Patriarhia anunță programul canonizării noilor Sfinte Românce. ActiveNews și Familia Ortodoxă au lansat un Calendar dedicat Mărturisitoarelor și Sfintelor Românce
Patriarhia Română anunță programul după care se vor desfășura Evenimentele liturgice de la Catedrala Patriarhală „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, prilejuite de proclamarea generală a canonizării celor 16 Sfinte Femei Românce:
„În ziua de joi, 5 februarie 2026, la ora 17.00, la Catedrala Patriarhală, după încheierea Vecerniei, se va săvârși ultima slujbă de pomenire pentru cele 16 femei românce cu viață sfântă (mucenițe, monahii, soții de domnitori, mame de sfinți și mărturisitoare).
În ziua de vineri, 6 februarie 2026, programul va începe la ora 7.45, cu purtarea în procesiune a sfintelor moaște din Catedrala Patriarhală – ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, ale Sfinților Împărați Constantin și Elena și ale Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina –, precum și cele ale Sfintei Mare Mucenițe Ecaterina de la Reședința Patriarhală, pentru a fi așezate în Baldachinul Sfinților, spre a facilita accesul pelerinilor la închinare.
Între orele 8.30 și 12.30, Sfânta Liturghie va fi săvârșită în Catedrala Patriarhală de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, împreună cu membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
Spre final, înainte de încheierea Sfintei Liturghii, va avea loc solemnitatea proclamării generale a canonizării celor 16 femei românce cu viață sfântă de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, înconjurat de ierarhii Sfântului Sinod.”, conchide comunicatul oficial Biroul de Presă al Patriarhiei Române.
ActiveNews a consacrat pentru anul 2026 un Calendar dedicat Mărturisitoarelor și Sfintelor Românce
În pregătirea evenimentelor ce vor marca anul 2026, declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept Anul comemorativ al sfintelor femei din calendar - mărturisitoare, mironosițe, mucenițe, cuvioase, soții și mame, Revista Familia Ortodoxă în parteneriat cu portalul de știri necenzurate ActiveNews a lansat de Ziua Națională a Culturii Române - Ziua lui Mihai Eminescu - Românul Absolut, Calendarul „Mărturisitoare și Sfinte Românce - 2026”,
cu 25 de chipuri de Doamne ilustre ale României, care și-au dedicat
întreaga viață credinței noastre strămoșești, lui Iisus Hristos
Mântuitorul nostru, Maicii Sale, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu și
tuturor sfinților, rămânând fidele până la moarte și după crezului
național și demnității românești.
În Calendar veți regăsi alături de sfinte deja canonizate și alte „fiice devotate ale Bisericii Ortodoxe Române, care au mărturisit și apărat Ortodoxia cu prețul libertății lor în timpul regimului comunist ateu, autentice personalități morale, deținute politic”, cum este doamna Aspazia Oțel Petrescu „care va rămâne pentru totdeauna în memoria vie a credincioșilor Bisericii Ortodoxe Române”, așa cum a subliniat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, adăugând că, „după eliberarea din închisoare, doamna Aspazia Oțel Petrescu și-a dedicat viața cinstirii și pomenirii victimelor prigoanei comuniste, scrierile ei constituind o adevărată bibliografie a eroismului românesc mărturisitor.”
„Să ne învăluim sufletele în blândețea luminii de azi care, iată, ne mai revarsă o sfântă binecuvântare peste capetele noastre pe care le plecăm cu evlavie desăvârșită în fața celor doi Mari Strategi în războiul dintre binele absolut și răul nimicitor. Să ne rugăm lor cu focul credinței, cu elixirul dragostei, cu încrederea speranței. Să cerem ajutorul mucenicilor și mucenițelor, celor ce atât de mult au suferit în numele Iubirii Eliberatoare, să ne învețe cum să nu șovăim între mărturisre și lepădare, cum să-L ținem bine ascuns pe Cel Crucificat în inimile noastre, unicul nostru Mântuitor. Să facem din prohodirea pe care le-o închinăm trepte de tărie în fața celui pustiitor de suflete.”, spunea Doamna Aspazia Oțel Petrescu la una dintre prăznuirile de la Închisoarea de femei Mislea.
