Preasfințitul Ignatie, Episcopul Hușilor, vorbește în tradiționala pastorală adresată credincioșilor despre spiritul pierdut al Crăciunului, despre pierderea demnității omului, care nu poate fi regăsită decât „prin Hristos, Cel mai frumos, bun și autentic Om din toate timpurile.”

Adresându-se credincioșilor  ”ca un părinte și frate”, PS Ignatie ne îndeamnă „să Îl avem ca model pe Hristos, Dumnezeu-Omul, icoana cea mai minunată și desăvârșită a tot ceea ce înseamnă om ca deplinătate și integritate spirituală”. „Acesta este Dumnezeul minunat care Se naște astăzi smerit în cetatea Betleemului. El este Omul desăvârșit cu „o” mare, care ne învață, atunci când, din pricina păcatului – singura realitatea care ne înjosește – devenim neoameni, să redevenim oameni pentru oameni. Acest lucru vi-l doresc cu ardoare: să deveniți, clipă de clipă, oameni pentru oameni”, spune Preasfințitul Ignatie în scrisoarea pastorală.

ImunoMedica


Publicăm textul integral al scrisorii pastorale:

Iubiților frați preoți, ostenitorilor din sfintele mănăstiri și alesului popor a lui Dumnezeu, har îmbelșugat, pace nemăsurată, liniște îndestulătoare și bucurie sfântă de la Hristos Cel născut în ieslea săracă și luminoasă a Betleemului, iar din parte-mi părintească îmbrățișare

„Dumnezeu pe pământ a venit și omul în cer s-a suit”[1]

Cinstiți slujitori ai Sfintelor Altare,

Iubiți frați și surori împreună-rugători,

Este timp de sărbătoare sfântă, când colindele se cântă. Dumnezeu-Fiul Se arată lumii prin nașterea Sa din Preacurata Fecioara Maria. Timpul se lasă pătruns de bucurie, iubire, lumină și multă liniște. De noi depinde cât de mult reușim să ne afundăm în acest timp frumos al sărbătorii.

 Orice sărbătoare ar trebui să fie o adevărată pauză (cât mai prelungită) de la tot ceea ce ne agită și ne fărâmițează lăuntric, de la tot ceea ce ne obosește sufletește și ne abate de la cele sfinte, de la tot ceea ce ne atrage spre cele lumești și ne împiedică să contemplăm cerul credinței, de la tot ceea ce ne urâțește inima și mintea, de la tot ceea ce ne învrăjbește ca oameni și ne oprește să trăim cu intensitate comuniunea profundă și liberă cu Dumnezeu. Cu alte cuvinte, sărbătoarea ne așează în adevărata demnitate a timpului ca „interval care durează între chemarea lui Dumnezeu adresată iubirii noastre și răspunsul nostru la iubirea lui Dumnezeu. Este timpul răspunsului omului”[2].

Iubiți credincioși,

Din păcate și fără a generaliza, sărbătorile de iarnă nu mai constituie pentru mulți un motiv de deschidere spre cer, adică spre cele care țin de profunzimea credinței noastre ortodoxe. Și asta pentru că am uitat și vrem uneori să uităm că prin venirea lui Dumnezeu-Fiul printre oameni, prin nașterea Lui în ieslea sărăcăcioasă a Betleemului, avem descoperirea a ceea ce este cu adevărat omul în chemarea sa și putem sesiza măreția care îl definește cel mai bine: demnitatea de a trăi cu Dumnezeu, demnitatea de a uni cerul cu pământul în inima sa, demnitatea de a crede în harul înfierii de către Dumnezeu, demnitatea de a deveni lumină, bucurie, pace, curăție de păcate și iubire smerită atât pentru Cel născut în Betleem, pentru Hristos, cât și pentru oamenii de lângă noi.

