Portalul Marturisitorii.ro, închinat martirilor creștini ortodocși ai veacului XX, susține canonizarea Episcopului Nicolae Popovici sub numele Sfântul Ierarh Martir Nicolae al Oradiei, o inițiativă a publicației Foaie Națională. Episcopul-martir Nicolae Popovici nu a ezitat să se împotrivească fățiș comunismului-satanic chiar în predicile sale. Este de amintit că după exilul în care a fost trimis forțat la Mănăstirea Cheia, Părintele Nicolae Popovici a dorit ca, înainte de a pleca la Domnul, să mai ajungă o dată la casa părintească de la Biertan, acolo unde a văzut lumina zilei, unde a intrat prima oară în biserică și unde L-a cunoscut prima dată pe Dumnezeu. Aflat în satul natal, la 20 octombrie 1960, episcopul Nicolae Popovici a închis ochii. La priveghere a fost prezent și Nicolae Colan, ajuns mitropolit al Ardealului. Pentru mai buna înțelegere a acestei propuneri, prezentăm pentru cititorii ActiveNews câteva crâmpeie din viața și activitatea mărturisitorului lui Hristos:

Episcopul Nicolae Popovici s-a născut la 29 ianuarie 1903, în comuna Biertan (județul Târnava Mare). Urmează cursurile academiilor teologice de la Sibiu și Cernăuți. După ce obține licența în teologie, este trimis între anii 1927-1932 cu bursă de către Mitropolitul Nicolae Bălan, alături de Părintele Dumitru Stăniloae, la studii postuniversitare în străinătate (Atena, Munchen, Tubingen, Leipzig și Breslau). În 1932 este numit profesor de teologie dogmatică și apologetică la Academia Teologică "Andreiană” din Sibiu, iar în 1936 Colegiul Electoral Bisericesc l-a ales Episcop al Oradiei.

După Diktatul de la Viena, hortyștii îl izgonesc pe Episcopul Nicolae Popovici din Ardealul de Nord ocupat, îndepărtând unul dintre cei mai destoinici opozanți. Este batjocorit, fiind urcat într-un vagon de vite și domiciliat forțat într-un grajd din satul său natal. În cele din urmă, se stabilește în Beiuș, de unde-și ajută și îndrumă dreptcredincioșii din episcopie.

În timpul celui de-al doilea război mondial, împreună cu ierarhii transilvăneni și preoții ardeleni, întreprinde timp de cinci săptămâni o călătorie misionară în Basarabia și în Transnistria, încurajând soldații români care luptau pentru dezrobirea Basarabiei și a Bucovinei de Nord. Condamnă ateismul bolșevic, cercetează sute de sate, înmormântează victimele NKVD-ului, binecuvintează românii basarabeni și pe soldații noștri care luptau pentru Cruce și Neam.

După eliberarea Ardealului de Nord, vlădica Nicolae se întoarce în Oradea. Nu acceptă intruziunile comuniștilor în Biserică, Îl mărturisește pe Hristos fără rest. A protestat cu tărie împotriva măsurilor abuzive impuse de regimul ateo-comunist, instalat de tancurile Armatei Roșii în România. Nu acceptă să-i slăvească pe vrăjmașii românilor și ai credinței ortodoxe. Cu prilejul Adunării eparhiale din 15 mai 1949, Episcopul Martir Nicolae Popovici refuză „cămașa de forță” aplicată Bisericii de regimul comunist : ,,Biserica a trebuit să lupte adesea în cursul istoriei pentru apărarea autonomiei sale, din care curg ca dintr-un izvor drepturile și libertățile ei imprescriptibile. Căci stăpânirile de stat de pretutindeni au încercat, adeseori, prin măsuri arbitrare și abuzive să subjuge Biserica, să o stingherească în misiunea ei sublimă și să o degradeze la rolul unui auxiliar politic fie intern, fie extern. Biserica, nicicând, n-a consimțit și nu poate consimți să-și trăiască viața în cămașa de forță a unor asemenea măsuri și a luptat întotdeauna pentru distrugerea sau abolirea lor”. Bolșevicii îl pensionează cu forța în 4 octombrie 1950 și îl exilează la Mănăstirea Cheia, deși episcopul ar fi dorit să meargă la Mănăstirea Vladimirești sau la Mănăstirea Sâmbăta de Sus. S-a mutat la Domnul la 20 octombrie 1960, în casa părintească din Biertan, unde primise „permisie” să facă o scurtă vizită. Conform unei mărturii a Părintelui Profesor Ilie Moldovan, care l-a vizitat la Mănăstirea Cheia, Episcopul Nicolae Popovici i-a mărturisit că își simte viața în pericol. Părintele Moldovan avea culese mai multe mărturii care susțineau că Episcopul Nicolae ar fi murit otrăvit.

