INTERVIUL DE DUMINICĂ

Marian Ghițeanu: Bunule părinte, cum de s-a ajuns, astăzi, de la Mihai Viteazul la starea de decădere, de lipsă de vitejie, de lipsă de credință și de lipsă de patriotism?

Părintele Stareț Teoctist Moldovanu: Păi, noi știm cu toții că atunci când vremurile sunt grele se nasc oameni puternici. Și când vremurile sunt bune, cum sunt astea de acum, se nasc oameni de nimic. Așa că noi am ajuns de nimic, ne-am decălit! Ce să mai vorbim... Ce-i mai interesează să mai muncească sau să mai învețe dacă au totul pe mână?! Poporul, ca să fie treaz, trebuie să fie în activitate.

- Tineretul de azi al României se împarte în cei care cred în Dumnezeu, care se apropie de Biserică, care sunt în Biserică, și tineri care au părăsit Biserica, l-au părăsit pe Dumnezeu, au părăsit Credința. Nu numai Țara și-au părăsit-o ci și-au părăsit și Sufletul... Cum să explicăm starea aceasta, sunt de vină părinții?

- Mi-e greu să răspund la capitolul acesta, pentru că eu nu trăiesc pe-afara mănăstirii și sunt la o distanță de cel puțin zece kilometri, pe orice rază nu avem locuințe, case... Tineri vin puțini pe la noi, dar într-adevăr, dacă părinții sunt așa cum spuneți dumneavoastră, copiii sunt așa cum spuneți dumneavoastră, pentru că au părăsit Țara din nevoi, pentru că nu mai au de lucru în țară, nu se mai dă de muncă, faptul că evită biserica și se complac în plăcerile astea lumești, care sunt dăunătoare total, asta înseamnă că părinții au lăsat copiii de izbeliște, ei plecând la muncă și atunci copiii au crescut "cocoloșiți” de bunici, apoi se înhăitau unii cu alții și făceau numai lucruri rele, lucruri care nu sunt de bun augur... Acum, fiecare vrea să păcălească, se păcălesc unul pe altul, nu-i mai interesează de Dumnezeu, nici de muncă, nici de altceva bun... Chiar eu am avut tineri la muncă aici și am constatat că nu mai vor să muncească, aici e trist! Primul lucru sunt părinții care nu i-au învățat cei șapte ani de acasă, aia e pornirea! Dacă de mic pleacă bine, apoi și dacă e părăsit mai târziu tot dă roade!

- Ce ar fi de făcut? Oamenii și-au pierdut Nădejdea, părinte... De unde ar putea să mai vină Nădejdea?

- O să dea Dumnezeu vreun cataclism și ne întoarcem înapoi, că altminteri, nu. Numai palma lui Dumnezeu ne întoarce înapoi! Omul, până când nu trăiește pe cont propriu necazurile, nu, nu se întoarce să spună "Doamne, ajută-mă!”! Tot așa cum Sfântul Petru, pe când se afunda în apă, a zis "Doamne, ajută-mă!”, era credincios, dar tot a avut momente de decădere. Și noi, oamenii, avem decăderile noastre, noi ne rugăm dar singurul care ne poate întoarce e numai Dumnezeu! N-avem altă șansă! Nu poți să-l constrângi pe om, pentru că el tot mai rău va face! Nu, degeaba încercăm să-i pedepsim, trebuia de mici, de mici dacă-i formai atunci nu mai creșteau prost! E trist dar adevărat...

- Părinte, eu simt un fel de negură, de uriașă negură peste lume, și peste Țara mea și peste oamenii noștri, peste cetățenii noștri, care vine... Nu, nu cred că este Apocalipsa...

- Nu. Dumnezeu nu va pierde toată omenirea, pedepsește pe fiecare în parte, pe rând...

- Dar este o vreme foarte grea! Pentru creștini, aproape că am ajuns să trăim – cei care mai gândim, cei care mai vorbim, am ajuns aproape să trăim precum trăiau primii creștini, în grote, cumva... Este foarte greu să mai ai o altă părere în afara „nebuniei secolului” care există acum! Dacă ai altă părere – dacă îți iubești Țara, dacă îți iubești femeia, dacă îi iubești pe Maica Domnului și pe Iisus Hristos, deja ești "medieval”, ești „înapoiat”, ești "depășit”, ești "ticălos” ș.a.m.d. Or să treacă lucrurile astea, părinte?

- Dacă noi am ajuns să ne închinăm pe furiș, să închidă bisericile, pentru că vine pandemia, sau cum i-o zice... Nu știu cum vine pandemia asta – cu trenul, cu autobuzul, pe unde se duce, pe unde vine, nimeni nu știe! Doar Dumnezeu! De aia, dacă ne e teamă de pandemie înseamnă că chiar nu avem Nădejde în Dumnezeu! Și cum auzeam și vedeam – că vor unii să nu mai împărtășim cu aceeași linguriță, sunt aberații! Sunt lucruri pe care le poate spune doar un ateu, un credincios, un creștin nu poate să spună așa ceva! Dacă nu ai încredere în Dumnezeu, nu mai ai pe nimeni! Așa că, ce să ascultăm la ăștia?! Ascultarea, chiar și de oamenii Bisericii, să asculți până la păcat, nu mai mult! Dacă ăla îți spune o aberație – îți spune "puneți mască” sau "nu te împărtăși” – cum să faci asta?! Mai bine de lepezi de orice dar nu de Dumnezeu! Nu suntem fanatici dar Dumnezeu se simte! Ăștia, care spun asta, nu l-au simțit pe Dumnezeu! Ăștia care, cum spuneam mai înainte – au de toate, mănâncă, beau, și nu le mai trebuie nimic, acești oameni care sunt puși în funcție și care nu mai au nici pregătire, nici cultură, nimic nu mai au, nici mamă, nici tată, unii dintre ei nu au nici copii – nu că le-au murit ci pentru că nu i-au făcut, a fost greu! – ce să le mai ceri?! Ăștia nici nu mai au pentru cine lupta, ei luptă doar pentru ei! Eu, credeți-mă, m-am retras în pustie pentru că am simțit lucrul ăsta de mult! Și am zis că aici este un loc unde pot să trăiesc și dacă nu am nimic de nicăieri decât de la Dumnezeu! Ce dă Dumnezeu la păsări și la animale, pot să trăiesc și eu tot așa! Omul nu trăiește ca să mănânce...

- Și acum, bunule părinte Teoctist, un cuvânt de îmbărbătare, vă rugăm!

- Îmbărbătarea este: un minut, cinci minute, zece minute, din suflet vă rog, rugați-vă la Dumnezeu! Fără El nimic nu se poate! Și Nădejdea e acolo și El are grijă de noi! Noi facem un pas către Dumnezeu și Dumnezeu face restul către noi, dar să-l facem acest pas, să-l facem din suflet, nu de formă, nu de ochii lumii!

- Sărutăm mâna, părinte, Doamne ajută, Amin!

- Să fiți binecuvântați și Dumnezeu să vă dăruiască sănătate și să vă îndrepte, să vă călăuzească acolo unde trebuie și când trebuie și cum trebuie!