Cu ocazia începutului Postului Mare din acest an, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, arhiepiscop al Constantinopolului, a transmis un mesaj catehetic „către plenitudinea Bisericii”, atrăgând atenția că asceza ortodoxă nu este adresată doar unui grup restrâns de practicanți ai credinței, ci este un „eveniment bisericesc” și o vocație comună pentru toți credincioșii, fără excepție.

Mesajul catehetic a fost dat publicității de Patriarhia Ecumenică, pe pagina de social media, în limba greacă, tradus în românește de Basilica.ro, agenția de știri a Bisericii Ortodoxe Române.

Postul reprezintă un exercițiu de asceză, adică de înfrânare și de renunțare la poftele sinelui egoist. Din acest motiv, asceza nu este doar arma călugărilor, ci a fiecărui creștin, fiindcă „ascetism este Creștinismul întreg”. Scopul ascezei este de a depăși voia proprie și de a muta centrul vieții dinspre voința egoistă (iubirea de sine) spre iubirea jertfelnică. De aceea, departe de a fi o îngrădire, postul este o eliberare și o binecuvântare.

„Într-o lume cu multiple confuzii, experiența ascetică a Ortodoxiei reprezintă un bun duhovnicesc inestimabil, un izvor nesecat de cunoștință dumnezeiască și înțelepciune omenească. Asceza cea binecuvântată, duhul căreia adapă întru totul modul nostru de viețuire - „ascetism este Creștinismul întreg” - nu reprezintă privilegiul celor puțini sau al celor aleși, ci „un eveniment bisericesc”, un bun comun, o binecuvântare și o vocație comună pentru toți credincioșii, fără excepție. Desigur, nevoințele ascetice nu sunt un scop în sine. Principiul că „asceza există de dragul ascezei” nu este valid. Scopul ascezei este acela de a depăși voia proprie și „cugetul trupului”, mutarea centrului vieții de la dorința individuală și de la „drept” spre iubirea care „nu caută pe ale sale”, în conformitate cu mesajul biblic: „Nimeni să nu caute pe ale sale, ci fiecare pe ale aproapelui” (1 Corinteni 10:24). Acest duh domină întregul și lungul parcurs istoric al Ortodoxiei”.

Societatea contemporană invocă libertatea personală împotriva restricțiilor postirii, însă postul este cel care exersează un alt fel de libertate, aceea a depășirii sinelui egoist și a deschiderii față de izvorul Vieții, iubirea jertfelnică. De aceea, adevăratul ascetism nu este unul chinuit, ci luminos și filantropic.

”Concepția ortodoxă despre libertatea omului contemporan vorbește „despre o libertate care nu solicită, ci se împărtășește, nu insistă, ci se sacrifică. Credinciosul ortodox cunoaște că autonomia și autosuficiența nu îl eliberează pe om de lanțurile egoului său, ale auto-realizării și auto-justificării. Libertatea „cu care Hristos ne-a făcut liberi” (Galateni 5:1) activează puterile creative ale omului, se realizează ca negare a închiderii în sine, ca iubire necondiționată și comuniune a vieții. Etosul ascetic ortodox nu cunoaște diviziuni și dualism; el nu respinge viața, ci mai degrabă o transformă. Viziunea dualistă și negarea lumii nu este un concept creștin. Adevăratul ascetism este luminos și filantropic”.

Crucea postului, nevoințele ascezei, nu sunt un scop în sine, ci valoarea lor constă în orientarea întregului exercițiu ascetic spre lumina Învierii: cu moartea pe moarte călcând, cu nevoințele duhului peste poftele trupului muritor călcăm pentru a păși spre Învierea lui Hristos și a noastră, a tuturor.

„Reprezintă o caracteristică a conștiinței de sine ortodoxe că perioada postului este adăpată de bucuria Crucii și a Învierii. Nevoințele ascetice ale ortodocșilor, precum și întreaga noastră spiritualitate și viață liturgică transmit mireasma și lumina Învierii. Crucea se află în centrul evlaviei ortodoxe, însă nu este punctul final de referință a vieții Bisericii. Aceasta este bucuria de negrăit a Învierii, iar calea către ea o reprezintă Crucea. În mod corespunzător, în perioada Postului Mare, chintesența experienței creștinilor ortodocși rămâne dorul după Învierea cea de obște”.

În finalul mesajului catehetic, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu îi îndeamnă pe credincioșii Bisericii Ortodoxe la rugăciune, perseverență, răbdare, ascultare, bucurie, milostenie și ajutor, dar mai ales la iertare față de oameni și recunoștință față de Dumnezeu.

„Rugați-vă ... să alergăm cursa Sfântului și Marelui post într-un mod bineplăcut lui Hristos și cu bucurie în Hristos, nevoindu-ne cu bucurie, în ascultare față de canonul tradiției Bisericii, „nevoința comună” a postului ucigător de patimi, stăruind în rugăciune, ajutând pe cei care suferă și sunt în nevoi, iertând unii altora, „dând mulțumire pentru toate” (1 Tesaloniceni 5:18).