Patriarhul Daniel îl pune la punct pe apărătorul lui Vasile Bănescu, Cristian Tudor Popescu: "Nu cinstim oase, cum greșit spun cei nepregătiți, neinformați și rău intenționați", CI SFINȚI!

Pentru prima dată, Cristian Tudor Popescu, apărătorul de servicii al lui Vasile Bănescu, fostul purtător de cuvânt al Patriarhiei, primește un răspuns chiar din partea Patriarhului Daniel, după ce fostul gazetar a numit, în multe rânduri, pelerinii care merg la moaște ”vite”, iar de curând i-a comparat cu teroriștii Hamas.
Alexandru Popescu de la Știripesurse subliniază că în predica susținută de sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, Patriarhul Daniel a spus că ”noi, ortodocșii, nu cinstim oase, cum greșit spun cei nepregătiți, neinformați și rău intenționați, ci ne întâlnim cu persoana sfântului ale cărui moaște se află în fața noastră”.
„Reamintim faptul că evlavia credincioșilor față de sfintele moaște și icoane a fost o constantă în istoria Ortodoxiei. (...) Când cinstim moaștele sfinților, noi, ortodocșii, nu cinstim oase, cum greșit spun cei nepregătiți, neinformați și rău intenționați, ci ne întâlnim cu persoana sfântului ale cărui moaște se află în fața noastră. Când cinstim sfintele icoane, noi nu cinstim lemnul, ci persoana sfântului reprezentat. De aceea, credincioșii evlavioși, pelerinii, simt prezența harului Duhului Sfânt lucrător în sfinți și se bucură, iar cei care nu au credință și simțire duhovnicească nu se bucură, ci se tulbură. Sfinții adună popoarele în comuniune și dăruiesc fiecărui închinător două daruri mari: pace și bucurie. Acestea sunt darurile pe care le‑a arătat Mântuitorul Iisus Hristos Cel răstignit și înviat din morți când le‑a zis femeilor mironosițe: «Bucurați‑vă! Nu vă temeți!», iar ucenicilor pe care i‑a găsit încuiați în casă: «Pace vouă!» Bucuria și pacea pe care sfinții le dăruiesc prin moaștele și prin icoanele lor sunt semnul iubirii și prezenței lor sfințitoare și întăritoare în viața pelerinilor”, a explicat Patriarhul României.
„Pelerinajul este un mare câștig duhovnicesc. El ne reamintește că suntem pelerini pe pământ și că ne îndreptăm spre cetatea netrecătoare, spre cetatea noastră definitivă. Pelerinajul ne maturizează, ne îndeamnă să dăm sens vieții noastre, să umplem viața de prezența smerită și milostivă a lui Hristos. Pelerinajul este un act de credință, de speranță și de iubire, dar și un moment de recunoștință adusă lui Dumnezeu pentru binefacerile primite. Pelerinajul este și un act de pocăință pentru păcate și cerere a iertării, este un prilej de a cere sfinților să ne ajute să-L iubim pe Dumnezeu cum l-au iubit ei. Hramul și pelerinajul de hram pot fi un eveniment de întărire a credinței, de împrospătare a rugăciunii, de cunoaștere a altor persoane decât cele pe care le întâlnim zilnic în parohie, în mănăstire sau în localitatea de unde venim fiecare”, a precizat PF Daniel, citat de Alexandru Popescu.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”
Recomandările noastre
Secțiuni: Biserica Eveniment Prima pagină Știri
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)