BRD – Groupe Société Générale operează, prin Fundația9, un întreg ecosistem media: platforma Scena9, publicația pentru elevi Școala9 și newsletterul săptămânal Recomandata, trimis miilor de abonați — inclusiv, în fiecare joi, în inboxul asociației noastre.

 

Eticheta oficială: „jurnalism cultural”. Conținutul real, documentat de noi lună de lună: ediții întregi dedicate activismului LGBTQ+, promovarea taberelor Asociației ACCEPT pentru adolescenți, campanii pentru educația sexuală în școli adresate direct elevilor prin Școala9 — și, ca fundal permanent, o narațiune care prezintă românii, ca grup, drept problema. Nu vorbim de un accident recent: arhiva Scena9 păstrează, la tagul LGBT, zeci de materiale acumulate de-a lungul anilor — reportaje de la primul Pride din centrul Clujului, de la marșul din Oradea, de la Pride 2023, interviuri cu drag queens, „poezia queer”, pledoarii pentru „limbaj neutru de gen”. Un ecosistem pe care banca îl prezintă drept împlinirea a „10 ani de la înființare”, prin campania aniversară Cultura Contează, promovată în fiecare ediție a newsletterului.

„Liniile invizibile ale fricii” (Scena9, 19 ianuarie 2026, semnat Bianca Felseghi) folosește tensiunile din Baia Mare dintre localnici și muncitorii străini nu ca să le documenteze, ci ca să construiască un portret colectiv: românii ca element primitiv, plasat în decor de „ghetou” și „pustietate”, mânat de „frică” irațională, nu de griji economice legitime; nemulțumirile reale de pe piața muncii — reduse la „mesajele iresponsabile ale politicienilor” și la „miopie”; generalizări ca „Românu’ nu pre’ îl ridică pe țigan!” — publicate și validate editorial ca diagnostic moral asupra majorității.

Al doilea, „Cui îi este frică de uterul femeii rome?”, repromovat constant prin canalele fundației, afirmă ca fapte stabilite că România practică „rasism instituționalizat”, că „poliția e complice la viol”, că suntem „țara cu cea mai favorabilă atitudine față de viol din UE” și — citatul-cheie — că „opinia publică din România încurajează sau tolerează instigarea la genocid”. Sursele: exclusiv activiste ale unor ONG-uri ideologice. Concluzia practică: previzibil, educația sexuală în școli. Cazurile individuale de malpraxis descrise acolo sunt revoltătoare și merită anchetate — dar malpraxisul unui medic nu se tratează prin vinovăția colectivă a unui popor. Asta nu e jurnalism. E rechizitoriu etnic, plătit dintr-un buget de marketing bancar.

 

Scena9 există online din toamna lui 2016. În primii doi ani, secțiunea LGBT a propriei arhive e goală: primele materiale de acolo datează din octombrie 2018 — iar unul dintre ele, un foto-eseu despre familiile LGBT, e semnat chiar de co-fondatoarea și editoarea coordonatoare a platformei. Direcția nu a venit de la colaboratori externi, ci de la vârf. De acolo, escaladarea e constantă și verificabilă în propria arhivă: 2019 — reportaj-manifest de la primul marș Pride din centrul Clujului; 2020–2021 — „Problema LGBT a Poloniei”, persoane trans în Balcani, istoria articolului 200, pledoaria pentru „limbaj neutru de gen” și atelierele de „poezie queer”; 2023 — articolul despre „uterul femeii rome”; 2025 — un întreg sezon Pride editorial, cu interviuri cu drag queens și reportaje de la marșuri; 2026 — apogeul, cu ediții întregi de newsletter dedicate parteneriatului civil și Pride-ului.

Pe educația sexuală, implicarea a depășit demult stadiul de articol ocazional: Școala9, publicația pentru elevi a fundației, are o categorie editorială permanentă numită „Educație sexuală”, un ziar propriu pe temă (REZOLVAT #2, distribuit gratuit și în PDF), dezbateri publice și evenimente de stradă anunțate „în fața Ministerului Educației”. Printre cei promovați în paginile ei: fondatoarea platformei de educație sexuală „Sexul versus Barza” — asociație care figurează pe aceeași listă FDSC a programului sponsorizat de Kaufland pe care se află și Asociația ACCEPT, cea ale cărei tabere pentru adolescenți au făcut obiectul sesizării noastre.

Cine semnează aceste materiale nu e un detaliu, ci o explicație. CV-urile publice ale autoarelor descriu o rețea profesională remarcabil de omogenă: autoarea articolului despre „uterul femeii rome” este freelancer pentru openDemocracy, Voxeurop și Eurozine și a lucrat la publicația „Gen, știri”; reportera care a semnat materialul de la primul Pride clujean, aproape șapte ani reporter la Scena9 și Casa Jurnalistului, publică și în CUTRA, revistă care se autodescrie „feministă queer”; articolul despre procesul de la CEDO privind cuplurile de același sex este semnat de una dintre reclamantele din chiar acel proces — autoarea își relatează, ca jurnalistă, propria cauză de activistă; iar directoarea executivă a întregii Fundații9 este co-fondatoarea unei colective feministe.

 

Nu punem la îndoială dreptul acestor doamne la propriile convingeri și angajamente civice. Constatăm doar atât: când toate drumurile profesionale ale unei redacții trec prin același activism, „libertatea editorială” invocată de bancă nu mai descrie o redacție liberă, ci una perfect aliniată — la o agendă care nu e a băncii și nici a clienților ei.