ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


A trecut la Cele Veșnice preotul prof. univ. dr. Ioan Ică senior, unul dintre cei mai de seamă dascăli de Teologie Sistematică ai Bisericii Ortodoxe Române și magistrul a aproape 40 de generații de absolvenți ai Facultăților de Teologie Ortodoxă din Sibiu și din Cluj-Napoca, a anunțat luni Mitropolia Ardealului.

Sicriul cu trupul neînsuflețit al părintelui profesor a fost depus marți, 13 aprilie, în Catedrala Mitropolitană din Sibiu, unde un sobor de preoți format din cadre didactice de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Șaguna” din Sibiu a oficiat o slujbă de pomenire. Apoi, la ora 16:00 s-a săvârșit slujba priveghiului de către un sobor de preoți și diaconi, condus de ÎPS Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului. 


Slujba înmormântării va fi ținută în catedrală miercuri, 14 aprilie, de la ora 10:30, soborul de preoți fiind condus de mitropolitul Laurențiu al Ardealului. Înhumarea va avea loc de la ora 13:00, în cimitirul municipal vechi din Sibiu.

 „Facultatea de Teologie din Sibiu, Arhiepiscopia Sibiului și Mitropolia Ardealului sunt acum în doliu la plecarea la cele veșnice a unui vrednic profesor de Teologie Dogmatică. Marii corifei ai Facultății noastre de Teologie, marii profesori pe care i-am avut și noi și cu care am fost și colegi, pe rând, câte unul, pleacă spre cele veșnice, lăsând în urma lor demnitatea slujirii de la catedră și de la altar, pilduitoarea dăruire față de ucenici, față de cei care sunt astăzi în ogorul Bisericii slujitori la altare sau profesori în școli. Părintele profesor Ion Ică Senior și-a onorat cu multă demnitate catedra pe care a ocupat-o, catedră de bază pentru teologie, pentru Facultatea de Teologie și pentru orice om al Bisericii. Îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să-i așeze sufletul în loc de odihnă, odihnă pe care nu a avut-o în viața aceasta, pentru că a fost un om devotat total Bisericii și familiei sale. Dumnezeu să-l odihnească cu drepții! Veșnica lui pomenire!”, a declarat ÎPS Laurențiu, citat de pagina web a Mitropoliei. 


Și părintele Călin Sămărghițan de la Sibiu, ale cărui articole le-ați citit ocazional și pe ActiveNews, și-a exprimat regretul pierderii părintelui Ioan Ică senior, care se adaugă durerii pierderii propriului tată, pr. Mihai Sămărghițan, despre care am consemnat în noiembrie 2020.

„Uriașul, magnificul părinte profesor Ioan Ică senior a trecut la cele veșnice. A fost unul dintre cei mai mari profesori de dogmatică ai României, o prezență absolut electrizantă la cursuri, cu o capacitate incredibilă de sinteză, fin analist, teolog cu o vastă cultură, de o subtilitate teologică aparte, personalitatea sa dominantă și totodată seducătoare rămâne de necuprins și imposibil de exprimat în doar câteva cuvinte. Profesor la Sibiu și ctitor al facultății de teologie din Cluj, a semănat în sufletele și conștiințele studenților și doctoranzilor săi iubirea nețărmurită a ortodoxiei clădită pe cele mai solide fundamente teologice.

Dumnezeu să-l primească în brațele Sale părintești pe care părintele profesor a știut să ni le arate desfăcându-se în cea mai generoasă îmbrățișare! Marea Academie din ceruri s-a întregit”, a scris pr. Călin Sămărghițan pe Facebook
 
Pr. prof. IOAN ICĂ senior, SCURTĂ BIOGRAFIE 

„Părintele profesor Ioan I. Ică s-a născut la Sibiu, la 9 septembrie 1932, într-o familie credincioasă, tatăl Ioan, ceferist de origine de lângă Mânăstirea Dintr-un lemn, iar mama Susana din Ocna Sibiului. A fost cel mai mic din cei patru frați. Cea mai mare dintre surorile sale, intrată de timpuriu în monahism cu numele Fevronia, a avut o influență decisivă în decizia sa de a se înscrie la Institutul Teologic de Grad Universitar de la Sibiu pe care l-a absolvit cu rezultate strălucite în 1955. O altă soră a Precucerniciei Sale a intrat de asemenea în monahism cu numele de Cristina. Sub îndrumarea ieromonahului profesor Nicolae Mladin, viitorul mitropolit al Ardealului, a susținut teza de licență cu titlul: „Eros și Agape. O încercare de ontologie și sinteză morală”, notată cu 10 și calificativul excepțional.


