Patriarhul României, cuvânt de Nașterea Maicii Domnului: Unii au copii, dar îi avortează din nefericire, iar alții care nu pot avea copii și-ar dori să aibă
Patriarhul Românie, Preafericitul Daniel, a arătat într-o predică rostită la o aniversare a Nașterii Maicii Domnului, minune realizată din părinți sterpi și vârstnici, dar smeriți și rugători, că aceasta trebuie să fie o încurajare pentru toți părinții care au copii și pentru cei care nu au, dar doresc să aibă.
Patriarhul Daniel a început omilia sa prin a explica de ce Sfinții Părinți au ales data de 8 septembrie pentru cinstirea Nașterii Maicii Domnului.
„Cifra 8 simbolizează veșnicia, ziua veșniciei, viața veșnică. În a opta zi de la începutul anului bisericesc este prăznuită Nașterea Maicii Domnului pentru că prin Ea vine în lume Fiul lui Dumnezeu Cel Veșnic. El devine Om ca să lucreze mântuirea lumii de păcat și de moarte și să dăruiască oamenilor viața veșnică. Deci, prin Maica Domnului, Cel Veșnic Viu se face Om și intră în timp, în istorie, pentru ca oamenilor care trăiesc în timp să le dăruiască viață veșnică.”
Părintele Patriarh a istorisit genealogia Maicii Domnului și contextul în care s-a născut din „oameni rugători, evlavioși, milostivi, smeriți și temători de Dumnezeu”.
„Ioachim și Ana aveau o permanentă tristețe în suflete, și anume tristețea nerodirii, pentru că nu aveau copii. În urma rugăciunilor stăruitoare, deși erau la o vârstă înaintată, Dumnezeu le îndeplinește cererea: Dumnezeu cu harul Său a biruit rânduiala firii, a naturii umane sterpe și a vârstei și acești doi drepți au primit ca dar de la Dumnezeu pe Fecioara Maria„, a evidențiat Preafericirea Sa.
În continuare, Patriarhul României a expus câteva din prefigurările Maicii Domnului în Vechiul Testament: porumbița cea curată care a adus lui Noe vestea că potopul va înceta, scara lui Iacob, ca legătură între cer și pământ, Chivotul Legii Vechi, ca purtătoare a Mântuitorului Hristos.
În partea a doua a cuvântului său, Patriarhul Daniel a subliniat aspectele pe care trebuie să le urmărească familiile creștine din viața curată a Maicii Domnului și a părinților Ei.
„Învățăm de la părinții Maicii Domnului, Ioachim și Ana, cât de mare este puterea rugăciunii smerite, a răbdării și așteptării, mai ales când este vorba de darul de a avea copii.
Sunt o mulțime de oameni care suferă pentru că nu au copii, dar adesea cei care s-au rugat mult, au postit, au cerut și rugăciunile Bisericii, după o vreme, în mod surprinzător au primit de la Dumnezeu posibilitatea de a da naștere. Alții au adoptat copii, i-au înfiat, și au devenit părinți prin afecțiune, chiar dacă nu au fost părinți după trup.
Nu e suficient să dai naștere trupească. Cu adevărat părinte este cel care și formează un copil, îl educă, îi arată grijă părintească și responsabilitate pentru creșterea și educarea lui.
Sărbătoarea aceasta trebuie să fie o încurajare pentru toți părinții care au copii și pentru cei care nu au, dar doresc să aibă. Unii au copii, dar îi avortează din nefericire, iar alții care nu pot avea copii și-ar dori să aibă. Maica Domnului este ocrotitoarea tuturor familiilor, tuturor copiilor", a subliniat PF Patriarh Daniel. Să luăm aminte!
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Ucrainenii au vrut să arunce în aer tot Portul Constanța cu o jumătate din oraș cu tot. Ziarist veteran: Iată de ce și cum
Col. (r) STS Daniela Tobă: Drona de la Galați, o mizerabilă făcătură pentru bani a ucrainenilor și a ”băieților cu ochi senini”. Miruță și Țoiu au fost puși la curent, Nicușor habar n-a avut!
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
Audiere bombă în Senatul SUA: Senatorul Ron Johnson și dr. Aseem Malhotra dezvăluie legătura dintre vaccinurile COVID și CANCER - S-au descoperit peste 8 milioane de pagini ascunse de CDC: ”Au știut de miocardită și au ascuns-o!”
Experta care a dezvăluit farsa vaccinurilor Covid și minciuna Pfizer - sinucidere și boală misterioasă. Christine Cotton a lăsat un mesaj de adio în care avertizează că serul Pfizer administrat oamenilor NU A FOST NICIODATĂ cel testat în studiile clinice
Vlad Cubreacov despre cine se poate afla în spatele scandalului din Mitropolia Basarabiei și de ce a izbucnit chiar acum. Agenții Moscovei de la Chișinău și București
Recomandările noastre
Ce au strigat unii dintre cei mai frumoși români din Basarabia, aflați în cușcă la Tiraspol: Te iubim, popor român! Arestarea și eliberarea după 15 ani de temniță a Eroilor Români din Transnistria. 2 și 4 iunie în Istoria recentă a României mici. VIDEO
CULMEA DEZINFORMĂRII: De frica ActiveNews ONG-ul ”anti-dezinformare” de la Cotroceni A MODIFICAT prezentarea ORIGINALĂ eliminând site-ul nostru, politicienii AUR și personalitățile puse la zid - FOTO-CAPTURI. Opinia unui membru CNA: NOI LISTE NEGRE
Nicușor Dan și ”România Imundă”: semnalizează dreapta cu SUA și face stânga cu UE. Face ce face și tot la FRANȚA se întoarce (INFO)
ActiveNews dă în judecată ONG-ul platformei ”România Imună” și Administrația Prezidențială a României după ”Raportul” mincinos despre ”dezinformare” prezentat azi la Cotroceni, în care site nostru apare drept ”cap de afiș”. AJUNGE!
Secțiuni: Biserica Cultură Prima pagină Știri
Persoane: Patriarhul Daniel
Organizații: Biserica Ortodoxă Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)