Patriarhia Română, reacție categorică după propunerea privind legiferarea prostituției: ”Un asemenea demers este incompatibil cu învățătura de credință ortodoxă și cu respectarea demnității persoanei umane"
Patriarhia Română a reacționat dur, în contextul inițiativei de legalizare a prostituției, și a transmis că aceasta "reprezintă o formă gravă de exploatare și tranzacționare a trupului omenesc în scop financiar iar legiferarea ei nu va conduce la eradicarea traficului de persoane".
Un proiect depus în Parlament de către deputatul PNL Ion Iordache prevede legalizarea și impozitarea prostituției în România.
Proiectul de lege este semnat de mai mulți deputați și are drept scop protejarea lucrătoarelor sexuale prin controale sanitare, proiecție juridică și scoaterea de sub influența așa numitor ”pești”. De asemenea, activitate ar urma să fie taxată de către stat, adică bani în plus la buget.
El susține că a inițiat acest proiect de lege pentru reglementarea autorizarea și controlul activităților de natură sexuală
”Patriarhia Română își exprimă îngrijorarea profundă și dezaprobarea față de inițiativa care vizează legalizarea prostituției, considerând că un asemenea demers este incompatibil cu învățătura de credință ortodoxă și cu respectarea demnității persoanei umane", a transmis intituția printr-un comunicat de presă.
Totodată, reprezentanții Patriarhiei subliniază că "prostituția reprezintă o formă gravă de exploatare și tranzacționare a trupului omenesc în scop financiar, având consecințe negative profunde asupra persoanei și asupra societății în ansamblu. Legalizarea acestei practici nu conduce la vindecarea realităților sociale dureroase asociate prostituției, ci, dimpotrivă, favorizează proliferarea lor, contribuind la desconsiderarea demnității umane și la degradarea morală a societății".
România este semnatară a Convenției ONU pentru suprimarea traficului de persoane și exploatării prostituției semenilor care afirmă că prostituția este „incompatibilă cu demnitatea și valoarea ființei umane și pune în pericol bunăstarea individului, a familiei și a comunității”, convenție care obligă statele semnatare să interzică prostituția organizată.
Învățătura Sfintei Scripturi și a Bisericii Ortodoxe afirmă în mod constant incompatibilitatea prostituției cu viața spirituală (cf. Deuteronomul 23, 17; 1 Tesaloniceni 4, 3). Din perspectivă creștină, trupul omenesc este „templu al Duhului Sfânt” (1 Corinteni 6, 19), iar orice formă de exploatare sexuală sau de folosire degradantă a acestuia constituie o încălcare gravă a demnității personale și afectează pe termen lung sănătatea fizică, psihică și sufletească a persoanei, amintește Patriarhia Română.
Potrivit sursei citate, ”legiferarea prostituției nu va conduce la eradicarea traficului de persoane, nici la eliminarea exploatării sexuale și nici la dispariția prostituției ilegale. Dimpotrivă, există riscul real ca aceasta să ofere un cadru legal favorabil extinderii unor practici incompatibile cu libertatea și demnitatea persoanei umane”.
Astfel, Patriarhia Română "consideră necesară exprimarea unei poziții publice ferme, în conformitate cu învățătura Sfintei Scripturi și a Sfinților Părinți, ori de câte ori inițiativele legislative contravin, în mod evident, valorilor morale și mărturisirii de credință a Bisericii Ortodoxe Române".
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Șoc și groază pe scena Operei Naționale București. Reacția unui spectator care a plecat după primul act: ”Don Giovanni a fost turnat într-un bordel, nu pe o scenă culturală. Grotescul și SATANISMELE au penetrat toate instituțiile culturale românești”
Adrian Onciu: Ești adolescent din mediul rural, ai între 16 și 19 ani, și încă nu știi de ce dimineața te simți femeie, iar seara, când te întorci cu vacile de la păscut, te simți dintr-odată bărbat? Tabără de activism LGBT sponsorizată de KAUFLAND
S-a aflat de ce a plâns IPS Teofan la slujba de azi de la Patriarhie - FOTO/VIDEO
Se reaprinde ”Pizzagate”. Jurnalistul care a investigat cel mai cutremurător caz de pedofilie al elitelor democrate, vorbește: ”Dosarele Epstein dovedesc că Pizzagate a fost real”. Operațiuni de trafic de copii din Ucraina - legate direct de Zelenski
Călin Georgescu, mesaj exploziv în fața Tribunalului București: Nicușor Dan NU va fi primit niciodată la Casa Albă. Tot globul pământesc știe că s-au anulat alegerile în România - ACTUALIZARE: S-a decis fărădelegea!
Stéphane Luçon despre ONG-ul Cenzurii Funky Citizens, condusă de Elena Calistru, "partenera" consilierului lui Nicușor Dan, Radu Burnete – Motivul semnalării: ”Propagandă politică pentru Călin Georgescu”
Recomandările noastre
Părintele Justin, interviu cu Victor Roncea: De nu ne vom păzi Ortodoxia, ne vom pierde și Neamul. Mă simt dator să apăr sufletele românilor. Ținta este libertatea - urmează dictatura și controlul absolut. Lepădăturile comuniste sunt în continuare sus
CUM SE DISTRUG TINERII - Interviu realizat de Părintele Theologos de la Sfântul Munte Athos cu Virgiliu Gheorghe Vlăescu. Slăbiciunile tinerilor: dependența de ecrane, stimuli, anhedonie - VIDEO
Părintele Justin Pârvu - 107 ani: ”Să urmăm viața și curajul mărturisirii Sfinților închisorilor. Tăcerea este mormântul pe care îl săpăm neamului nostru” (10 februarie)
Stéphane Luçon despre ONG-ul Cenzurii Funky Citizens, condusă de Elena Calistru, "partenera" consilierului lui Nicușor Dan, Radu Burnete – Motivul semnalării: ”Propagandă politică pentru Călin Georgescu”
Secțiuni: Biserica Politic Prima pagină Social Știri
Subiecte: Legalizarea prostituției Prostituția
Organizații: Biserica Ortodoxă Română Patriarhia Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)