economic și un promotor al valorilor naționale și culturale românești, a trecut la Domnul, în lumina cea neînserată a Celui nepătruns, alături de Sfinții Români Mărturisitori din temnițele comuniste, pe care i-a cinstit cu multă râvnă în ultimii ani ai vieții sale și, nu în ultimul rând, alături de Părintele Justin, care i-a fost sprijin și sfătuitor în călătoria acestei vieți. Cu siguranță Părintele Justin, de acolo de sus, mijlocește mântuirea fiului său duhovnicesc, așa cum a făcut-o și în timpul vieții sale pământești, pregătindu-i locaș ceresc, alături de drepții neamului românesc, care și-au închinat viața Domnului nostru Iisus Hristos.

Pentru rugăciunile Părintelui Justin și ale tuturor sfinților Români, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, odihnește și mântuiește sufletul robului tău, Corneliu!

Veșnică să-i fie pomenirea! (Sursa: Atitudini.com)

Relatarea d-lui Corneliu Muha despre Părintele Justin: „Doamne, pentru rugăciunile Părintelui Justin, ajută-ne și pe noi să trecem!”

Vă mulțumesc pentru onoarea pe care mi-o faceți, de a vorbi despre părintele Justin. O să încerc să vorbesc în calitate de părinte de copii și în calitate de director al Editurii Sf. Mina. Acum vreo paisprezece ani în urmă, așa a rânduit Dumnezeu, ca să trăim un moment de răscruce, care arăta cam așa: s-a schimbat programa școlară, manualele de religie nu mai corespundeau cu noua programă, ora de religie în școală era în dificultate, putea oricând să fie anulată, scoasă din școală, datorită faptului că nu avea suportul logistic cu care să poată activa în școală, în condițiile și parametrii impuși de Minister. Noi am realizat atunci un set de materiale didactice, de la clasa I la clasa a VIII-a după noua programă, exact în parametrii și itemii noii programe școlare. Dar nu aveam o posibilitate reală să scoatem aceste cărți pe piață, nu aveam resursele și logistica cu care să putem duce aceste cărți pe băncile copiilor. Un alt mare duhovnic din țară a pus un cuvânt la o tipografie și am reușit să scoatem o mașină de cărți. Dar nu aveam bani să punem măcar o picătură de benzină într-un rezervor de mașină, ca să putem să luăm cărțile alea să le ducem unde trebuiau să ajungă.

Trecusem cu un an înainte pe aici pe la Petru-Vodă. Am stat la cabana Căprioara câteva seri și am participat la câteva slujbe. Eu nu știam nimic despre părintele Justin, cine este. Toți care îmi vorbeau despre părintele Justin, ziceau cu înflăcărare: „Părintele Justin de la Petru-Vodă, hai să-l cunoaștem, nu știu ce”. Am venit așadar la Părintele. Când l-am văzut pe Părintele Justin, m-am încălzit așa pe interior tot și m-am simțit ca la mama acasă, dar mai bine decât la mama acasă, ca să zic așa.

Bun, asta a fost o experiență cu un an înainte. Acum ne frământam noi cum să facem, de unde să scoatem noi bani ca să ducem cărțile astea. M-am dus la prieteni, m-am dus la cunoștințe, m-am dus la oameni cu posibilități. Toată lumea avea treabă, alta decât a noastră. „Măi, unde să mergem, unde să mergem?”. „Hai la Petru-Vodă”. Dar ce să caut acolo? Nu mă cunoaște părintele, nu mă recomandă nimeni acolo, dar hai la Petru Vodă! A fost așa, un fel de nebunie a momentului: sari cu parașuta și vezi ce se întâmplă, dacă se deschide parașuta.

Ajung la Petru-Vodă, vin la ușa părintelui, aveam cărticele noastre, opt cărticele, și zicem: „Preacuvioase, știți, astea sunt cărticelele, e nevoie de ele, copiii au nevoie să învețe religie, dar n-avem bani nici măcar să punem o picătură de benzină”. „Mă, da’ cam cât vă trebuie vouă?”. „Părinte, dacă ne-ați împrumuta cam atâția dolari…”. „Hai, măi, lasă-mă cu dolarii. Noi trăim în România. Zi, măi în lei!”. „Păi, știți, am avea nevoie cam așa, ziceam și eu cu o jumătate de gură, că îmi era rușine că era o sumă mare…”. „Eh, da, banii pictorului. Ia, dă punga aceea, de pe pat de acolo”. Se picta în exterior biserica de sus, de la călugări. Și erau niște bani puși acolo cu care urma să fie plătită o rată către pictorii care pictau acolo. A luat banii din sacoșă și a început să numere una, două, trei, nouă, cât era acolo”. „Părinte, știți, până la Sfânta Parascheva, dacă ne ajută Dumnezeu vi-i aducem”. „Lasă, măi, că îi aduci tu. Hai, acum du-te și fă treabă că așteaptă lumea la ușă”.

