Pelerinaj în județul Suceava. Credincioșii se pot ruga la moaștele Sf. Ioan cel Nou de la Suceava

Anul acesta va fi ținut cu siguranță minte de către toți. A fost un an greu, și încă nu este gata. Pandemia a secerat viețile celor dragi nouă, ne-a schimbat modul de a relaționa, ne-a făcut mai triști, mai singuri, mai îngrijorați.
Cei care credem în Dumnezeu, în El ne punem nădejdea. Și Îi cerem să ne ierte, să ne apere și să ridice această molimă. Știm, o va face după ce vom fi învățat lecția ce o însoțește!
Și pentru că nu avem totdeauna îndrăzneală înaintea Lui, apelăm la sfinți. Pe ei îi simțim mai aproape, ca cei ce au fost oameni ca și noi. Unul dintre ei este și Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou, ocrotitorul urbei Sucevei și al întregii eparhii.
La începutul acestei pandemii, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Pimen, de vrednică pomenire, moaștele Sfântului Ioan au fost purtate, în duh de rugăciune, pe străzile Sucevei și în curtea Spitalului Județean. Reacțiile au fost cât se poate de pozitive: oamenii au simțit liniște, pace și au redobândit un gram de încredere și speranță. Și de atunci, în mai multe rânduri, nu puțini oameni au cerut ca din nou „să mai venim cu Sfântul”.
Acum, după mai bine de jumătate de an, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, în urma unei atente consultări cu autoritățile locale și județene, moaștele Sfântului Ioan cel Nou vor pleca să binecuvinteze județul nostru. Zilele acestea, ele vor fi purtate cu cinste și cu rugăciune prin mai multe comunități din cuprinsul eparhiei, pentru ca prezența lor să aducă, iarăși, credința că nu suntem singuri și că sfinții ne ocrotesc și se roagă lui Dumnezeu pentru noi.
Nu va fi un pelerinaj așa cum sunteți obișnuiți. Nu vor fi oameni care să poarte pe umerii lor moaștele Sfântului Ioan, așa cum obișnuim în fiecare an la 24 iunie. Dar, dacă acum, ele vor fi duse cu ajutorul unui automobil, cei care vă veți întâlni cu Sfântul să vă opriți preț de câteva secunde și, rostind o rugăciune pentru dumneavoastră, pentru cei dragi și pentru cei bolnavi, să considerați că îl purtați pe brațele inimii pe Sfântul nostru drag, Ioan Mucenicul, ocrotitorul Sucevei!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”
Recomandările noastre
Secțiuni: Știri
Persoane: PS Damaschin
Locații: Suceava
Subiecte: Pandemie coronavirus Sărbători creştine
Organizații: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)