Patriarhul României nu a uitat jertfa românilor uciși de Armata Roșie în nordul Bucovinei, la Fântâna Albă, de la a căror masacrare se împlinesc anul acesta 80 de ani, și nici de eroii români căzuți în Războiul Sfânt pentru Basarabia și România Mare
În Cuvântul Prea Fericitului Părinte Patriarh Daniel, rostit cu prilejul Zilei Culturii Naționale, Patriarhul României a amintit și de jertfa românilor uciși în Masacrul de la Fântâna Albă din nordul Bucovinei, acum 80 de ani, pe 1 aprilie 1941, cât și de eroii de la Țiganca, din Basarabia, căzuți pentru Neam și Țară în urma luptelor din iunie-iulie 1941. Redăm fragmentul în cauză:
„În anul 2021, Anul omagial al pastorației românilor din afara României, se cuvine să cunoaștem mai bine și să cinstim mai mult monumentele eroilor din țară, dar și monumentele și cimitirele militare românești din străinătate, în care sunt înhumați soldații români care au luptat în Războiul de Independență, în Primul Război Mondial, în al Doilea Război Mondial, sau mormintele celor decedați în prizonierat. De asemenea, sunt prea puțin cunoscute și cinstite locurile și cimitirele în care zac trupurile românilor uciși pe nedrept, precum locul unde a avut loc Masacrul de la Fântâna Albă, din nordul Bucovinei (acum în Ucraina), unde au fost uciși aproape 3.000 de români, la 1 aprilie 1941, într-o zi de Paști, pentru că acești români au dorit să treacă granița impusă atunci de Uniunea Sovietică. Totodată, este prea puțin cunoscut și cinstit cimitirul eroilor români din localitatea Țiganca, Republica Moldova, situat la câteva zeci de kilometri de granița Prutului.
Ultimul articol din Crezul Ortodox, „Aștept învierea morților și viața veacului ce va să fie”, și viața liturgică a Bisericii ne îndeamnă pe toți să înnoim cinstirea sufletelor celor dragi adormiți în Domnul, precum și grija pentru mormintele și cimitirele românești, cu încredințarea că vom contribui astfel și la păstrarea și promovarea culturii și identității noastre naționale.”
Integral în Ziarul Lumina
Pe același subiect

UPDATE! ÎNCĂ DOI ROMÂNI UCIȘI DE VACCIN. Un profesor de 45 de ani din Argeș și un bărbat de 46 de ani din Tg. Jiu au murit la nici 24 de ore după ce s-au vaccinat cu PFIZER / BioNTech. BILANȚUL NEGRU înregistrat de ACTIVENEWS

Iulian Urban: Noaptea în care democrația și libertatea în SUA s-au prăbușit în țăndări. Urmează Era Trans

S-a vaccinat. Era fericită. A MURIT DUPĂ ZIUA EI. Încă un cadru medical și-a pierdut viața după vaccinare: Doina Militaru, asistent optician, 55 de ani, infectată grav după vaccin. IML a decis că sunt suspiciuni și a hotărât autopsia. Avea ASTM și ALERGII

HARTĂ - Lipsa oxigenării corecte a creierului duce la scăderea inteligenței. Purtarea îndelungată a măștilor distruge plămânii - STUDIU

„UN NOU HOLOCAUST”. Oameni de știință israelieni susțin că vaccinările au cauzat mai multe decese în Israel decât ar fi provocat coronavirusul în aceeași perioadă de timp. FRANCE SOIR i-a intervievat pe Dr. Hervé Seligmann și Ing. Haim Yativ

România ascunde morții de vaccin. Decesul asistentei de la „Marius Nasta”: Mahler și Ministerul au știut și au tăcut - Deținem PROBA. RAPOARTE: Peste 300 de cazuri de decese după vaccin în Europa și peste 500 în SUA. DOVEZI
Recomandările noastre

EMBRIONII UMANI DIN VACCINURI. O dezbatere inexistentă în România. Av. Piperea: „Abominabil. Coșmaresc. Satanic de-a dreptul.” Catolici din SUA: Pfizer, Moderna și AstraZeneca sunt produse și/sau testate cu linii celulare care provin de la copii avortați

Sfintele Paști, INTERZISE

Perversiunea morală sau ipocrizia cu ștaif a președintei Maia Sandu

EXCLUSIV ACTIVENEWS. Români în luptă cu legile distructive ale lui Biden. Povestea tinerei Selina Soule, atleta româncă din SUA care se bate în instanță cu TRANSGENDERII pentru a elibera pistele fetelor de ei. TRUMP a criticat aberația impusă de Biden
Persoane: Patriarhul Daniel
Locații: Basarabia Bucovina România Mare
Organizații: Biserica Ortodoxă Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)