Partidul PPR a depus plângere penală pentru înaltă trădare împotriva membrilor CSAT

Partidul PPR a depus plângere penală pentru înaltă trădare împotriva membrilor CSAT, ca urmare a deciziei de donare a sistemului antirachetă Patriot.
Partidul PPR, condus de deputatul Mihai Lasca și Răzvan Constantinescu a depus plângere penală, pentru săvârșirea infracțiunii de înaltă trădare, împotriva președintelui Klaus Werner Iohannis și a membrilor CSAT, care au decis în urma ședinței din 20 iunie 2024 transferul sistemului sol-aer cu bătaie mare PATRIOT, către Forțele Armate ale Ucrainei.
Motivele plângerii penale pentru săvârșirea infracțiunii de înaltă trădare, prevăzută la art. 398 din Codul penal, coroborat cu art. 394, literele a) b), c) și d) din Codul penal sunt următoarele:
1. Conform art. 394, litera a) din Codul penal – "provocare de război contra țării sau de înlesnire a ocupației militare străine” – ajutorarea cu armament a Ucrainei, antrenarea piloților ucraineni și restul acțiunilor făcute la adăpostul unor hotărâri ale CSAT sunt instigări care pot provoca un război cu Federația Rusă. Acesta este elementul material al infracțiunii de trădare în forma de la art. 394, litera a) din Codul penal, coroborat cu art. 398 din Codul penal.
2. Conform art. 394, litera b) din Codul penal – "subminare economică, politică sau a capacității de apărare a statului” – donarea stației Patriot reprezintă o subminare a capacității de apărare a României. De asemenea, achizițiile de armament prin încălcarea legii Offsetului, în termeni defavorabili României, reprezintă un act de înaltă corupție și subminare a economiei naționale. Prin acest act iresponsabil de donație, România pierde peste 1 miliard de dolari americani de la bugetul Ministerul Apărării Naționale și, astfel, se produce inclusiv o subminare a finanțelor publice.
3. Conform art. 394, litera c) din Codul penal – anume "aservirea față de o putere străină”, Codul Penal nu face diferența între a conspira cu Rusia, Ucraina sau Statele Unite ale Americii.
Este binecunoscut faptul că în urma vizitei sale din Statele Unite ale Americii în mai 2024, președintelui Iohannis i s-a pus în vedere de către administrația Biden să cedeze unul din sistemele Patriot deținute de România Ucrainei.
Aceasta este declarația președintelui României de la acel moment:
”Există evident nevoia unor sisteme de apărare antiaeriană în Ucraina. Sisteme avansate. În ultimele săptămâni există o discuție despre cine poate să pună la dispoziție Ucrainei sisteme Patriot pentru apărare antiaeriană. Aceste discuții au ajuns și la noi. Și președintele Biden a pus în discuție asta și am spus că suntem dispuși.”
Devine astfel evidentă aservirea față de Statele Unite ale Americii și față de interesele acestei puteri.
4. Conform art. 394, litera d) din Codul penal – "ajutarea unei puteri sau organizații străine pentru desfășurarea unei activități ostile împotriva securității naționale” – România ajută puteri străine (SUA, Ucraina) pentru operațiuni ostile împotriva unei alte puteri, în cazul acesta Rusia, care ulterior se pot repercuta asupra securității naționale.
Decizia CSAT din data de 20.06.2024 implică România într-o amenințare gravă împotriva siguranței naționale prin faptul că poate atrage replica Rusiei.
România nu are niciun interes sau câștig militar ori politic din războiul ruso-ucrainean, un război între două state în afara alianței NATO, astfel că subordonarea, alinierea și subminarea în raport cu Ucraina a României nu are nici cea mai mică justificare.
Mai mult, sistemul Patriot era, la data ședinței CSAT proprietate publică a statului român, ceea ce îi dădea caracter inalienabil, conform art. 136, al. 4 din Constituția României. Proprietatea publică nu poate fi înstrăinată în niciun mod de statul român, fie cu titlu oneros, fie cu titlu gratuit.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Eveniment Justiție Armată Servicii Prima pagină Știri
Persoane: Klaus Iohannis Răzvan Constantinescu
Locații: România
Subiecte: sistem antiaerian Patriot
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (7)