ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


„Anul 2025, proclamat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca „Anul comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea”, ne cheamă pe toți la o adâncă aducere aminte, la recunoștință și rugăciune pentru cei care au păstrat vie credința în vremuri de prigoană și suferință.

În acest duh de evocare si cinstire, la Parohia Dobromir, cu purtarea de grijă a preacucernicului părinte paroh Sorin Titu Petcov, s-a desfășurat o conferință duhovnicească dedicată Părintelui Valerian Grecu – mărturisitor al lui Hristos din temnițele comuniste, un chip al luminii și al răbdării, un părinte care a îndurat suferințele detenției cu seninătate, purtând crucea credinței cu nădejde și iubire.

Evenimentul s-a bucurat de binecuvântarea și prezența Înaltpreasfințitului Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, care a adus un cuvânt plin de învățătură și emoție, evocând puterea mărturisirii prin suferință și chemând credincioșii să urmeze pilda celor care au strălucit în credință, în tăcerea celulelor și în lumina rugăciunii.

Această întâlnire de la Dobromir a fost un moment de comuniune și recunoștință, în care lacrimile și rugăciunile s-au împletit cu bucuria de a simți că jertfa mărturisitorilor nu a fost zadarnică. Părintele Valerian Grecu, originar din satul gălățean Corod, s-a născut în anul 1932 și a intrat la vârsta de 17 ani în viața monahală la Mănăstirea Sihastru din județul Vrancea.

În 1955, Mănăstirea Sihastru a fost desființată de autoritățile comuniste. Părintele Grecu a fost arestat și a petrecut 24 de ani în temnițele de la Gherla, alături de Pr. Ioan Iovan, când 13.000 de deținuți au cântat „Hristos a înviat”, Jilava, Aiud, Galați, Tecuci, Bârlad, Poarta Albă, Râmnicu Sărat, coloniile din Balta Mare, Periprava, Dumbrăveni. În acești ani, i-a cunoscut, printre alții, pe Părintele Gheorghe Calciu, Părintele Justin Pârvu, Părintele Ilie Lăcătușu, Părintele Dimitrie Bejan...

Prin astfel de momente, Biserica își arată recunoștința față de cei ce au suferit pentru Hristos și reînnoiește chemarea către fiecare credincios de a trăi cu demnitate, credință și curaj mărturisirea lui Dumnezeu în lumea de astăzi.

Evenimentul face parte din seria manifestărilor organizate în Arhiepiscopia Tomisului cu prilejul Anului comemorativ 2025, dedicat duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea.”, a informat Parohia Sf. Gheorghe - Dobromir oferind și o serie de fotografii de la manifestarea de credință. FOTO / VIDEO INTEGRAL MAI JOS:

Fundația tomitană „Sfinții Martiri Brâncoveni” a oferit public o filmare integrală a evenimentului emoționant, la care Părintele Valerian Grecu, un foc viu de românism și ortodoxie, a adus mărturii unice despre minunile trăite în temnițe alături de sfinții și martirii neamului românesc și a Bisericii Ortodoxe Române Ilie Lăcătușu, Justin Pârvu, Ioan Iovan și Constantin Oprișan sau maica Mihaela Iordache.

Parohia Dobromir a organizat o conferință deosebită, intitulată „Cu sfinții în temnițe”, avându-l ca invitat principal pe părintele Valerian Grecu, unul dintre puținii supraviețuitori ai temnițelor comuniste din România, transmite Olivian Breda.

La venerabila vârstă de 96 de ani, părintele Valerian mărturisește cu putere și smerenie despre anii grei de prigoană și credință neclintită, trăiți în închisorile regimului comunist.

Conferința a avut loc sâmbătă, 18 octombrie, începând cu ora 15:30, la Parohia Dobromir, și a reunit invitați speciali:

Evenimentul a fost transmis în direct de Arhiepiscopia Tomisului și moderat de PC Pr. Sorin Titu Petcov, Parohul Parohiei Dobromir.

Mai jos, descriere, imagini, video și audio de la eveniment de Olivian Breda.:

„Această întâlnire reprezintă o ocazie rară și prețioasă de a auzi direct vocea unui om care a trăit și a suferit în temnițele comuniste pentru credință și pentru neam. Mărturia Părintelui Valerian nu este doar o poveste personală, ci o pagină vie din istoria României – o lecție de neuitat pentru generațiile de azi și de mâine”, au transmis organizatorii.

Intrarea a fost liberă iar biserica plină de credincioși, unii veniți din colțuri îndepărtate ale țării.

Comuniștii atei l-au aruncat pe Părintele Valerian în închisorile Gherla, Jilava, Văcărești, Aiud, Râmnicu Sărat, Galați, Tecuci, în coloniile și lagărele de muncă de la Balta Mare, Poarta Albă, Periprava și Dumbrăveni (Sibiu). Înainte de intrarea în închisoare, Părintele Ioan Iovan îi spunea: „Pentru că mănăstirile, bisericile nu mai pot da sfinți, veți merge prin temnițe și vă veți face catedrale”. Înainte de eliberare, în fața comisiei de reeducare, a refuzat să renunțe la călugărie, așa cum i s-a cerut.

Cu demnitate, Părintele Valerian a spus: „Domnule, eu sunt român, sunt creștin din mamă creștină. Nu-mi trădez credința și neamul meu”.

 FOTO/VIDEO:

 Înregistrarea video integrală a conferinței:

Înregistrarea video a conferinței – împărțită pe bucăți:

Vezi playlist pe YouTube »

Înregistrarea audio a evenimentului:

 

Fotografii eveniment via ActiveNews: