Partide conservatoare din 16 țări ale Uniunii Europene, printre care și PNȚCD, își unesc forțele pentru a exercita un impact asupra viitorului UE, contracarând federalismul, pierderea suveranității naționale și impunerea ideologiilor necreștine

Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat (PNȚCD) din România și alte partide conservatoare din 16 țări ale UE, printre care Rassemblement National din Franța, Partidul Lege și Justiție din Polonia, Fidesz din Ungaria și Liga Salvini din Italia, s-au aliat vineri (2 iulie 2021), cu scopul de a-și face auzită vocea în contextul dezbaterii privind viitorul Europei, informează Euractiv, care prezintă știrea într-o manieră total dezaprobatoare, punând între ghilimele sintagma VALORILE FAMILIEI, pentru care pledează, printre altele, partidele.
Potrivit comunicatelor de presă, liderii partidelor de dreapta au semnat simultan, în mai multe capitale europene, un document care solicită o reformă profundă a UE, deoarece, „în loc să protejeze Europa și moștenirea sa, Uniunea devine ea însăși o sursă de probleme și anxietate”.
Documentul a fost semnat de Jarosław Kaczyński (PiS, Partidul Lege și Justiție, Polonia), Giorgia Meloni (Fratelli d'Italia, FdI), Santiago Abascal (VOX, Spania), Viktor Orbán (Fidesz, Ungaria), Matteo Salvini (Liga Salvini, Italia), Marine le Pen (Rassamblement National, Franța) și de alte câteva partide de dreapta din Bulgaria (VMRO), Austria (FPÖ), Belgia (Vlaams Belang), Danemarca (Dansk Folkeparti), Estonia (EKRE), Finlanda (Perussuomalaiset), Grecia (Ellinikí Lýsi), Țările de Jos (Ja21), Lituania (Lietuvos lenkų rinkimų akcija) și, nu în utimul rând, din România - Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat.
„PNȚCD A FOST INVITAT ȘI A ADERAT LA DECLARAȚIA COMUNĂ DESPRE VIITORUL EUROPEI!
Declarația reflectă voința pentru o Europă a națiunilor, unde să prevaleze valorile culturale identitare, democrația și libertatea popoarelor, în contra neo-marxismului globalist, care acționează agresiv pentru crearea unui supra-stat și distrugerea națiunilor și vocației lor istorice. Suntem partidul care dăm mărturie pentru marile crime ale marxismului din perioada comunistă, partid martir, și care, prin fondatorii noștri - Iuliu Maniu și Ion Mihalache -, ne-am afirmat voința pentru o Europă unită a națiunilor încă din interbelic, înaintea părinților fondatori ai UE.
PNȚCD reprezintă România, partid al conștiinței naționale și edificării României moderne, izvor de cultură și civilizație europeană. Sperăm ca declarația să reprezinte un factor de dialog între partidele semnatare, născute din experiențe politice diferite. PNȚCD este o garanție de legitimitate, cel mai vechi partid din Europa, împotriva tuturor dictaturilor - victimă și mereu biruitor -, creator de istorie și democrație!”, a declarat av. Aurelian Pavelescu, președintele PNȚCD.
Citate din declarația comună a celor 16 forțe politice:
„Cooperarea națiunilor europene ar trebui să se bazeze pe tradiție, pe respectul pentru cultura și istoria statelor europene, pe respectul pentru moștenirea iudeo-creștină a Europei și pe valorile comune care unesc națiunile noastre, iar nu pe distrugerea acestora”, subliniază semnatarii.
Liderii partidelor de dreapta subliniază că documentul este un răspuns la începutul dezbaterii privind viitorul Uniunii. Ei precizează „că utilizarea structurilor politice și a legii pentru a crea un superstat european și noi structuri sociale este o manifestare a ingineriei sociale periculoase și invazive cunoscute din trecut, care trebuie să provoace o rezistență legitimă”. O nouă formă de imperiu, cum s-ar spune.
„Excesul de activitate moralizatoare la care am asistat în ultimii ani în instituțiile UE a dus la o tendință periculoasă de a impune un monopol ideologic”, se arată în declarație.
Semnatarii documentului vizează instituțiile UE, precum Comisia sau Curtea Europeană de Justiție, care au exercitat presiuni asupra Poloniei și Ungariei pe motiv că ar „subjuga sistemul judiciar” sau că ar „stigmatiza comunitatea LGBT”, instituțiile de la Bruxelles urmărind, de fapt, să își impună propaganda radical necreștină în aceste țări majoritar catolice.
„Pentru a opri și inversa această tendință, este necesar să se creeze, pe lângă principiul existent al delegării, un set de competențe inviolabile ale statelor membre ale Uniunii Europene, precum și un mecanism adecvat de protecție a acestora, cu participarea curților constituționale naționale sau a organismelor echivalente. Toate încercările de a transforma instituțiile europene în organisme care să aibă întâietate față de instituțiile constituționale naționale creează haos, subminează sensul tratatelor, pun la îndoială rolul fundamental al constituțiilor statelor membre, iar disputele rezultate cu privire la competențe sunt, de fapt, soluționate prin impunerea brutală a voinței entităților mai puternice din punct de vedere politic asupra celor mai slabe", se arată în textul comun.
