Cu ocazia reinstalării activistei feministe pro-avort Adriana Radu, președinta Asociației intituală savant "Sexul vs Barza", în Consiliului Economic și Social (CES), ca reprezentant al "societății civile," conform unei decizii a premierului Florin Cîțu publicate luni seara în Monitorul Oficial, publicăm această Opinie de la Cultura Vieții.

 

Prostituția reprezintă forma de degradare a femeii și a demnității ei, transformând-o în obiect de satisfacere a plăcerii, plasând-o mai jos decât condiția necuvântătoarelor, ceea ce învățătura creștină nu admite, socotind femeia egală bărbatului înaintea lui Dumnezeu și a societății.

 

Prostituția, în accepțiunea feministă a termenului, reprezintă prestarea benevolă/forțată de servicii sexuale în schimbul unei plăți (de regulă în bani). Prostituția intră astfel în categoria muncilor plătite, care au drept referință sexul și sexualitatea. Sociologic vorbind, prostituția reprezintă o instituție generată de nevoia de sex și concretizată în satisfacerea acestei nevoi prin efectuare de servicii de aceasta natură.

Teoria politică feministă, în concordanță cu abordărilor teoretice ale fenomenului, a enunțat două definiții structurale. Astfel, prima dintre ele consideră prostituția ca fiind o activitate de expolatare a femeilor de către cei care organizează și conduc fenomenul (și care sunt în general bărbați) și modalitate de a perepetua patriarhatul, fapt ce afectează femeile și relațiile acestora cu bărbații. A doua o definește drept activitate remunerată, consimțită de către prestatorul sexual (a se înțelege expresia ca fiind neutră de gen), activitate ce intră în nomenclatorul muncilor plătite, angajații având aceleași drepturi ca orice alt angajat.

În concepția Bisericii Ortodoxe însă, prostituția este o forma denaturată a actului intim dintre bărbat și femeie, a legăturii firești puse de Dumnezeu în prima pereche de oameni, în vederea nașterii de prunci și a perpetuarii neamului omenesc, fiind combătută și sancționată prin Canoanele (legislația) bisericești.

Dezvoltând subiectul, feminismul egalității și cel al diferenței și eliberării au tratat prostituția fie drept activitate deviantă, fie sclavie sexuală. Feminismul autonomiei (cel de-al treilea val) și post-feminismul abordează fenomenul într-o manieră mult mai permisivă, considerându-l acceptabil din punctul de vedere al situației socio-economice a celor care o practică, plasându-l în contextul unei culturi de consum și într-o ordine socială care avantajează sexualitatea masculină. În această etapă cercetarea feministă s-a concentrat pe violența exercitată împotriva femeilor în interiorul fenomenului, sexualitate și pornografie.

S-au generat, astfel, două mari perspective asupra prostituției: feminismul tradițional/feminismul „stop”, orientat împotriva industriei sexuale și a implicațiilor ei, și feminismul pro-sex, care susține ca industria sexuală este un spațiu de capacitare, transformare a stereotipurilor de gen, a plăcerii sexuale și a masculinității într-o manieră creativă.

De cealaltă parte, Biserica Ortodoxă (ca, de altfel, și celelalte Biserici creștine) vede în fenomen, după cum am arătat deja mai sus, o formă denaturată a actului intim dintre bărbat și femeie. Sfânta Scriptură arată că „a făcut Dumnezeu pe om, după chipul Său, bărbat și femeie și i-a binecuvântat, zicând: "Creșteți și vă înmulțiți și umpleți pământul și-l stăpâniți” (Facerea 1, 27-28), înțelegând prin aceasta că scopul vieții intime este procrearea, iar nu satisfacerea poftelor carnale.

În articolul intitulat Poate fi de acord Biserica Ortodoxă Română cu legalizarea prostituției? pr. prof. dr. Nicolae D. Necula, Decanul Facultății de Teologie Ortodoxă, Universitatea din București, prezintă punctul de vedere ortodox asupra problematicii avute în discuție.

Prostituția este socotită păcat, fiind contrară poruncii lui Dumnezeu, ea urmărind nu nașterea de prunci, ci doar plăcerea împreunării trupești, lipsită de dragostea și responsabilitățile vieții de familie. Aceasta aduce după sine perturbarea și întunecarea minții și încercarea de a-L înlătura pe Dumnezeu și a-L substitui în calitatea Lui de Creator al omului și de făuritor al menirii Lui. De aceea, orice legătură în afara celei binecuvântate prin Sfânta Taină a Cununiei, în vederea întemeierii unei familii și a nașterii de prunci, este fărădelege, păcat și nu poate fi acceptată de Biserică. Prostituția este așezată de învățătura creștină în rândul celor șapte păcate capitale, fiind sinonimă cu desfrânarea, când se săvârșește de persoane sau parteneri necăsătoriți, sau cu preadesfrânarea (adulterul), când actul se săvârșește între parteneri care sunt căsătoriți sau când cel puțin unul dintre ei are acest statut. Adulterul este un act foarte grav, echivalând cu moartea spirituală, fiind și motiv canonic de divorț.

