Patriarhul României a participat sâmbătă la Alba Iulia împreună cu Patriarhul Teofil al Ierusalimului, cu Arhiepiscopul Irineu și cu alți ierarhi la ceremoniile dedicate Zilei Naționale, la împlinirea unui secol de la Marea Unire. După ceremoniile de sfințire a Monumentul Unirii din Alba Iulia, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a rostit, în Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia, un cuvânt cu ocazia  comemorării făuritorilor Marii Uniri din 1918. „Realizarea unității naționale de la 1 decembrie 1918 a fost posibilă și cu aportul Bisericii Ortodoxe Române, care a sprijinit Marea Unire a tuturor românilor, Biserica fiind împreună cu poporul în toate eforturile sale de cultivare a conștiinței naționale și de afirmare a dorinței de unitate națională, în toate provinciile românești, dar mai ales în Transilvania, Basarabia și Bucovina”, a spus Patriarhul Daniel, amintind rolul jucat de Biserică, prin toți slujitorii ei, atât în realizarea unității naționale de -acum un veac, cât și în Marele Război.


Publicăm textul integral, preluat de pe site-ul basilica.ro

Laboratorul ImunoMedica



Să apărăm și să cultivăm libertatea și unitatea națională ca manifestări ale demnității poporului român
 
Marea Unire de la Alba Iulia, de la înfăptuirea căreia serbăm astăzi, 1 decembrie 2018, împlinirea a 100 de ani, este sărbătoarea libertății, unității și a demnității poporului român, obținute prin multe jertfe și suferințe.

Războiul pentru Întregirea Neamului (1916-1919), cum au numit românii participarea lor la Primul Război Mondial (1914-1918), a avut ca scop unirea tuturor românilor într-un singur stat național, „după secole de suferințe creștinește îndurate”, cu credință, răbdare și speranță.

Realizarea unității naționale de la 1 decembrie 1918 a fost posibilă și cu aportul Bisericii Ortodoxe Române, care a sprijinit Marea Unire a tuturor românilor, Biserica fiind împreună cu poporul în toate eforturile sale de cultivare a conștiinței naționale și de afirmare a dorinței de unitate națională, în toate provinciile românești, dar mai ales în Transilvania, Basarabia și Bucovina.

Prin rugăciune, prin cuvânt rostit, prin cărți tipărite, prin prezența personală și fapta concretă a slujitorilor ei, Biserica a fost activă în lucrarea de unire, implicându-se în realizarea acestui ideal prin ierarhi cărturari, preoți și diaconi patrioți, profesori de teologie și studenți în teologie, aceștia având talent oratoric, putere de convingere și de mobilizare, dar și prin călugări sau călugărițe, care au îngrijit soldații răniți, prin mănăstiri și parohii, care au organizat colecte de bani și de alimente, toți împreună încurajând moral și ajutând material pe luptătorii români pentru libertate și unitate națională.

În timpul Războiului de Întregire din perioada 1916-1918, mai mult de 250 de preoți ortodocși români au însoțit trupele armatei române pe câmpurile de luptă în calitate de confesori militari. Unii dintre ei au murit pe front, alții au fost luați prizonieri și deportați.

Peste 200 de călugări și călugărițe au activat ca infirmieri în diferite spitale de campanie sau pe front, unii murind la datorie, din cauza tifosului exantematic. Sute de preoți au fost anchetați, jefuiți sau alungați din parohiile lor de către inamic, alții au murit împușcați în teritoriile ocupate de trupele germane.

În Transilvania, peste 150 de preoți au fost aruncați în închisorile maghiare, unii fiind condamnați la moarte sau la ani grei de închisoare. Alți peste 200 de preoți au fost deportați în vestul Ungariei, în județul Șopron, unde au trăit în condiții inumane până la eliberarea lor în 1919 de către trupele române[1].

În ceea ce privește evenimentul însuși al Marii Uniri de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, între cei 1228 de delegați oficiali din Adunarea Națională Constituantă au fost și mulți slujitori ai Bisericii.

Cele două Biserici românești din Transilvania (ortodoxă și greco-catolică) au fost reprezentate la Alba Iulia prin cinci episcopi, patru vicari, zece delegați ai consistoriilor (consiliilor eparhiale) ortodoxe și ai capitulilor greco-catolice, 129 de protopopi, câte un reprezentant al institutelor teologice-pedagogice și câte doi reprezentanți ai studenților teologi, la care se adaugă numeroși alți preoți sosiți în fruntea păstoriților lor, veniți să pecetluiască dorința de veacuri a strămoșilor români de a trăi neasupriți, într-o singură țară.

În Marele Sfat al națiunii române, ca și în Consiliul Dirigent, au fost aleși, de asemenea și slujitori ai Bisericii, iar episcopul ortodox român de Caransebeș, Miron Cristea, viitorul Mitropolit Primat (1919) și apoi Patriarh al României Mari (1925), și episcopul greco-catolic de Gherla, Iuliu Hossu, au fost aleși în delegația de patru persoane care a prezentat Actul Unirii Regelui Ferdinand, la București.

Acum, la aniversarea a 100 de ani de la Marea Unire din 1 decembrie 1918, dorim să exprimăm omagiul nostru de recunoștință tuturor celor care au contribuit la realizarea celui mai mare ideal al istoriei noastre.

Ca act de comemorare a făuritorilor Marii Uniri de la 1918, în acest an Centenar, în ziua de 25 noiembrie, împreună cu Sanctitate Sa Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului și Patriarh Ecumenic, cu ierarhii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, am sfințit în București Catedrala Mântuirii Neamului sau Catedrala Națională, simbol al spiritualității și unității românești, care unește iubirea față de Dumnezeu a unui popor creștin, jertfelnic și darnic, cu recunoștința pe care o datorăm permanent Eroilor Neamului.

Toți suntem chemați să păstrăm și să cultivăm darul libertății și unității naționale ca fiind un simbol al demnității poporului român, obținut cu multe jertfe de vieți omenești și multe eforturi spirituale și materiale!

Pentru toate binefacerile Marii Uniri, aducem astăzi mulțumire Preasfintei Treimi, ocrotitoarea Catedralei Reîntregirii din Alba Iulia, și pomenim cu recunoștință pe toți eroii români care s-au jertfit pentru libertatea, unitatea și demnitatea poporului român.

Astăzi, toți cetățenii României avem datoria să păstrăm și să cultivăm, nu numai darul libertății, ci și darul unității naționale, ca fiind un simbol al demnității poporului român, în dialog și cooperare cu toate popoarele lumii.

La mulți și binecuvântați ani, România!

† Daniel

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

[1] Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Membru corespondent al Academiei Române, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, ediția a-III-a revăzută, editura BASILICA, București, 2013, p. 471-473.