Peste 7000 de medici din întreaga lume au semnat o declarație prin care acuză guvernele, corporațiile și asociațiile medicale de CRIME ÎMPOTRIVA UMANITĂȚII: Mii de oameni puteau fi salvați în timpul pandemiei dacă primeau tratamentul corect

Un grup internațional, format din medici și oameni de știință, a semnat o declarație prin care acuză modul de gestionare al pandemiei, prin faptul că, la nivel politic, s-a împiedicat utilizarea tratamentelor care puteau salva pacienți și îi acuză de crime împotriva umanității pe cei care au luat astfel de decizii, scrie The Defender.
Până luni dimineață, Declarația medicilor a strâns peste 5.000 de semnături. Semnatarii au acuzat factorii de decizie politică că forțează o strategie de tratament "unică pentru toți", ceea ce duce la "boli și morți inutile", în loc să "susțină conceptele fundamentale ale individualizării".
ACTUALIZARE 30/09/2021: Numărul de semnături a depășit 7000.
Potrivit Global COVID Summit, declarația a fost creată de medici și oameni de știință în timpul Summitului COVID de la Roma.
Semnatarii sunt profesioniști, dintre care mulți se află în prima linie a tratamentului pacienților COVID.
Global COVID Summit a raportat:
"Deși semnatarii declarației sunt diverși în specialitățile lor, în filozofiile de tratament și în opiniile lor medicale, aceștia s-au ridicat pentru a lua o poziție colectivă împotriva măsurilor autoritare luate de corporații, asociații medicale și guverne și agențiile lor respective”.
În declarație se afirmă:
"Declarația medicilor a fost citită pentru prima dată la Summit-ul COVID de la Roma, catalizând o explozie de sprijin activ din partea oamenilor de știință și a medicilor din întreaga lume. Acești profesioniști nu se așteptau la amenințări la adresa carierei, la asasinarea caracterului, la cenzurarea lucrărilor și cercetărilor, la blocarea conturilor sociale, la manipularea rezultatelor căutărilor, la interzicerea studiilor clinice și a observațiilor pacienților, precum și la modificarea sau omiterea istoriei lor profesionale și a realizărilor lor în mediile academice și în presa mainstream.
Mii de oameni au murit din cauza COVID ca urmare a faptului că li s-a refuzat un tratament timpuriu care le-ar fi salvat viața. Declarația este un strigăt de luptă al medicilor care luptă zilnic pentru dreptul de a-și trata pacienții și pentru dreptul pacienților de a primi aceste tratamente - fără teama de interferențe, represalii sau cenzură din partea guvernului, a farmaciilor, a corporațiilor farmaceutice și a marilor companii de tehnologie."
Semnatarii au creat o platformă de informații COVID "rezervată exclusiv medicilor - și oamenilor de știință", astfel încât cetățenii să poată lua decizii în cunoștință de cauză pentru familiile lor "fără întreruperi, manipulări, politizare sau profituri din partea unor forțe externe, din afara relației medic-pacient".
Medicii care doresc să semneze declarația, o pot face acum pe platforma Global Covid Summit.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

AVEM CONFIRMAREA: DECAPITAREA REGIMULUI CIOLACU-IOHANNIS-BOLOJAN prin anularea vizelor SUA este făcută de ADMINISTRAȚIA TRUMP ca PEDEAPSĂ pentru ANULAREA ALEGERII lui CĂLIN GEORGESCU - Înalt Oficial de la Casa Albă

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

BOMBĂ: George Simion a dezvăluit Planul readucerii lui Călin Georgescu la conducerea României! Conferință de Presă Extraordinară pentru Presa Străină: GRAVE NEREGULI LA VOT! - VIDEO
Recomandările noastre

MARTORII LUI NICUȘOROS. Intelectualii lui Băsescu Petrov rup lesa pentru candidatul mînă-moartă, Nicușor Dan. Editoriale de Cornel Nistorescu

Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

AVEM CONFIRMAREA: DECAPITAREA REGIMULUI CIOLACU-IOHANNIS-BOLOJAN prin anularea vizelor SUA este făcută de ADMINISTRAȚIA TRUMP ca PEDEAPSĂ pentru ANULAREA ALEGERII lui CĂLIN GEORGESCU - Înalt Oficial de la Casa Albă

Întrebarea ActiveNews pentru sesiunea LIVE a liderului AUR, George Simion, întreruptă de Facebook - VIDEO: România Mare în vechile hotare! După modelul reunificării Germaniei
Secțiuni: Externe Prima pagină Știri
Persoane: Anthony Fauci Joe Biden Ursula von der Leyen
Subiecte: anti-vaccin Covid-19 tratament coronavirus
Organizații: OMS
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)