ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Un impresionant concert de tradițional de colinde, intitulat „Răsăritul cel de Sus”, a avut loc duminică seara în Aula Magna Teoctist Patriarhul a Palatului Patriarhiei.  În ediția de anul acesta au concertat Grupul psaltic Tronos și Corul Seminarului Teologic Ortodox Nifon Mitropolitul din București. La eveniment a participat Patriarhul României, împreună cu mai mulți membri ai Sfântului Sinod, scrie Basilica.ro.

După spectacol, în cuvântul rostit cu acest prilej, Patriarhul Daniel a subliniat că prin cuvinte ușor de înțeles și de memorat colindele exprimă înțelesuri adânci ale teologiei, avându-și izvorul în Sfânta Liturghie.

Publicăm mai jos cuvântul rostit de Patriarhul României la finalul Concertului de colinde:
 
„În această perioadă pregătitoare pentru întâlnirea cu „taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută” a Înomenirii Fiului lui Dumnezeu, slujbele Bisericii ne cheamă la înnoire sufletească și la împodobirea vieții noastre cu fapte bune, ca să răspundem cu vrednicie la invitația Împăratului Cel veșnic la Cina Sa.

Lecturile biblice și cântările liturgice din aceste zile vorbesc despre pregătirea omenirii, prin strămoșii, profeții și drepții Vechiului Testament, ca să primească pe Fiul lui Dumnezeu „Care pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri, S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria și S-a făcut Om” (Crezul ortodox).

Bogăția teologică și spirituală a textelor liturgice din Postul Crăciunului și din ziua sărbătorii Nașterii Domnului vine din Sfintele Scripturi și din scrierile Sfinților Părinți ai Bisericii care au meditat îndelung și profund la taina iubirii lui Dumnezeu pentru oameni arătată nouă prin Întruparea și Nașterea Fiului Său, Cel ce S-a făcut Om din iubire pentru oameni, S-a smerit pe Sine, ca să ne înalțe pe noi la viața și slava veșnică.

Colindele se cântă și în Postul Crăciunului, și în zilele de sărbătoare sfântă a Nașterii Domnului, împletindu-se cu cântecele de stea, cu tradițiile creștine de Anul Nou și de Bobotează. Ele reprezintă o veche tradiție creștină care păstrează legătura vie dintre cult și cultură în limba vechilor Cazanii, pe muzica populară apropiată de cea a doinelor și baladelor românești.

Însăși denumirea acestor cântări populare este mărturie a originii latine a limbii noastre, iar conținutul lor teologic, versificat cu simplitatea și mlădierea artistică a omului curat la suflet și iubitor de Dumnezeu, își are izvorul în Sfânta Liturghie și în învățătura Bisericii despre taina mântuirii noastre în Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.

Sensuri teologice adânci din Sfintele Scripturi și din scrierile Sfinților Părinți, din cântările psaltice sau din iconografie sunt exprimate în cuvinte simple, ușor de înțeles și de memorat de către credincioși:

„Dumnezeu fiind din fire,
Ai luat chip de omenire
Și Te-ai dat spre răstignire
Pentru-a noastră mântuire.”

Prezența în cuvintele colindelor a numelui Sfântului Andrei, al „bădichii Traian” sau al cetății împărătești a Țarigradului (Constantinopolului), alături de locurile sfinte Viflaim și Galileea arată familiaritatea spirituală a spațiului mioritic românesc cu creștinătatea ortodoxă de pretutindeni, dar și continuitatea trăirii poporului nostru român în lumina dreptei credințe.

Pruncul Iisus și Maica sfântă, preacurata și preanevinovata, Fecioara Maria stau în centrul tuturor colindelor autentice. Îngerii, păstorii și magii, natura înconjurătoare și cosmosul întreg își află rosturile sau sensul existenței prin participare la minunea Nașterii lui Hristos în Betleemul Iudeei.

