ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Jurnalistul Patrick André de Hillerin se întreabă, într-un editorial publicat de Gândul, de ce durează atât de mult găsirea unor dovezi inexistente despre anularea alegerilor prezidențiale, subliniind că, pe măsură ce trece timpul și întârzie prezentarea dovezilor, acestea vor fi din ce în ce mai greu de strâns sau chiar de fabricat.
 
„Și, totuși, ce dovezi de fraudare a alegerilor, încălcare a legislației electorale și ingerințe ale unui actor statal străin ar trebui să aducă statul român pentru a fi convingător în aserțiunea sa că anularea alegerilor prezidențiale a fost una justificată?”, se întreabă cunoscutul jurnalist.
 
Concluzia sa este una amară: Întrebarea pe care va trebui să ne-o punem în fiecare zi în care evenimentul din 6 decembrie 2024 nu va fi credibil explicat este „Pentru ce am acceptat să fie sacrificată democrația românească?”. 

„În țara în care Curtea Constituțională are nevoie de multiple ședințe, multiple amânări, expertize judiciare, imbolduri și presiuni publice pentru a lua o decizie legată de constituționalitatea sau neconstituționalitatea legii pensiilor magistraților, aceeași Curte Constituțională a decis anularea alegerilor prezidențiale din 2024, pe care tot ea le validase anterior. N-a avut nevoie, pentru a lua această decizie, de nici măcar o oră și n-a avut nevoie de expertize, pledoarii, dovezi. S-a bazat pe niște compuneri puerile ale câtorva servicii secrete românești, compuneri care au fost mai întâi secretizate și apoi făcute publice.

Compunerile respective nu conțineau dovezi, ci afirmații. Nici măcar acelea tranșante, ci ezitante, pline de „se pare că”, „seamănă cu” etc.

Nu poți, nici măcar în România, să dai nici măcar o amendă de circulație doar în baza unei afirmații de genul „se pare că automobilul cutare, cu nr. de înmatriculare cutare, ar fi depășit viteza maximă legală cu mai mulți sau mai puțini kilometri pe oră, aproximativ la ora cutare, cel mai probabil în ziua cutare, în timp ce automobilul era condus de persoana cutare sau de altă persoană”. Un asemenea proces-verbal de constatare ar fi motiv de demitere a agentului de poliție care l-ar întocmi. Poate chiar mai grav.
 
Președintele României, Excelența Sa Nicușor Daniel Dan, a anunțat, după ce a câștigat alegerile prezidențiale din mai 2025, că va face public, la finalul lunii ianuarie 2026, raportul complet despre anularea alegerilor prezidențiale din decembrie 2024. Apoi a spus că raportul cu pricina nu va conține și dovezile acuzațiilor care se vor aduce, pentru că este nevoie de 5-6 ani pentru a se strânge aceste dovezi. Pentru a se strânge, sau pentru a se fabrica?

Acum se zvonește că nici măcar în luna februarie nu vom vedea raportul domnului Dan, ci, poate, în martie. Desigur, tot fără dovezi.”

Articolul integral poate fi citit la GÂNDUL