Paștele catolic la Ierusalim. Israelul a închis Locurile Sfinte pentru pelerini, inclusiv Biserica Sfântului Mormânt
Pe aleile de obicei aglomerate ale Orașului Vechi al Ierusalimului, duminică dimineața domnea liniștea de Paștele catolic și Floriile ortodoxe, o sărbători umbrite anul acesta de război și de restricțiile stricte de acces la Biserica Sfântului Mormânt.
Biserica Sfântului Mormânt, restricționată pentru credincioși
Lângă bazilică, la punctele de control ale poliției israeliene credincioșii, cărora li s-a permis să se apropie, erau verificați.
Toate magazinele erau închise. În zori, doar câteva persoane traversau pavajul, scrie news.ro.
„Paști fericit”, a spus cardinalul Ierusalimului, Pierbattista Pizzaballa, în italiană, în jurul orei 7:30 (4:30 GMT), în timp ce intra în Sfântul Mormânt, înconjurat de un mic grup de personalități religioase, au observat jurnaliștii AFP.
Afară, câțiva credincioși încercau să ajungă la sanctuar, ținuți la distanță.
Securitatea era strictă pe străzile înguste ale orașului antic înconjurat de ziduri, sacru pentru evrei, creștini și musulmani, situat în Ierusalimul de Est, partea palestiniană ocupată de Israel din 1967 și ulterior anexată.
„Cum poți să-mi spui că nu pot merge la biserică? Este inacceptabil”, a exclamat un catolic din Tel Aviv, un participant obișnuit la această adunare anuală.
Autoritățile israeliene invocă preocupări legate de securitate în contextul războiului din Orientul Mijlociu, care a început la sfârșitul lunii februarie cu o ofensivă israeliano-americană împotriva Iranului.
Pentru mulți credincioși, aceste măsuri golesc celebrarea de sensul ei.
„Este foarte dificil pentru noi toți, pentru că este ziua noastră de sărbătoare... Este într-adevăr foarte greu să vrei să te rogi, să vii aici și să nu găsești nimic. Totul este închis”, se plânge cu lacrimi în ochi Christina Toderaș, în vârstă de 44 de ani, venită din România.
Ca mulți alți credincioși, se va resemna să urmărească Liturghia la televizor, ca în pandemie.
„Înțelegem (măsurile de securitate)”, recunoaște părintele Bernard Poggi, care se pregătește să oficieze Liturghia într-o biserică din apropierea locului sfânt. „Dar vedem din ce în ce mai mult că acestea nu sunt aplicate uniform”, observă el.
Cardinalul Pierbattista Pizzaballa a fost împiedicat de poliția israeliană să intre în Sfântul Mormânt pentru slujba de Florii de duminica trecută, stârnind indignare în străinătate, înainte ca premierul Benjamin Netanyahu să ordone să i se permită intrarea.
De la începutul războiului, la 28 februarie, resturi de rachete și interceptoare iraniene au căzut în Orașul Vechi, în special în apropierea Bisericii Sfântului Mormânt, a Moscheii Al-Aqsa și în Cartierul Evreiesc.
Pentru creștinii ortodocși, majoritari printre creștinii palestinieni, Paștele va fi sărbătorit pe 12 aprilie.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
O veste bună pentru România: Extremistul antiromân Viktor Orban pică de pe scena din bețe de chibrit pe care și-a construit-o din tinerețe până azi, pe banii lui Soros, Putin și Trump, de „lider regional” al suveranismului european
Semnalul Cititorului ActiveNews: Pictură murală cu tentă pedofilă homosexuală pe un bloc din Ploiești
Există preoți satanizați și încă necaterisiți în Biserica Ortodoxă Română? Așa se pare. Doi dintre ei: Radu Preda și Marcel Răduț Seliște
A VENIT Sfânta Lumină la Biserica Sfântului Mormânt - Ora 14.13. HRISTOS A ÎNVIAT! ÎNVIEREA DOMNULUI - Transmisie în Direct de la Ierusalim. Când ajunge la București
Un medic binecuvântat - Părintele Ștefan Mindea, din nou atacat. O jurnalistă cu demnitate și fermitate - Liliana Naclad: ”Sunt rari astfel de oameni și, din păcate, prea des ne îngropăm valorile” - VIDEO
Profesorul Ion Coja: Ce este POSCA, băutura oferită de un soldat roman Mântuitorului nostru Iisus Hristos pe Crucea Răstignirii Sale, cuvânt transcris greșit drept OȚET
Recomandările noastre
Mii de organisme ale Sistemului supra-statal au recomandat criminal serurile Covid ”sigure și eficiente”. Acum a sosit ceasul adevărului: În Interiorul Vaccinurilor ARNm - FILMUL TRADUS ÎN ROMÂNĂ
Căderea infatuatului extremist antiromân Viktor Orban și dreptatea pentru români și Călin Georgescu
Răzvan Ionescu: UN CONSTANT MOTIV DE IRITARE: ÎNVIEREA
HAITA INSULTĂTORILOR. Nepoțeii lui Brucan, anticreștinii Caramitru și Mîndruță, secondați de predicatorul de Facebook, abooristul Preda, au sărit să-l atace pe Pr. Agachi pentru ginerelele cancelarului lui Ceaușescu, Bănescu. AUR-ul le-a luat mințile!
Secțiuni: Externe Prima pagină Război în Orient Știri
Persoane: Pierbattista Pizzaballa
Locații: Ierusalim
Subiecte: Biserica Catolică
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (5)