În colinde se arată familiaritatea oamenilor cu Dumnezeu-Copilul, cu Pruncul Iisus, Cel ce este „mititel înfășățel în scutec de bumbăcel”. Apropierea maximă a lui Dumnezeu de oameni, prin Întruparea Fiului veșnic, îi face pe aceștia să se apropie de Dumnezeu. În colinde se cântă taina lui Dumnezeu, Care coboară din ceruri și vine pe pământ, Se naște din Fecioară într-o peșteră, pentru că Dumnezeu dorește să sfințească și să mântuiască lumea din interiorul ei, cu acordul libertății ei.

La noi, la români, colindele se cântă în toate regiunile țării, din Maramureș până în Dobrogea, din Banat până în Moldova și Bucovina, la sate și la orașe. Colindele sunt statornicie și prospețime. Ele reprezintă legătura vie a credinței Bisericii și a iubirii ei față de Hristos-Domnul, ca răspuns al oamenilor la iubirea smerită și milostivă a lui Dumnezeu Cel veșnic, Care S-a făcut Om pe pământ pentru a dărui oamenilor viața cerească veșnică.

Colindele se cântă în cor, împreună, în stare de comuniune pentru că persoanele care le cântă, copiii, tinerii sau vârstnicii, reprezintă cetele de îngeri care au cântat la Nașterea Mântuitorului Hristos în Betleem: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, pe pământ pace, între oameni bunăvoire” (Luca 2, 14).

Colindele se cântă în cor, în comuniune, și pentru că ele reprezintă credința Bisericii, iar Biserica este adunarea oamenilor în iubirea Preasfintei Treimi.

Însă, colindele se cântă în cor nu numai împreună cu oamenii din vremea noastră, ci și în cor cu strămoșii, cu generațiile trecute: „Astăzi cu strămoșii cânt în cor colindul sfânt și bun, tot moș era și-n vremea lor bătrânul Moș Crăciun”. Cu alte cuvinte, colindele sunt deodată eveniment actual, dar și tradiție veche. Ca parte esențială a folclorului religios, colindele sunt cea mai armonioasă îmbinare între cultul bisericesc și cultura populară.

Asemenea veșmintelor tradiționale specifice fiecărei zone a țării, în cântarea colindelor găsim dintr-odată unitatea de credință și creativitatea artistică bogată  a sufletului românesc mărturisitor al dreptei credințe. Pe lângă conținutul lor teologic profund, colindele sunt și îndemn la bunătate, facere de bine, ospitalitate, cinste și omenie, eroism și dragoste de țară, dorința de prosperitate și armonie socială.

Colinde s-au cântat atât în vremuri bune, cât și în timpuri grele, de încercare, în timp de război sau în temnițele comuniste. Într-un colind din secolul al XX-lea este exprimată și iubirea jertfelnică a soldaților români care au murit pentru realizarea unității naționale:

„Busuioc, mărgăritar,
C-a murit pentru Ardeal,
Pe plaiul munților,
În desimea brazilor,
În mijlocul florilor,
Apărând un tricolor.”

Mai ales acum, când intrăm în anul centenar al Marii Uniri, cântarea colindelor trebuie să ne apropie mai mult de izvoarele credinței noastre creștine ortodoxe, să ne întărească în unitatea de credință și de neam. Colindele ne vestesc bucuria Nașterii Domnului nouă, celor din țară, dar și românilor din străinătate, care se adună în zilele de sărbătoare în familie și în biserici de parohie pentru a cânta colinde, cu amintirile copilăriei și ale sărbătorilor de-acasă, cu binecuvântarea din urarea finală:

„Busuioc verde pe masă,

Rămâi gazdă sănătoasă,

La mulți ani cu sănătate,

Domnul să vă dea de toate.”

Felicităm pe organizatorii concertului tradițional de colinde al Patriarhiei Române, intitulat Răsăritul cel de Sus, pe toți colindătorii și participanții la acest eveniment, prezenți aici în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” sau aflați în fața televizoarelor și a receptoarelor radiofonice, dorindu-vă tuturor: Sărbători fericite cu sănătate, pace și bucurie! La mulți ani!”