M-am uitat, nu mi-a venit să cred. Era o sumă mare, o sumă mare, și acuma-i mare, dar atunci era și mai mare. Am început să facem misiunea asta. Au avut oamenii după ce să lucreze după noua programă, au fost rezultate foarte bune, am început să funcționăm, după aceea am câștigat niște licitații pe la Minister și am început să scoatem manuale acolo. Tot timpul cu spaimă, veneam pe la părintele Justin: „Părinte, binecuvântați! Știți, avem licitație”. „Domnul!” „Dar, să știți că acolo-s mulți. Sunt cei de la București,care au edituri mari…”. „Mă, tu n-ai înțeles? Mergem înainte cu Domnul. Hai, gata!”.

Scurt, ne-am dus acolo, am câștigat toate licitațiile, încât s-au mirat toți. A doua zi au început să scrie prin ziare, spunând că edituri de apartament au câștigat la licitație, la nivel național. Noi nu știam pe nimeni acolo, noi ne rugam la Dumnezeu: „Doamne, pentru rugăciunile părintelui Justin, ajută-ne și pe noi să trecem”. Am câștigat licitațiile, s-a făcut treabă bună la ora de religie, însă prea bună, pentru că au vrut în continuare să o scoată din școală. Au mai schimbat programa de două ori, de a trebuit să lucrez cam doi ani la ea. Trebuia să lucrăm să fim la zi cu toate.

În anul 2008, am fost bombardați pe toate canalele și la televiziune și radio și în presa scrisă, că ora de religie îi învață pe copii răutăți, că nu știu ce. Am venit la părintele: „Părinte, au înnebunit toți. Ce facem? Uitați, ce se întâmplă”. „Stai, măi, liniștit! Vino-ți în fire! Mergem înainte. Ei cu stăpânii lor, noi cu Dumnezeu și mergem înainte”. Scandal maxim pe la radio, pe colo, pe colo. Luau fraze de la începutul sau de la sfârșitul manualului, cum că nu sunt savante, așa că ora de religie trebuie scoasă, eliminată, că strică lumea de cap și așa mai departe. Am ascultat de cuvântul părintelui și am mers înainte. Vreau să zic că urmarea la tot războiul ăsta, a fost că am avut și mai mare cerere de carte. Au fost oameni cu scaun la cap care s-au dus acasă și le-au spus la copii: „Măi, băiete, ia adu tu caietul acela încoace care te învață prostii”. S-au uitat în caiet, au văzut ce scrie și au zis: „Lasă, mă, tu fă religie în continuare, să vii să-ți dau bani, că îți cumpăr și la anul și peste doi ani și zece, să vii că îți cumpăr”. Nouă ne-a mers mai bine după bubuiala aia.

Acum iarăși s-a împlinit un soroc și a început iar meciul împotriva noastră. Au început iar să ne atace în presă. Curtea Constituțională a dat decizia că ora de religie, deși este în trunchiul comun, va fi scoasă din caracterul ei obligatoriu și va fi opțională, în sensul că dacă părinții o vor cere, va rămâne în școală, dacă părinții nu o vor cere, nu va mai rămâne în școală. Au început să schimbe iar programele ca să nu ne mai putem adapta la ele. Este o mare primejdie pentru familiile noastre și pentru viitorul copiilor noștri. Deja la nivel european a căzut proiectul Estrela, acum a intrat proiectul Tarabella. Sunt frații mai mari ai celor care luptă împotriva orei de religie în școală în România. Ce vor ei? Promovează teoria genului, în sensul că vor să facă educație sexuală cu copiii de la maternitate, grădiniță, școală și așa mai departe. Asta vor ei să facă. Vor să introducă teoria genului, în sensul ca toți copiii să fie educați, că ei au dreptul și libertatea să-și aleagă ce vor să fie când vor fi mari: dacă vor să fie băieți sau fetițe. Deja pe piață în România au apărut manuale de educație sexuală care sunt în librăriile din toată țara, scoase la Iași încă, la o editură din Iași, și promovate peste tot. Și pe partea astalaltă se fac presiuni foarte mari să se scoată religia din școală.

Religia încurcă în școală. Eh, ei cu stăpânul lor și noi cu Dumnezeul nostru, mergem înainte. În clasele unde se țin ședințele cu părinții, o să vedeți că sunt unii foarte înverșunați. Dar prima întrebare care ar trebui să li se pună, ar trebui să fie aceea: „Sunteți ortodox sau altceva? Doi, după ce spune că e ortodox – că de complezență, na, e un moment delicat – „Ne spuneți și nouă Crezul? Ca să știm cu cine vorbim, totuși”. Și încă un lucru și mai grav: acei părinți care nu vor solicita ora de religie pentru copiii lor, înseamnă că în numele copiilor, se leapădă de credința strămoșilor noștri.