Peste tot în lumea aceasta ni se vorbește, până la saturație, despre demnitatea și valoarea omului. Absolut totul se rezumă la om, care a devenit „măsura tuturor lucrurilor”, după cum afirma dictonul antic. Paradoxal, cu cât suntem mai bombardați cu discursuri privitoare la demnitatea și valoarea omului, cu atât mai mult sporește ura între oameni, lumea se transformă într-o junglă a intereselor egoiste, valorile tradiționale care au înnobilat umanitatea sunt socotite învechite și sortite abandonării, sărăcia devine o realitate tot mai răspândită și mai crudă, consumismul se bucură de adorația cuvenită unei divinități din partea multor contemporani de-ai noștri, aflăm despre nou-născuți abandonați, copii maltratați, femei abuzate, întâlnim tot mai mulți tineri care nu își găsesc rostul vieții lor, adulți care își trăiesc viața ca pe o povară, iar prăpastia dintre săraci și bogați se adâncește tot mai mult și parcă ireversibil. Omul, sărmanul de el, este transformat într-o cantitate de neglijat, într-un element al unei mase, redus doar la dimensiunea sa biologică a unui animal oarecare. Astfel omul devine cea mai nefericită ființă de pe pământ. De ce? Pentru că Dumnezeu-Omul, Hristos, este exilat din viața omului. Nu mai este Hristos centrul omului, ci omul însuși a decis să devină propriu său centru. Adică, omul, de bună voie, cu toate imperfecțiunile și zdrențele ființei sale, vrea să se așeze pe mocirla instabilității și a păcatului, de care este caracterizată existența sa pământească fără Dumnezeu. Cu alte cuvinte, omul își asumă ipostaza pisicii căreia dacă îi legi ceva zăngănitor în coadă fuge după obiectul metalic până se epuizează de oboseală și moare. Așa este și omul de azi: obosește și se epuizează, pentru că are doar „drepturi fundamentale”, fără responsabilități morale. Așa cum în chip drept remarca cineva „«drepturile» actuale sunt impostoare și mincinoase, pentru că sunt drepturi «împotrivă», nu drepturi «pentru»: drepturile copilului împotriva părinților, drepturile elevului împotriva profesorilor, drepturile minorității împotriva majorității, drepturile bolii împotriva sănătății, drepturile morții împotriva vieții, drepturile nebuniei împotriva normalității”[3].

Soluția de a ieși din acest impas, din această înfundătură, o constituie Hristos, Cel mai frumos, bun și autentic Om din toate timpurile.

Iubiții mei fii sufletești,

Oriunde ne-am afla, toți tânjim să întâlnim un om bun, un om în care să nu locuiască urâtul păcatului și al dezbinării, chiar și atunci când noi urzim intrigi și meschinării degradante; un om care să ne inspire încredere și susținere, chiar și atunci când suntem netrebnici și depravați; un om care să ne iubească și să ne ierte, chiar și atunci când îl trădăm și îl împroșcăm cu calomnii și cu ticăloșiile noastre; un om care să ne salveze din valea plângerii, chiar și atunci când noi am decis să ne transformăm viața noastră într-un iad al păcatelor și al netrebniciilor de tot felul; un om care să ne așeze pe calea binelui și a frumosului, chiar dacă am decis să rătăcim pe drumurile întortocheate ale obscenității; un om care să ne cinstească, chiar și atunci când suntem atei și batjocoritori la adresa credinței; un om care să ne iubească, chiar și atunci când nu suntem vrednici de acest lucru. Acest Om cu „o” mare este întâi de toate Omul desăvârșit din Iisus Hristos, pentru că „între oameni a pășit un om care nu mai e centrat în el însuși, ci în Dumnezeu, e identic ca persoană cu Dumnezeu (...) Hristos e în gradul suprem omul pentru oameni, întrucât e omul pentru Dumnezeu sau umanitatea deschisă deplin lui Dumnezeu”[4].

