Patrick Andre de Hillerin amintește momentul 2023, când Ucraina a început distrugerea Deltei Dunării prin lucrările de dragare pe Chilia și pe Bâstroe: ”În sfârșit, USR și PNL au înțeles legea vaselor comunicante” - FOTO
Într-o postare pe Facebook, jurnalistul Patrick Andre de Hillerin amintește momentul 2023, când distrugerea Deltei Dunării de către ucraineni, prin lucrările de dragare pe brațul Chilia și pe Bâstroe, deși se puteau vedea din satelit, era negată de regimul Iohannis.
Deși presa fără ”Slava Ucraina” în suflet și simțire avertiza că lucrările de dragare ale Ucrainei încălcau toate tratatele internaționale, în încercarea de a face loc navelor de mare tonaj, amenințând însăși existența Deltei Dunării, nimeni nu a îndrăznit să pună piciorul în prag. Acum, spune jurnalistul, se pot vedea efectele. Ca de obicei în ultimii ani, ucrainenii ne-au luat de proști, mai ales că reacțiile autorităților române, din 2004, anul în care Ucraina a început să lucreze la canalul Bâstroe, până în prezent, au fost mai mult decât anemice. După 3 ani de la scandalul Bâstroe, peneliștii și useriștii care se lamentau că „ucrainenii sunt certați degeaba”, invocând ”principiul vaselor comunicante”, am ajuns în care principiul vaselor comunicante a redevenit cel care era înainte să-l siluiască, în 2023, PNL și USR.
Redăm postarea integrală a jurnalistului:
„În sfârșit, USR și PNL au înțeles legea vaselor comunicante
La începutul lui 2023, Ucraina a reînceput lucrările de dragare pe canalul Bistroe. Mai mult, a început să adâncească și brațul Chilia. Există niște convenții internaționale vechi de când s-a înființat Comisia Europeană a Dunării, în 1856, întărite în 1948 de Convenția privind regimul navigației pe Dunăre, semnată la Belgrad la 18 august 1948, care a dus la apariția Comisiei Dunării. Aceste convenții nu prea permiteau Ucrainei să adâncească Bîstroe și nici să adâncească, așa cum a făcut-o, brațul Chilia. Dar, hei, e război, dă-le-n mă-sa de convenții. Slava.
Mulți oameni, printre care și, fără să fiu vreun specialist, au considerat că adâncirea brațului Chilia și adnâcirea masivă a canalului Bîstroe vor duce la scăderea debitelor preluate de brațele Sulina și Sfântu Gheorghe.
Punctajele de partid ale PNL (care dădea, în acel moment, președintele, pe Iohannis, și premierul, pe gneneral-ostașul Ciucă, în slujba țării) și ale USR au constat, săptămâni întregi, în invocarea principiului vaselor comunicante. Cică toți cei care cârâiau la adresa Ucrainei erau niște proști care nu înțelegeau principiul ăsta al vaselor comunicante, pe care peneliștii și useriștii erau singurii pe care îl puteau pricepe.
Desigur, habar n-aveau despre ce vorbesc.
De-abia zilele astea, când e nevoie de mai multă apă pe Dunărea Veche care curge pe lângă Cernavodă au înțeles și ei cum este cu principiul vaselor comunicante.
Ce încearcă să facă România
Astfel, pe lângă aruncarea în aer a unei bucățele din stânca Pârjoaia, ai noștri mai fac două lucruri: încearcă să ridice fundul Dunării la intrarea pe brațul Bala și, în același timp, încearcă să adâncească Dunărea Veche după Izvoarele. De ce? Pentru ca Dunărea Veche să preia un debit mai mare de apă. Un specilaist al cărui nume îmi scapă, aflat la fața locului, în Izvoarele, explica ieri la televizor că se speră ca debitul pe Dunărea Veche să crească în acea porțiune cu câteva zeci de metri cubi pe secundă, debit preluat din cel care ar merge în mod normal pe brațul Bala. Cică, spunea specialistul, și 10mc/s contează.