După absolvire, îndrumat printre alții de părintele profesor Dumitru Stăniloae, s-a dedicat studiului limbilor clasice și limbilor moderne: franceză, engleză, germană și neogreacă. Totodată, a urmat timp de un an cursuri la Institutul Teologic Evanghelic din Sibiu, iar apoi cursurile de doctorat la Institutul Teologic Universitar din București (1958-1961), specializarea Teologie Dogmatică și Simbolică.

Tânărul doctorand Ioan Ică a abordat subiecte teologice noi, de mare complexitate teologică, cum ar fi: trăsăturile esențiale ale teologiei lui Emil Bruner, axate pe concepția sa despre „punctul de legătură între cuvântul Lui Dumnezeu și omul modern”; specificul creștinismului după școala de teologie comparată de la Lund; teologia protestantă despre har și teologia energiilor necreate; concepții teologice eronate despre natură și har; triadologia Fericitului Augustin; probleme dogmatice în dialogul Sfântului Maxim Mărturisitorul cu ex-patriarhul monotelit Pyrrus; importanța dogmatică a dialogului dintre Patriarhului Ecumenic Ieremia al II-lea și teologii protestanți de la Tübingen (1573-1581).

Continuând preocupările legate de primul contact oficial între Ortodoxie și Protestantism, în timpul patriarhului Ieremia al II-lea, a propus ca subiect de teză de doctorat, redactată sub îndrumarea domnului profesor Nicolae Chițescu: Mărturisirea de credință a lui Mitrofan Kritopoulos. Teza a fost susținută în anul 1974 și a fost notată de toți membri comisiei cu nota 10 și calificativul excepțional.

Datorită pregătirii sale teologice solide, fiind apreciat în mod deosebit și de preotul profesor Isidor Todoran de la Sibiu, în anul 1968 a fost numit prin concurs lector pentru Teologie Dogmatică și Simbolică la Institutul Teologic de Grad Universitar de la Sibiu.  În anul 1974 a fost promovat conferențiar iar în  1976 a devenit  profesor universitar de Teologie Dogmatică și Simbolică la Sibiu.

În anul 1984 a obținut calitatea de coordonator de doctorat. Sub îndrumarea Preacucerniciei Sale au fost scrise teze de doctorat de o deosebită complexitate, noutate și actualitate. A desfășurat vreme de aproape cinci decenii o prodigioasă activitate didactică, timp în care a format un număr impresionant de licențiați, masteranzi și doctoranzi în Teologie, manifestând mereu exigență, dar și sprijin în afirmarea tinerilor merituoși, precum și o noblețe pedagogică deosebită.

Părintele Profesor a fost căsătorit vreme de 63 de ani cu doamna Irina, născută Soneriu, licențiată în Teologie, avându-i ca nași pe Părintele Profesor Teodor Bodogae și pe preoteasa Silvia. Împreună au avut doi fii: pe părintele Ioan I. Ică jr., strălucit  profesor de Spiritualitate la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna”, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, și pe Teodor, inginer.

A fost hirotonit diacon în 1971, preot în anul 1972, hirotesit iconom stavrofor în 1976. În anul 2017 a primit  cu „Cruce patriarhală” din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Între 1978 și 1992 a fost redactor responsabil al revistei „Mitropolia Ardealului”, redevenită după 1989 „Revista Teologică.”

În 1994 s-a transferat la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, unde a fost șef de catedră și apoi decan (1996-2000), și a contribuit în mod decisiv la consolidarea și afirmarea învățământului teologic superior de acolo, precum și la înființarea primei școli doctorale de Teologie Ortodoxă în cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj.

Pe lângă contribuția sa în domeniul teologiei sistematice și spiritualității ortodoxe, părintele profesor s-a implicat activ și în activitățile ecumenice pe plan local, în conferințele teologice inter-confesionale, dar și ca reprezentat oficial al Patriarhiei Române la diferite dialoguri și conferințe teologice.

Cu prilejul împlinirii a 70 de ani, ca o încununare a întregii sale activități de patru decenii în slujba Bisericii și a învățământului teologic, părintele profesor Ioan Ică a fost decorat de președintele României în 2 aprilie 2002, cu „Ordinul Național, Serviciu Credincios în gradul de cavaler”, se arată într-un comunicat al Mitropoliei Ardealului.

În paralel cu activitatea didactică, Părintele Profesor a avut și o bogată activitate de cercetare și publicare concretizată în lucrări originale, editări, traduceri, în volume din țară și străinătate.

A militat constant pentru ancorarea teologiei ortodoxe în tradiția autentică, pentru întoarcerea la izvoarele biblice și patristice, precum și pentru deschiderea spre actualitate.

Pentru toți ucenici săi și pentru toți cei care l-au cunoscut, exemplul său de sobrietate, modestie și dăruire de sine pentru binele Bisericii și a învățământului teologic românesc, va rămâne mereu viu în conștiința noastră.

Dumnezeu să-l odihnească în pace împreună cu cei drepți!”, se arată în comunicatul publicat de Mitropolia Ardealului.