Dacă vrem să vedem omul în toată frumusețea și demnitatea sa duhovnicească, atunci trebuie să Îl avem ca model pe Hristos, Dumnezeu-Omul, icoana cea mai minunată și desăvârșită a tot ceea ce înseamnă om ca deplinătate și integritate spirituală. În El nu este nicio sfâșiere sau dezbinare lăuntrică. În El nu este nici măcar umbră de păcat sau urâțenie. În El nu este nici măcar vreo infimă zvâcnitură de ură sau răzbunare. În El nu este nimic din ceea ce ne dezumanizează cel mai tare pe noi: necredința în Dumnezeu. În El nu este nimic mincinos. În El nu este nimic superficial. În El nu este nimic duplicitar. În El nu este nicio prăpastie între cuvânt și faptă. În El nu este nimic care să îl înjosească pe om. În El nu este nimic corupt sau coruptibil. El este umanismul cel mai autentic și adânc al omului. „În afara Dumnezeului-Om nu există om, ne spune Părintele Iustin Popovici, ci întotdeauna numai un sub-om, o jumătate de om sau un ne-om. Aici trebuie să adăugăm și următorul adevăr: fără Dumnezeul-Om, omul este întotdeauna sclavul morții, sclavul păcatului, sclavul diavolului (...) Fără Dumnezeul-Omul și în afara Dumnezeului-Om, omul este amenințat de primejdia de a deveni asemenea diavolului, pentru că păcatul este în același timp și putere și chip al diavolului, omul se face de bună voie chip al diavolului, devine familiar diavolului: «Cel ce săvârșește păcatul este de la diavolul» (I Ioan 3, 8)”[5].

Iubiți creștini,

Sărbătoarea Nașterii Domnului Iisus Hristos ne conferă un bun temei de a ne recâștiga dreptul la demnitatea pierdută din cauza păcatului, care Îl exclude pe Dumnezeu și îl idolatrizează pe om. În Iisus Hristos, omul învață să devină om deplin și integru. Prin Întrupare ni se descoperă faptul că „umanitatea a fost logodită cu Hristos în Paradis. Dar în loc să se arate mergând spre nuntă cu Hristos, umanitatea L-a părăsit pe Hristos. S-a desfrânat, s-a tăvălit în mocirla păcatului. Iar Hristos ca îndrăgostit al umanității S-a repezit să o găsească, a căutat-o, a venit în sălașul unde aceasta se găsea și când S-a înfățișat înaintea ei, nu S-a prezentat ca un Dumnezeu atotputernic, ci ca un simplu om. Ca ea să nu se înspăimânte când Îl vede sau să se rușineze. Și nu i-a cerut socoteală: ce a făcut sau cum de a ajuns astfel; ci a luat-o pur și simplu, a curățit-o, a reînfrumusețat-o, a reîmbrăcat-o și, ca să nu mai fugă din nou, a făcut-o carnea Lui”[6].

Acesta este Dumnezeul minunat care Se naște astăzi smerit în cetatea Betleemului. El este Omul desăvârșit cu „o” mare, care ne învață, atunci când, din pricina păcatului – singura realitatea care ne înjosește – devenim neoameni, să redevenim oameni pentru oameni. Acest lucru vi-l doresc cu ardoare: să deveniți, clipă de clipă, oameni pentru oameni.

Fie-vă sărbătorile Crăciunului, Anului Nou și ale Bobotezei pline de lumină, de speranță, de pace și multă înțelegere în toate casele și în toate familiile, dorindu-vă, așa cum cântăm în colindă: „Vă vestesc o bucurie,/Vesel azi tot omul să fie,/Saltă cerul și poporul: /S-a născut Mântuitorul”. La mulți ani, plini de Dumnezeu!

Al vostru frate întru Hristos Cel născut în cetatea Betleemului și părinte de tot binele voitor și fierbinte rugător, † Părintele Episcop Ignatie al Hușilor 

 



2% din impozitul pe salariu
Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și sprijinirea directă a siteului ActiveNews România, nu către stat. Companiile de publicitate și multinaționalele nu ne iubesc. Ajută-ne să luptăm în continuare pentru cele ce-ți sunt dragi: Familia, Credința și Țara.

Descarcă formularul și depune-l la agenția ANAF de care aparții până pe 31 iulie.