Redăm mai jos cuvântul de îndrumare adresat studenților teologi despre românul absolut Mihai Eminescu, înaintea exilării și un fragment din predica de Anul Nou, din 1 ianuarie 1950:

„Să-l privim pe Eminescu așa cum este, întreg, măreț. Să ne gândim la perspectiva geografică cuprinsă în toată măreția ei în poezia lui Eminescu. Ce măreție, ce splendoare, ce perspectivă geografică curată! Tineret, să învățați poeziile lui Eminescu ca rugăciunile, iar doinele lui ca imnurile sfintelor cântări”.


Fragment din predica de Anul Nou, 1 ianuarie 1950

„O jumătate de veac care a trecut peste noi a fost veacul păcatului și al ateismului. Mintea omenească a inventat multe lucruri, arme ucigătoare, tancuri, avioane și atomul ca urgia războaielor să nimicească sute de mii de vieți omenești și tot ce s-a clădit. Știința, cultura în această epocă a fost și este în slujba omului pământesc, și nu în slujba celui de Sus, pentru care motiv a suferit și suferă lumea. Nu avem lipsă de știință, de cultură, dar avem lipsă de Hristos, de mântuire, de libertatea trupească și sufletească. Nu plângem după acești 50 de ani, dar nădăjduim că cei 50 de ani ce vor urma, și îndeosebi anul 1950, va aduce după Sfânta Scriptură slobozenie, iertare și mângâiere oamenilor care și-au pierdut moșiile, casele, libertatea și care au pierdut sufletele. Noi am dat și vom da ceea ce este al cezarului, dar nu vom lăsa să fie luate de la noi ceea ce este al lui Dumnezeu, vom da brațele de muncă, sudoarea noastră, averea și ultimul cojoc dacă e nevoie, dar credința și inimile noastre le vom păstra pentru Dumnezeu.

Părinți! Să aveți grijă de copiii voștri, creșteți-i în spiritul Evangheliei, pentru că aveți răspundere în fața lui Dumnezeu, nu-i lăsați în cinematografe și pe terenurile sportive, unde tineretul este dus cu forța și unde primește o educație antireligioasă. Aduceți-i în biserică, fiindcă aici primesc educația care-i place lui Hristos. Păstrați sufletele lor de ideile străine de neamul nostru și vă veți mântui și voi și neamul nostru. În pragul Anului Nou, Biserica trimite binecuvântarea pentru tot poporul și îndeosebi tineretului nostru, trimite corpului didactic, care sunt răspunzători pentru educarea tineretului nostru. Curaj, învățători, să nu uitați că veți răspunde și voi pentru tineretul nostru care a pășit pe calea rătăcirii!

Trimitem binecuvântarea ostașilor noștri care nu sunt lăsați în biserici ca altă dată, ca să primească binecuvântarea la începutul anului. Să nu uitați și să vă rugați și să aveți curaj să urmați pildele marilor înaintași ai noștri, a lui Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul, Horia, Cloșca și Crișan, Avram Iancu și alți mari luptători ai neamului nostru! Ei să fie pentru voi izvor de vitejie în toată viața voastră!

Trimitem binecuvântarea Bisericii stăpânirii țării și îi rugăm ca să ne ocrotească în spiritul iubirii frățești prin fapte și nu prin vorbe, ca stăpânirea să fie iubită de fiii țării, așa cum iubește Tatăl pe Fiul și reciproc, cu atât mai mult cu cât numai o stăpânire iubită de popor poate să guverneze etern.

Trimitem binecuvântarea Bisericii neamului nostru de pretutindeni, neamului care a suferit și suferă pentru că mulți au părăsit pe Hristos. Îi rugăm pe ei în pragul acestui an sfânt ca să nu urmeze căile rătăcirii, ci să se reîntoarcă la Hristos!

Trimitem binecuvântarea celor întemnițați, celor în suferință, celor care au pierdut speranțele în viitor, trimitem îmbărbătare alături de binecuvântare și le spunem lor: „sus inimile; că este mântuire, dar numai atunci când există binecuvântare și veți cere!”.

Totul am spus, ce am putut să spun, iar dorințele noastre fierbinți, nevăzute, numai simțite, pot să fie citite în lacrimile noastre, care este graiul viu și care vorbesc mai bine ca oricine. Ștergeți-vă lacrimile și să aveți nădejde, fiindcă anul acesta sfânt va aduce mântuire și pentru noi și pentru toți aceia care cred în Hristos Domnul Dumnezeul nostru!”.