ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Evgeni Plușenko, unul dintre cei mai mari patinatori ai lumii, a fost umilit de organizatorii unui spectacol pe gheață care a avut loc la Cluj-Napoca, trăind o experiență pe care, cu siguranță, nu o va uita prea ușor. Celebrul patinator rus a povestit cum gheața a început să se topească și să crape în timpul spectacolului. Fiul său de 6 ani a fost pus și el în pericol. Micuțul care patina alături de tatăl său a căzut de nenumărate ori din cauza gheții.

„Am patinat în mai mult de 3.000 de spectacole de-a lungul vieții, dar nu am avut niciodată astfel de probleme” - a susținut campionul olimpic la patinaj Evgeni Plushenko, după spectacolul „Kings on Ice”, care a avut loc în week-end la Cluj, postând imaginile dezastrului și pe contul său de Instagram.

Sala Polivalentă din Cluj Napoca a găzduit la finele săptămânii unul dintre cele mai cunoscute spectacole pe gheață din lume. Vedeta evenimentului a fost Evgeni Plushenko, care a patinat alături de fiul lui de 6 ani. Din păcate, organizatorii nu au fost gata la timp, iar spectacolul a fost amânat cu o zi, spre nemulțumirea oamenilor care și-au cumpărat bilete cu câteva luni înainte.
 
Evgeni Plușenko a relatat clipele de groază prin care a trecut în momentul începerii spectacolului. Gheața a început să se topească și să îi crape sub picioare. Fiul lui de 6 ani a fost la un pas să se accidenteze după ce a căzut de mai multe ori. Mai mult, artistul a căzut pe gheață și a lovit cu patina o țeavă din care a început să iasă apă.

Spectacolul a fost un adevărat eșec, spun oamenii. Deși show-ul trebuia să dureze 3 ore, acesta s-a oprit după prima oră din cauza condițiilor proaste în care artiștii au fost puși să patineze. Oamenii sunt revoltați și își cer banii înapoi.

Evgheni Plușenko a povestit: „Am patinat mai mult de 3.000 de spectacole de-a lungul vieții mele, dar nu am avut niciodată astfel de probleme cu gheața”    „Astăzi a fost cel mai uimitor spectacol din viața mea. Spectacolul trebuia să aibă loc ieri (sâmbătă-nr), la 19-00, dar la 18-00, gheața nu era nici măcar înghețată: bălți, tuburi lipite, ar fi imposibil să sari, să patinezi. Nu am văzut niciodată așa ceva. Împreună cu organizatorii, echipa noastră și-a asumat riscul și a amânat spectacolul pentru această dimineață (duminică-nr) la 9.30, pentru că seara avem deja spectacol la Budapesta. Sincer, nu mă așteptam să văd sala plină la un eveniment organizat atât de devreme. Am patinat mai mult de 3.000 de spectacole de-a lungul vieții mele, dar nu am avut niciodată astfel de probleme cu gheața (problemă care nu a fost rezolvată până la urmă) și nu am patinat niciodată pentru public atât de devreme dimineața! Gheața ne-a dezamăgit oricum, pe lângă gaura din mijlocul gheții, pe care toată lumea o înconjura cu grijă, până la sfârșitul spectacolului, gheața a început să se topească și să se crape, dar tot am riscat un sari cu Sanya (fiul de 6 ani al campionului-nr) în final. El a sărit și a căzut, am sărit și eu, am lovit o conductă de apă cu o patină și s-a întâmplat Fântâna din Trevi (a izbucnit apa din țeavă-nr). Ați văzut vreodată așa ceva? Eu, cu siguranță, nu am văzut! Am avut astfel de spectacol de neuitat. Nu-mi pot imagina ce vor face organizatorii cu compania care trebuia să asigure gheața, dar ieri spectatorii au vrut să ne „sfâșie” din cauza amânării spectacolului, iar astăzi, la final am fost ovaționați în picioare! În Europa, oamenilor încă le place patinajul ceea ce este foarte fain! Mulțumesc Cluj-Napoca, multă dragoste”.