Peste 2000 de persoane au participat la Marșul pentru Viață de la Iași: Este unul din puținele marșuri la care nu cerem nimic, ci am venit să apărăm ceea ce avem: acest dar minunat, VIAȚA!

Marșul pentru Viață 2016 a adunat și în acest an mii de oameni. La Iași, peste 2000 de persoane au ținut să ia parte la această manifestare, organizată de Pro Vita Iași și Asociația Studenți pentru Viață, în semn de susținere față de femeie și de viața pe carea aceasta o poartă în pântece.
Potrivit unui comunicat al asociației Pro Vita Iași,participanții au pornit din Piața Unirii spre Str. Gavriil Musicescu, Bulevardul Independenței, Strada Elena Doamna, Strada Anastasie Panu și s-au oprit în fața Catedralei Mitropolitane, de pe Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt. Ei au purtat bannere cu mesajele: „Am observat că toți cei care vor legalizarea avorturilor sunt deja născuți.”, „Alege viața!”, „Bărbații adevărați nu presează femeile să facă avort.”, „Cu fiecare copil un înger vine în lume”, „Fiecare copil merită o poveste” „Fiecare copil merită o zi de naștere”.

În acest an, tema Marșului pentru Viață a fost „Pentru viață, pentru femeie, pentru familie”, organizatorii dorind să atragă atenția asupra faptului că binele femeii însărcinate nu este opus binelui copilului pe care îl poartă; binele se construiește unul pe altul, iar familia și societatea au de câștigat dacă sprijină femeile în perioada de sarcină, în general, și femeile aflate în criză de sarcină, în particular.
Marșul pentru Viață a fost organizat de Pro Vita Iași, alături de Asociația Studenți pentru Viață – București, și în parteneriat cu Youth Association for personal Development and Innovative Programs Iași și Asociația Familia Tradițională, cu sprijinul altor instituții locale, precizează comunicatul.
„Încercăm ca aceste evenimente pe care le organizăm, în aceste marșuri, să nu fie manifestări de protest, ci să fie mărturii; să fie o trăire a bucuriei, o trăire a lucrurilor care ne reprezintă și o trăire a firescului, cum ne place nouă să spunem. Și ce poate să fie mai firesc decât familia care înseamnă mama, tata, familia care înseamnă copilașii pe care-i ținem de mână, copilașii care au crescut și sunt mai înalți decât noi, dar și copilașii care sunt în burtica mamelor?”, a spus părintele Radu Brînză, coordonatorul Departamentului Pro Vita al Arhiepiscopiei Iașilor.
Părintele Felician Tiba, din partea Oficiului pentru Familii al Episcopiei Romano-Catolice a spus: „Este unul din puținele marșuri la care nu cerem nimic, ci am venit să apărăm ceea ce avem. În sfârșit, ne arătăm și noi mulțumiți de faptul că avem și trebuie doar să apărăm ceea ce avem. E vorba de acest dar extraordinar de frumos care este viața".

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bogdan Calehari: În Franța a intrat în vigoare programul EVARS. De luni, Franța a legalizat pedofilia!

Încercare disperată de intimidare la adresa televiziunii Realitatea PLUS. Procurorul soroșist Marius Iacob ar dori să o citeze pe Anca Alexandrescu la Parchet

Decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene: Medicii care au recomandat vaccinarea anti-COVID sunt responsabili civil și penal pentru consecințe - DOCUMENT

BREAKING: CCR A INVALIDAT CANDIDATURA LUI GEORGESCU! Mobilizare în toată țara pentru Călin Georgescu: românii s-au strâns la CCR. Forțele de ordine în zonă, triplate. Dispozitiv uriaș al Jandarmeriei, ca pe vremea Miliției lui Ceaușescu - VIDEO LIVE

Ce riscă România dacă SUA și alte state nu ar recunoaște alegerile din mai

Jurnalistul Ovidiu Zară susține că provocatorii din Centrul Vechi erau de la serviciile speciale ale Ministerului de Interne. A fost exact ca în 13 iunie 1990 - FOTO
Recomandările noastre

Elefanții, porcul spinos și lebăda neagră

Călin Georgescu după interzicerea lui de către CCR: Ați avut ocazia să vedeți iadul: nu suntem liberi nici în România, nici în Europa. Rămâneți în credință. Vă mulțumesc, a fost o onoare sa fim împreună în această chemare istorică! - DISCURSUL INTEGRAL

ALERTĂ: BEC A RESPINS CANDIDATURA LUI GEORGESCU! Românii în stradă pentru Călin Georgescu: Se strigă HOȚII! Intervin SCUTIERII ca în '89. JANDARMII DAU CU GAZ! Elon Musk: O NEBUNIE! Democrația a murit în România!

Generalul Radu Theodoru aruncă o nouă BOMBĂ* - Sediul Comandamentului Vlad Țepeș e obținut de la SRI de fondatorul asociației, generalul SIE (r) Ștefan Mateescu, acum acuzat de DIICOT pentru ”lovitură de stat” - VIDEO EXCLUSIV
Secțiuni: Știri
Locații: Iaşi
Organizații: Asociaţia Pro Vita Asociația Studenți pentru Viață
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)