Patriarhul României, de Buna Vestire: „Dacă noi, poporul român, continuăm cu avorturile, vom pieri ca popor”

În predica ținută luni, la slujba de Buna Vestire, Patriarhul României a vorbit despre Marșul pentru viață, care s-a desfășurat sâmbătă, 23 martie în 600 de localități din România și din Basarabia, salutând prezența tot mai numeroasă, de la an la an, a românilor care participă la această acțiune pro viață. În acest context, Patriarhul României a amintit declinul demografic, subliniind că„dacă vom continua cu avorturile, vom pieri ca popor”.
În cadrul slujbei de Buna Vestire, Patriarhul Daniel a amintit că Maica Domnului este ocrotitoarea mamelor care nasc și că avorturile în masă ne vor decima ca popor.
„În mod deosebit, Maica Domnului este ocrotitoarea mamelor care nasc copii. De aceea, sâmbăta trecută, ne-am bucurat când am văzut că 'Marșul pentru viață', care înseamnă dorința ca femeilor însărcinate să nu-și mai piardă sarcina, a devenit foarte popular. La început, acest marș pentru viață a fost organizat în câteva orașe. Acum însă s-a ajuns ca 'Marșul pentru viață' și alte manifestări din timpul acestei luni, martie, consacrată deci vieții sau copiilor care trebuie să se nască, a ajuns în 600 de localități din România și Basarabia, Republica Moldova.
Majoritatea acelora care participă la această manifestare în favoarea vieții și în favoarea mamelor însărcinate este formată din tineri, dar și oameni mai în vârstă, care-și dau seama că, dacă noi continuăm - poporul român - cu miile de avorturi, câteva milioane până acum, din 1960 și până acum, vom pieri ca popor. Diminuăm foarte mult. Ne aflăm în declin demografic. Numărul nașterilor este mai mic decât numărul înmormântărilor”, a spus Patriarhul României, în predica ținută la slujba de Buna Vestire, potrivit agerpres.ro.
„'Marșul pentru viață', în primul rând, are un aspect spiritual”, pentru că „avortul, în limbajul bisericesc, canonic, se numește pruncucidere, adică uciderea pruncilor, în pântecele mamei lor”, dar și unul social, prin „faptul că se nasc din ce în ce mai puțini copii și populația României s-a diminuat deja cu câteva milioane în ultimii 20 sau 30 de ani”.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)