Și câștigul suferinței acestei generații de sfinți din închisori, pentru care ne-am adunat astăzi aici, este că, cu jertfa lor s-a plătit în acești 25 de ani, această oră de religie în școală. Noi credem că e meritul nostru? Nu. Este meritul sfinților închisorilor. Cu jertfa lor a fost răscumpărat acest moment de respiro. Iar dacă noi ne vom lepăda de Dumnezeu și îi vom sili pe copiii noștri, pe nepoții noștri să se lepede de Dumnezeu, nemaifrecventând orele de religie în școală, că e mai mult decât atât! Să zicem că unul, altul, cei de aici, avem o minimă bibliotecă dotată. Am putea să-i dăm noi copilului tot ce-i trebuie. Dar nu este valabil și pentru ceilalți care nu au nicio treabă cu nimic. Muncesc de dimineață până seara, sunt oameni cinstiți, sunt oameni corecți și demni, dar nu au timpul și formația necesară pentru a-și instrui copilul, religios cum trebuie. Și dacă poporul acesta se va lepăda în felul acesta de Dumnezeu, privând copiii de dreptul de a-L cunoaște pe Dumnezeu, s-ar putea să vină peste noi, necazuri foarte mari.

Exemplul părintelui Justin și activitatea lui a sudat generațiile între ele pe orizontală și pe verticală în relația cu Dumnezeu. Au transmis crucea aceasta a puterii lui Dumnezeu, trei generații mai departe. Să nu fim noi, generația acestor părinți de astăzi, care tăiem legătura cu Dumnezeu. Atacurile din afară împotriva creștinismului în general și împotriva ortodoxiei, în special, vor fi din ce în ce mai perfide, din ce în ce mai intense și mai dese. Trebuie foarte mult discernământ. Și stă în noi puterea de a spune „da” sau „nu” într-un moment sau altul. Cum vom spune „da” sau „nu”, așa se va face diferența, se va face alegerea căii care duce spre mântuire, a noastră, a copiilor, a urmașilor noștri sau alegerea care duce spre iadul pe care nu ni-l dorim, dar suntem expuși pericolului de a-l gusta cât de curând. Să nu fie la timpul trecut evenimente așa de frumoase și ziditoare de suflet, exemple atât grăitoare cum l-am avut și-l avem între noi, pe părintele Justin și toată generația sa, care cu demnitate, cu bărbăție, cu discernământ, au făcut alegerea cea bună, indiferent de prețul care a trebuit să fie plătit și L-au adus pe Hristos în mijlocul generației noastre.

Noi am constatat că în anii ’90 era ruptură între generații. Acum generațiile s-au uniformizat într-o unitate perfectă ca să transmită mai departe mesajul creștin-ortodox. Această mărturisire ne va mântui, ne va însenina zilele și ne va deschide oportunități de a-L mărturisi pe Dumnezeu și a de a face alegerea cea bună până la sfârșit: noi, copiii, nepoții și până la a doua venire a Domnului, când va exista credință pe pământ. Dar va exista credință pe pământ în inima acelora care vor avea curajul mărturisirii. Niciun șef din lumea aceasta nu are puterea să ni-L răpească pe Hristos, dacă noi nu vrem. Noi ne temem acolo unde nu trebuie teamă. Acolo unde este frică, e de fapt lipsa credinței noastre. E puținătatea credinței noastre, asta este frica. Unde este frică, acolo nu este Dumnezeu, nu este suficient de puternică relația cu Dumnezeu. Ori, asta să-i cerem și părintelui Justin și generației de elită a neamului nostru care au dobândit cu prisosință de la Dumnezeu, acest curaj al mărturisirii, acest curaj al discernământului, indiferent de consecințele lumești, dar prezentând o garanție absolută asupra câștigului ceresc, de dincolo, în veșnicie.

Și vă rog, să nu uitați în colectivele pe care le frecventați să mărturisiți. Și vedeți că acum este nebunia asta cu facebook-ul, cu twitter, cu toate rețelele de socializare – uitați-vă, că de vreo cinci luni încoace, e o batjocură generală la adresa religiei, a Bisericii, a slujitorilor ei! Se încearcă să se denigreze orice inițiativă care ar duce la o relație cinstită, curată cu Dumnezeu, la o relație morală, demnă care să ne reprezinte pe noi, ca identitate românească, creștinească, ortodoxă. Doamne ajută, toate cele bune!

Sursa: Atitudini.com