Patriarhia Română, apel la rugăciune și solidaritate cu oamenii afectați de furtuna devastatoare din vestul țării

Patriarhia Română îndeamnă la rugăciune și solidaritate cu oamenii care au fost afectați de furtuna devastatoare din vestul țării, soldată cu moartea a opt persoane și rănirea altor 137.
În urma fenomenelor meteorologice extrem de severe care au provocat decesul a 8 persoane, rănirea altor 137 și grave pagube materiale în județele Timiș, Arad și Bistrița Năsăud, Patriarhia Română îndeamnă stăruitor clerul și credincioșii din toate parohiile și mănăstirile la rugăciune și solidaritate exprimată inclusiv prin sprijin material concret, acolo unde este nevoie, scrie Basilica.ro.
„Rugăciunea unită cu fapta bună reprezintă, mai ales în asemenea situații, un act de responsabilitate creștină și solidaritate socială care întărește credința și speranța că necazurile vor fi depășite întotdeauna cu ajutorul lui Dumnezeu și cu sprijinirea celor aflați în dificultate.
Ne rugăm pentru odihna sufletelor celor trecuți la Domnul, pentru alinarea durerii familiilor acestora și pentru grabnica însănătoșire a celor răniți”, se spune într-un comunicat al Patriarhiei Române.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Știri
Subiecte: Furtună în vestul țării Vreme extremă
Organizații: Biserica Ortodoxă Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)