Paul Stănescu: Se cunoaște existența unor rețele interlope în Olt. Sunt politicieni care pot avea legături

Senatorul PSD Paul Stănescu, fost președinte al CJ Olt, a declarat, în cadrul unei emisiuni TV, că se cunoaște existența unor clanuri interlope în Olt, fiind oameni politici care pot fi acuzați în mod direct de legături cu asemenea grupări, informează Mediafax.
Potrivit sursei citate, Paul Stănescu a amintit despre întâlnirile dintre fostul președinte Traian Băsescu cu Bercea Mondial.
„Se cunoaște existența unor rețele, toată lumea bănuiește. Nu avem informațiile necesare. Sunt oameni politici care pot fi acuzați în mod direct de legături cu asemenea grupări. Și v-aș da cel mai autentic exemplu, tot din județul Olt. Drăgănești de Olt, unde e clanul Bercea.. e la 20 de kilometri de Caracal. Trebuie să ne aducem aminte că la o sărbătoare Traian Băsescu era de mână cu Bercea Mondial, cu Prima Doamnă. Ne aducem aminte că Bercea Mondial punea o salbă de galbeni la gât Primei Doamne, ne aducem aminte de mormanul pe care clanul Bercea l-a dus fratelui Mircea Băsescu pentru ca el să iasă din pușcărie”, a afirmat Paul Stănescu, la Antena 3.
Senatorul PSD de Olt i-a răspuns și lui Alexandru Cumpănașu, după ce acesta a anunțat că a cerut Parchetului General să verifice posibilele legături ale parlamentarilor din Olt cu clanurile interlope.
„Transmit sincere condoleanțe familiei îndoliate, rudelor. Înțeleg durerea domnului Cumpănașu, Alexandra a fost nepoata lui. Dar e greu de la o întâmplare nefericită să acuzi pe toată lumea. În ceea ce mă privește pe mine, niciodată nu am avut legătură sau să cunosc vreun membru sau un șef al unei grupări infracționale, un clan interlop, niciodată nu am discutat cu asemenea oameni”, a mai spus Paul Stănescu.
Alexandru Cumpănașu a anunțat, marți, că a cerut Parchetului General să verifice politicienii din Olt și posibilele legături ale acestora cu clanurile interlope.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Știri
Persoane: Paul Stănescu Traian Băsescu
Subiecte: Clanuri interlopi
Organizații: Partidul Social Democrat (PSD)
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)