Parlamentul României a condamnat agresiunea Federației Ruse asupra Ucrainei și a cerut retragerea tuturor forțelor rusești. S-au înregistrat 339 de voturi pentru, unul împotrivă, două abțineri și patru refuzuri de vot. VIDEO

Parlamentul de la București a adoptat, luni, într-o ședință comună, cu majoritate de voturi, o declarație prin care condamnă agresiunea Federației Ruse asupra Ucrainei, cere retragerea tuturor forțelor rusești și evidențiază susținerea „puternică pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei și pentru aspirațiile sale legitime de integrare în NATO și UE”.
S-au înregistrat 339 de voturi "pentru", unul "împotrivă" și două abțineri dar și patru refuzuri de vot, informează Agerpres.
Transmitem în formă integrală textul declarației:
"Declarația Parlamentului României cu privire la situația din Ucraina
Parlamentul României condamnă cu fermitate agresiunea armată masivă a
Federației Ruse asupra Ucrainei, precedată de recunoașterea de către
Federația Rusă a "independenței" autoproclamatelor entități separatiste
din Donețk și Lugansk, părți componente ale Ucrainei.
Respingem cu hotărâre un astfel de comportament iresponsabil care
subminează fundamentul relațiilor internaționale și ordinea actuală de
drept internațional și cerem oprirea imediată, integrală și
necondiționată, a agresiunii militare și retragerea tuturor forțelor
ruse din Ucraina.
Declanșarea invaziei ruse în noaptea de 23 spre 24 februarie 2022 este
un atentat la viețile și destinele cetățenilor ucraineni care și-au
dorit să poată exercita un drept fundamental în orice democrație,
respectiv dreptul de a-și alege propria cale. Poporul ucrainean, victima
acestei agresiuni de neimaginat în secolul XXI, a ales în mod suveran
drumul spre Europa, spre comunitatea de valori europene și euroatlantice
și a mandatat în acest sens autoritățile ucrainene legitim și
democratic alese.
Ucraina este în aceste zile pedepsită pentru alegerea sa suverană.
România a susținut constant și ferm alegerile poporului ucrainean -
decizia Summitului NATO de la București din 2008 și faptul că
Parlamentul României a fost primul din UE care a ratificat Acordul de
Asociere a Ucrainei la UE fiind doar două exemple grăitoare dintre
multele demersuri de susținere din partea țării noastre pentru aceste
alegeri ale Ucrainei.
Agresiunea rusă aruncă Europa într-o eră care nu ar mai fi trebuit
trăită niciodată de actualele generații. Federația Rusă dorește
rescrierea istoriei și reîmpărțirea lumii în sfere de influență.
Considerăm că acest act de agresiune fățișă reprezintă o încălcare
flagrantă și gravă a principiilor de drept internațional și a
angajamentelor internaționale asumate de Federația Rusă, prevăzute
inclusiv de Carta ONU, Actul Final de la Helsinki, Carta de la Paris
pentru o Nouă Europă, Memorandumul de la Budapesta și Actul Fondator
NATO-Rusia. Atragem atenția asupra faptului că, din nou, au fost
încălcate suveranitatea și integritatea teritorială ale Ucrainei,
inviolabilitatea frontierelor acestui stat, respectiv principiul
nerecurgerii la folosirea forței în relațiile internaționale.
Amintim faptul că în această perioadă se împlinesc opt ani de la
anexarea ilegală a Republicii Autonome Crimeea și a orașului Sevastopol,
iar Federația Rusă continuă în prezent seria de acte de agresiune
neprovocate și nejustificate, încălcând astfel brutal principiile
fundamentale ale dreptului internațional.
Considerăm că Federația Rusă trebuie să suporte consecințele acestui act
profund ilegal. Solicităm Președintelui României și Guvernului României
să continue să susțină cu fermitate în cadrul forurilor internaționale,
inclusiv Uniunea Europeană și NATO, adoptarea unor sancțiuni cu impact
major pentru Federația Rusă.
Parlamentul României reafirmă solidaritatea deplină cu Ucraina și cu
poporul ucrainean confruntat cu agresiunea Federației Ruse și exprimă
sprijinul pentru acordarea de asistență umanitară cetățenilor ucraineni,
inclusiv persoanelor care aleg să se refugieze pe teritoriul României.
Parlamentul României reafirmă și în acest context susținerea puternică
pentru suveranitatea și integritatea teritorială ale Ucrainei și pentru
aspirațiile sale legitime de integrare în NATO și UE. Orientarea dorită
de Ucraina este rezultatul deciziilor autorităților alese legitim și
democratic și se bucură de un larg și durabil sprijin popular, iar
România a susținut constant eforturile Ucrainei de consolidare a unei
societăți inclusive și diverse, cu contribuția tuturor cetățenilor
ucraineni.
Reamintim faptul că în Ucraina trăiește o numeroasă comunitate etnică
românească, care contribuie la bogăția și diversitatea societății
ucrainene și reprezintă o solidă punte de legătură între țările noastre.
Membrii comunității etnice românești au fost și sunt cetățeni loiali și
fideli ai Ucrainei, care își înțeleg obligațiile care le revin prin
acest statut.
În egală măsură, la fel ca toți ceilalți cetățeni ai Ucrainei, au
așteptări firești și legitime ca drepturile lor să fie pe deplin
respectate. Parlamentul României exprimă convingerea că avansarea
Ucrainei pe calea reformelor democratice, a statului de drept și a
apropierii de Europa va facilita împlinirea plenară a tuturor acestor
deziderate.
În acest context, Parlamentul României reafirmă sprijinul ferm pentru
aspirațiile europene și euroatlantice ale Ucrainei". VIDEO:
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Externe Politic Prima pagină Știri Ucraina
Persoane: Vladimir Putin Volodimir Zelenski
Subiecte: Război Ucraina
Organizații: Armata Rusiei Parlamentul Romaniei
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (5)