„Acest lucru distruge fundamentul funcționării comunității europene ca o comunitate de națiuni libere”, se arată în declarație.
În schimb, semnatarii pledează pentru valorile familiei, ca soluție pentru limitarea tendințelor demografice negative.
O conferință a semnatarilor scrisorii este planificată să aibă loc la Varșovia în septembrie.
Cum descrie partidul franțuzoaicei Marine Le Pen situația:
„A fost demarată adunarea forțelor patrioților europeni. Marine Le Pen, Matteo Salvini, Viktor Orban, Jaroslaw Kaczynski, Santiago Abascal, Giorgia Meloni și alte 10 forțe politice europene semnează o declarație comună cu privire la viitorul Uniunii Europene.
U.E. nu încetează să persevereze pe calea federalistă, care o îndepărtează în mod inexorabil de popoarele ce constituie inima vie a civilizației noastre. Conferința despre viitorul Europei, începută în luna mai a anului trecut, nu este decât a nu știu câta perdea de fum ce va permite Uniunii să deposedeze statele membre de capacitatea de a fi stăpâne pe propriul destin. Convinse de acest lucru, cele mai importante partide patriotice de pe întregul continent au înțeles cât de important este să se asocieze pentru a avea mai multă greutate în dezbateri și a putea reforma Uniunea Europeană.
Marine Le Pen, președinta Rassemblement National, s-a alăturat vineri lui Matteo Salvini (Liga, Italia), Viktor Orban (Fidesz, Ungaria), Santiago Abascal (Vox, Spania), Jaroslaw Kaczynski (Lege și Justiție, Polonia) și Giorgia Meloni (Fratelli d'Italia) pentru a semna o declarație comună care trasează liniile unei acțiuni comune.
Acest text fondator asociază partide și responsabili politici care, în țările lor, sunt forțe dominante sau aflate în ascensiune. Potențate de voința populară, aceste formațiuni vor deveni în curând majoritare.
Semnatarii declarației pledează pentru o Uniune Europeană care să respecte popoarele și națiunile libere. Aceștia nu pot accepta ca popoarele să fie supuse ideologiei birocratice și tehnocratice a Bruxelles-ului, care își impune normele în fiecare aspect al vieții de zi cu zi.
Aceasta nu înseamnă nicidecum că trebuie acționat de manieră izolată sau retrasă: dimpotrivă, doar prin însumarea priceperii și talentelor proprii fiecărei națiuni, și nu prin fuzionarea lor într-un ansamblu fără identitate și, deci, fără savoare, vom face să strălucească civilizația noastră.
La ora la care globaliștii și europeniștii, al căror reprezentant principal în Franța este Emmanuel Macron, lansează Conferința despre viitorul Europei, care vizează creșterea puterii instanțelor europene (în detrimentul celor naționale - n.r.), acordul nostru de astăzi este piatra de temelie a constituirii unei mari alianțe în Parlamentul U.E.
Consultați aici declarația comună (a patrioților) despre viitorul Uniunii Europene!
Lista celor 16 forțe semnatare:
Rassemblement National (Franța)
Lega Per Salvini Premier (Italia)
Prawo i Sprawiedliwość (Lege și Justiție, PiS) - Polonia
Fidesz - Ungaria
Vox - Spania
Fratelli d'Italia (Frații din Italia) - Italia
Freiheitliche Partei Österreichs - FPÖ - Austria
Vlaams Belang - VB - Belgia - Flandra
Dansk Folkeparti - DF - Danemarca
Eesti Konservatiivne Rahvaerakond - EKRE - Estonia
Perussuomalaiset - PS - Finlanda
Lietuvos lenkų rinkimų akcija (Acțiunea electorală poloneză din Lituania) - Lituania
Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat (PNȚ-CD) - România
Ellinikí Lýsi (Soluția grecească, EL) - Grecia
Bălgarsko nacionalno dviženie (Mișcarea națională bulgară, VMRO) - Bulgaria
Ja21 - Țările de Jos”, se arată în comunicatul de presă al partidului Rassamblement Național (Reconstrucție Națională) din Franța.
ACTUALIZARE: Partidul AUR din România, care nu are în prezent deputați în Parlamentul U.E., a emis sâmbătă un comunicat de susținere față de valorile, principiile și obiectivele declarației comune privind viitorul U.E., semnate vineri de principalele forțe politice suveranist-conservatoare reprezentate în Parlamentul U.E.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Persoane: Aurelian Pavelescu Emmanuel Macron Jaroslaw Kaczynski Marine Le Pen Matteo Salvini Viktor Orban
Locații: Uniunea Europeană
Subiecte: descreștinarea culturii occidentale Europa națiunilor Federalizarea Europei propaganda pentru homosexualitate Suveranitatea naţională valori europene (reale sau imaginare)
Organizații: AUR Liga Salvini Partidul Lege și Justiție PNȚCD Rassemblement National - partid Franța
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)