Așadar în 2026 principiul vaselor comunicante a redevenit cel care era înainte să-l siluiască, în 2023, PNL și USR.
Am făcut pozele și graficele care însoțesc această postare în spetembrie 2025. Ceea ce vedeți este efectul secetei prelungite și al scăderii debitului preluat de brațul Sfântu Gheorghe ca urmare a adâncirii brațului Chilia și a canalului Bîstroe.
Când debitul Dunării la isaccea este unul normal sau mare, adâncirea brațului chilia și a canalului Bîstroe nu prea contează. Când debitul Dunării scade la cote de avarie, atunci se simte. Și se vede ca în pozele astea.
Imaginile sunt luate din Jurilovca (3 amenajări diferite), Enisala (Lipeziș), între Enisala și Sarichioi și portul din Sarichioi.
Tot mai puțină apă pe Dunăre
În momentul ăsta, în toate aceste locuri este apă. A plouat ceva în 2026. Dar este de-abia începutul lui august, iar apa scade de o lună și 10 zile în continuu.
PS: Știu, știu, este vina decolmatărilor neefectuate etc. Este și asta. Dar nici pe departe nu este doar asta. În primul rând e apă puțină și nu mai ajunge peste tot pe unde ajungea înainte”.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
L-au șters de pe NEWSWEEK și a ajuns la un site cu 1.5 MILIARDE de vizualizări. BTI: Se complică treaba: articolul dispărut despre Călin Georgescu, preluat integral de un gigant american al netului
Întrebare de 10 puncte pentru organizatorii UNTOLD, Emil Boc, Bogdan Buta și ”organele statului”: Voi cum vă foooteți melodic la Cluj? - VIDEO
Demența dictaturii Big Farma în România: Nu ai voie să vorbești despre stilul de viață sănătos că te ia poliția! Conferința terapeutei Barbarei O’Neill, boicotată de Ministerul Sănătății, agenți ai poliției și DSP
Se zgălțâie fotoliul lui Nicușor Dan: Revista americană NEWSWEEK cere ca SUA să apere democrația din România și pe Călin Georgescu
Donald Trump rade vaccinurile obligatorii pentru copii pentru a reduce AUTISMUL: ”Până acum se cereau 72 de doze pentru copiii noștri. De acum recomandăm doar 11 vaccinuri de bază!” Decizia elimină și vaccinul anti-COVID
”S-A UITAT”! Liviu Alexa: Patronul UNTOLD Bogdan Buta a abuzat homosexual doi băieți minori de 15 și 16 ani! Detalii ÎNFIORĂTOARE! Un deputat acuză: Bogdan Buta e fiu de ofițer SRI
Recomandările noastre
Editorialul integral din Newsweek: SUA ar trebui să apere democrația – și pe Calin Georgescu – în România. Politica Americii este de a proteja dreptul poporului român nu pe cel al statului paralel de la București
INTERVIU cu Generalul Radu Theodoru de la împlinirea a 100 de ani de la eliberarea Ungariei de hoardele maghiare bolșevice: „Victoria de la Budapesta a fost victoria aristocrației țărănești împotriva asupritorilor austro-ungari”. FOTO și VIDEO
4 August 1919: Ziua cuceririi Budapestei de către Armata Română. Medalia unui ION care a ajutat la urcarea Tricolorului României și a Opincii pe Parlamentul ungar. Ioan Aurel Pop: Béla Kun plănuia să unească Ungaria cu Rusia Sovietică. FOTO-GALERIE/VIDEO
3 AUGUST 1919. ZIUA DE GRAȚIE CÂND ROMÂNII AU CĂLCAT BUDAPESTA. Mărturiile sergentului oltean care a pus Opinca pe Parlamentul Ungariei și ale eliberatorilor români: Ocuparea Budapestei înseamnă stăpânirea cheii de boltă a imperialismului maghiaro-german
Secțiuni: Politic Prima pagină Știri
Persoane: Klaus Iohannis Patrick André de Hillerin
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)