Patriarhul României a binecuvântat coroana reconstituită a Sfântului Ștefan cel Mare

Patriarhul României a sfințit luni, 13 august, coroana reconstituită a Sfântului Ștefan cel Mare, voievod pe care l-a numit „un simbol al credinței, unității și demnității poporului român”, informeaza basilica.ro.
În omilia rostită cu prilejul slujbei, Conducătorul Bisericii Ortodoxe Române a evidențiat contribuția extraordinară pe care Sfântul Ștefan cel Mare a avut-o în apărarea creștinătății.
„Sfântul Ștefan cel Mare nu a fost numai apărătorul Moldovei, ci și al întregii creștinătăți. Așa cum spunea în anul 1475, dacă Moldova va cădea, această poartă a creștinătății, toată creștinătatea va fi în primejdie”, a spus Preafericirea Sa.
Totodată, Părintele Patriarh a reiterat faptul că dârzenia cu care Sfântul Ștefan a apărat credința creștină de amenințarea otomană i-a adus renumele de „atlet al credinței și al lui Hristos”.
Slujba a avut loc în paraclisul reședinței patriarhale cu hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe.
La eveniment a fost prezent starețul Mănăstirii Putna, Arhim. Melchisedec Velnic, care s-a ocupat îndeaproape de reconstituirea coroanei Sfântului Ștefan.
Potrivit părintelui stareț, forma, proporțiile și materialele folosite la reconstituirea Coroanei au fost alese conform reprezentărilor originale în care Sfântul Voievod Ștefan cel Mare apare încoronat, Tetraevanghelul din 1473 și tabloul votiv de la Voroneț (1488).
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”
Recomandările noastre
Secțiuni: Știri
Persoane: Patriarhul Daniel Ștefan cel Mare și Sfânt
Locații: București
Subiecte: Sărbători creştine Sfinți români
Organizații: Biserica Ortodoxă Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)