Prostituția este păcat împotriva trupului pe care avem datoria să-l prețuim el fiind templu al Duhului Sfânt:

De aceea, păcatul în trup al desfrânării, pe care îl presupune așa-numita profesie de prostituată, nu rămâne nepedepsit, dimpotrivă, închide porțile împărăției lui Dumnezeu.

Canoanele Bisericii Ortodoxe sancționează toate formele păcatului trupesc: desfrânarea, preadesfrânarea sau adulterul, incestul, concubinajul, sodomia sau homosexualitatea, lesbianismul și toate formele de perversiuni sexuale – întâlnite în practicarea prostituției – prescriind oprirea de la sfânta împărtășanie pe perioade mari de ani, din dorința de îndreptare a păcătosului și de întoarcere a lui pe adevaratul drum de viețuire creștină.

Prostituția reprezintă forma de degradare a femeii și a demnității ei, transformând-o în obiect de satisfacere a plăcerii, plasând-o mai jos decât condiția necuvântătoarelor, ceea ce învățătura creștină nu admite, socotind femeia egală bărbatului înaintea lui Dumnezeu și a societății: „Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească și parte femeiască, pentru că voi toți una sunteți în Hristos Iisus” (Galateni 3, 28).

Față de această învățătură, prostituția (în special cea forțată) poate fi socotită cea mai grea și cea mai amară sclavie, în contextul în care proxeneții sau chiar clienții le supun pe femeile care se prostituează la tot felul de umilințe, la obligativitatea de a întreține raporturi intime cu oricine, oricând și de a accepta gama nesfârșită a perversiunilor sexuale.

Raportându-ne la situația din România, în care prostituția este dezincriminată dar nu și considerată „legală”, ci mai degrabă „tolerată”, feminismul consideră că instituționalizarea/legalizarea prostituției ar rezolva probleme esențiale precum spațialitatea fenomenului, protecția fízică și medicală atât al prestatorului sexual, cât și al clientului, veniturile celor angajați în această activitate, dar și vizibilitatea fenomenului.

Educația publicului consumator este esențială, și reprezintă forma de legitimare.

Sexualitatea presupune împlinire la nivel corporal prin plăcere, iar plăcerea se regăsește la nivelul mai multor instituții: căsătoria, prostituția, homosexualitatea, heterosexualitatea. Prostituția reprezintă o formă de alegere personală pe calea satisfacerii propriei sexualități.

În formă legalizată, prostituția respectă drepturile atât ale solicitanților cât și ale ofertanților de servicii sexuale – clienții își păstrează mult dorita invizibilitate, iar prostituatelor le sunt respectate drepturile.

Din punctul de vedere al Bisericii Ortodoxe, legalizarea prostituției nu reprezintă calea de rezolvare a problemei.

Într-o încercare de concluzionare, putem aprecia că în condițiile în care prostituția este scoasă în afara legii, este blamată de către Biserică, în condițiile nenumăratelor abuzuri, prezentate într-un procentaj infim de către mass-media, în condițiile în care România este unul dintre principalii „exportatori” de carne vie (alături de Republica Moldova și Ucraina) către Europa de Vest și nu numai, ceva se impune făcut în această privință. Aș dori să amintesc în acest sens despre o inițiativă lăudabilă a Patriarhiei Române, concretizată în înființarea Asociației DIACONIA – care oferă adăpost femeilor bătute și izgonite-, inițiativă care, în colaborare cu MIȘCAREA FEMINISTĂ DIN ROMÂNIA, și-ar putea extinde activitatea spre a cuprinde și „adăpostirea” femeilor care vor să iasă din acest cerc vicios numit prostituție (ilegală) și asigurarea de consiliere spirituală, psihologică, adăpost, reeeducare, respecializare, într-un cuvânt oferirea unei noi vieți.

Se cuvine conștientizarea deplină a faptului că teroarea la care sunt supuse aceste femei de către proxeneți (iarăși referire la cazul de prostituție forțată) în cazul în care ar fugi și care, prin intermediul lumii interlope, le pot urmări, violenta grav sau chiar omori, ca lipsa unui adăpost, lipsa școlarizării (cele mai multe femei fiind aruncate în prostituție la vârsta de 13-14 ani), lipsa unor clinici specializate capabile să ofere tratamente fizice și psihice spre a putea fi reintegrate în viața normală, greutatea acestei reintegrări după șocurile psihice pe care le-au avut, dar și refuzul societății de a le asimila, de a le recunoaște demnitatea umană, statutul social, lipsa unui sprijin afectiv, sfătuire personală sau asistență legală, le fac să abandoneze ideea propriei salvări condamnându-se (și prin pasivitatea noastră condamnându-le!) la o soartă înspăimântător de nedreaptă.

Implicarea într-un astfel de proiect nu trebuie să fie doar apanajul feministelor și al Bisericii. Organele abilitate (Poliția, Procuratura, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării…), însă, cel mai important, fiecare dintre noi avem datoria morală spre a contribui la salvarea acestor suflete și, astfel, la realizarea a ceea ce Umanitatea de mii de ani se chinuie să realizeze, și anume refacerea Paradisului, pe care cu atâta ușurință l-am părăsit.