Lansat de abia pe 15 ianuarie din cauza problemelor financiare cu care ne-am confruntat, Calendarul „Mărturisitoare și Sfinte Românce - 2026”, o datorie de onoare pentru echipa ActiveNews, este disponibil spre comandă la magazinul online al revistei Familia Ortodoxă și la Librăria Sophia de la poalele Patriarhiei, cu prețul de 30 de lei. Calendarul este format A3, carton lucios, color, 12 pagini plus coperta (foto mai sus).
„Femeile au fost primele care au preaslăvit pe Hristos Cel înviat, iar apostolii, primii care au suferit pentru El. Femeile erau pregătite cu miresme, iar apostolii pentru chinuri. Femeile au intrat în mormânt, iar apostolii aveau să intre curând în temnițe. Femeile s-au grăbit să-și arate lauda, iar apostolii au îmbrățișat lanțuri pentru El. Femeile au vărsat mir, iar apostolii și-au vărsat sângele...” (Petru Hrisologul, Predica 79).
....dar în România au vărsat și sânge cu mir, întru Hristos Domnul!
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Șoc și groază pe scena Operei Naționale București. Reacția unui spectator care a plecat după primul act: ”Don Giovanni a fost turnat într-un bordel, nu pe o scenă culturală. Grotescul și SATANISMELE au penetrat toate instituțiile culturale românești”
Călin Georgescu, mesaj exploziv în fața Tribunalului București: Nicușor Dan NU va fi primit niciodată la Casa Albă. Tot globul pământesc știe că s-au anulat alegerile în România - ACTUALIZARE: S-a decis fărădelegea!
Stéphane Luçon despre ONG-ul Cenzurii Funky Citizens, condusă de Elena Calistru, "partenera" consilierului lui Nicușor Dan, Radu Burnete – Motivul semnalării: ”Propagandă politică pentru Călin Georgescu”
Camelia Șucu și-a adus o canapea fecală uriașă la MNAR în fața IEI ROMÂNIEI. Fotografia prezentată de criticul de artă Pavel Șușară a adunat zeci de comentarii: "Reprezentarea identitară a poporului român" e cam maro și răsucită
Adrian Onciu: Ești adolescent din mediul rural, ai între 16 și 19 ani, și încă nu știi de ce dimineața te simți femeie, iar seara, când te întorci cu vacile de la păscut, te simți dintr-odată bărbat? Tabără de activism LGBT sponsorizată de KAUFLAND
Panică la München: Europa tremură în fața Americii lui Trump
Recomandările noastre
Rubio, portavocea lui Trump la Munchen: Discursul care va zgudui "ordinea mondială" a globaliștilor UE și ONU. ACTUALIZARE - Concluzia lui Adrian Onciu: România trebuie să aleagă nu între SUA și UE, ci între patrioți și globaliștii fără niciun Dumnezeu
Părintele Justin, interviu cu Victor Roncea: De nu ne vom păzi Ortodoxia, ne vom pierde și Neamul. Mă simt dator să apăr sufletele românilor. Ținta este libertatea - urmează dictatura și controlul absolut. Lepădăturile comuniste sunt în continuare sus
CUM SE DISTRUG TINERII - Interviu realizat de Părintele Theologos de la Sfântul Munte Athos cu Virgiliu Gheorghe Vlăescu. Slăbiciunile tinerilor: dependența de ecrane, stimuli, anhedonie - VIDEO
Părintele Justin Pârvu - 107 ani: ”Să urmăm viața și curajul mărturisirii Sfinților închisorilor. Tăcerea este mormântul pe care îl săpăm neamului nostru” (10 februarie)
Secțiuni: Biserica Cultură Foto Prima pagină Sfinții închisorilor Știri
Persoane: Aspazia Oțel Petrescu Patriarhul Daniel
Locații: România
Subiecte: 2026 Anul comemorativ al sfintelor femei Anul comemorativ al sfintelor femei din calendar Calendarul Mărturisitoare și Sfinte Românce - 2026 Calendarul Mărturisitoarelor Mărturisitoare Sfinte Românce
Organizații: ActiveNews Biserica Ortodoxă Română Familia Ortodoxă (revistă)
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)