Peste 6.000 de tineri la slujba Sfintei Liturghii din cadrul Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși de la Iași. Mesajul transmis de Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului

Mii de tineri veniți din toate colțurile țării și din străinătate, dar și ieșeni, au participat duminică la Sfânta Liturghie din cadrul Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși 2017 (ITO) de la Iași. De asemenea, au fost prezenți reprezentanți ai autorităților publice naționale și locale, potrivit unui comunicat doxologia.ro
Duminică, 3 septembrie, la Slujba Sfintei Liturghii ce a avut loc pe un podium special amenajat, pe Pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt, au participat peste 6.000 de tineri.
Înainte de începerea slujbei, Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a ținut un scurt cuvânt de învățătură: „Dacă întrebăm, în general, cum se manifestă libertatea omului, cred că cei mai mulți dintre noi am răspunde că înseamnă să mergem unde dorim, fără nici o îngrădire și nimeni să nu ne oprească să mergem acolo unde tânjește inima noastră. Dacă ți se dă, însă, posibilitatea să mergi și în cer, să fii și pe pământ, să fii deopotrivă cu cei care au fost în istorie, dar și cu cei care vor veni, oare nu vom spune «Vreau să fiu și eu liber și în cer și pe pământ, și cu cei plecați dintre noi și cu cei care sunt acum în viață!»? Spațiul și timpul în care omul poate să împlinească această dimensiune cosmică este Sfânta Liturghie”.
Slujba a fost oficiată de către Înaltpreasfințitul Părinte Andreas, Mitropolit de Arkalochori, Castelios și Vianis, înconjurat de un sobor de 14 ierarhi din țară și străinătate. Printre aceștia s-au numărat: Înaltpreasfințitul Părinte Dimitrios, Mitropolit de Irinopolis; Înaltpreasfințitul Părinte Nicholas, Mitropolit de Akhalkalaki și Kumurdo; Înaltpreasfințitul Părinte Naum, Mitropolit de Ruse; Preasfințitul Părinte Grigorie, Episcop de Suprasl; Preasfințitul Părinte Qais, Episcop de Erzurum și Vicar al Patriarhiei Antiohiei; Preasfințitul Părinte Nicholas, Episcop de Amathus și Vicar al Mitropoliei de Limassol. Răspunsurile la strană au fost date de tinerii participanți la ITO 2017.
După prima parte a Sfintei Liturghii și rostirea Evangheliei, Înaltpreasfințitul Părinte Andreas, Mitropolit de Arkalochori, Castelios și Vianis, a citit mesajul din partea Sanctității Sale Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului. „Biserica le oferă tinerilor nu doar «sprijin», ci și «adevărul» noii vieți divino-umane în Hristos. Tinerii ortodocși trebuie să fie conștienți de faptul că sunt purtători ai tradiției seculare și binecuvântate a Bisericii Ortodoxe, însă totodată ei sunt și continuatorii acestei tradiții, ei vor păzi plini de curaj și vor cultiva cu dinamism taina cerească și pământească a Ortodoxiei pentru a oferi mărturia creștină cea bună. Din rândul vostru vor ieși viitorii slujitori ai Bisericii lui Hristos. Voi, tinerii, nu sunteți doar „viitorul” Bisericii, ci și expresia vie a vieții Bisericii în prezent, în iubire de Dumnezeu și de oameni”, a amintit Sanctitatea Sa în mesajul transmis.
În cadrul Sfintei Liturghii a avut loc și hirotonia întru preot a diaconului Florin Ionuț Braiș.
Unul dintre cele mai emoționante momente din cadrul Sfintei Liturghii a fost cel în care cei peste 6.000 de tineri au cântat Paraclisul Maicii Domnului.
De asemenea, cinci olimpici din Moldova, care au obținut rezultate excepționale la concursuri internaționale, au primit de la Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Moldovei și Bucuvinei, „Crucea Moldavă” pentru mireni. „Ignoranța îl transformă pe om din om adevărat, în sclav, în timp ce cunoașterea, dacă e dublată și de o atitudine smerită, îl face pe om liber. Căci nimic nu e mai frumos decât să fii om inteligent și cu atitudine smerită, aceasta este cea mai potrivită combinație, așa cum cea mai urâtă este să fii ignorant și mândru. Câțiva dintre fiii Moldovei din dreapta și din stânga Prutului, fiind înzestrați de Dumnezeu cu inteligență multă, au reușit ‒ prin strădania părinților biologici și a părinților după suflet și învățătură ‒ să primească, în România și în afara ei, premii de seamă, arătând prin aceasta că omul care se străduiește și are dascăli pe potrivă învinge și primește cununa biruinței, cum spune Sfântul Apostol Pavel” a precizat IPS Teofan.
Distincția „Crucea Moldavă” a fost oferită următorilor tineri: Andrei Sandu (clasa a X-a, Colegiul Național din Iași) care a obținut medalia de aur la a XI-a ediție a Olimpiadei Internaționale de Științe ale Pământului, desfășurată la Nisa, în Franța, în perioada 21-30 august 2017; Cosma Tudor Cristian (clasa a XI-a, Colegiul Național „Emil Racoviță” din Iași) care a obținut medalia de aur la a XXIV-a ediție a Olimpiadei Internaționale Pluridisciplinare, desfășurată la Yakutsk, Federația Rusă, în perioada 14-22 iulie 2017; Lehaci Miruna (clasa a VI-a, Colegiul Național din Iași), care a obținut locul I la Campionatul Mondial de Șah Școlar, desfășurat la Iași, în perioada 21-30 aprilie 2017; Ștefan Răzvan Bălăucă (clasa a XI-a, Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Botoșani) care a obținut medalia de aur la a XI-a ediție a Olimpiadei Internaționale de Științe ale Pământului desfășurată la Nisa, în Franța în perioada 21-30 august 2017 și medalia de bronz la Olimpiada Internațională de Lingvistică, desfășurată la Dublin, în Irlanda și Alexandru Rudi (clasa a X-a, Liceul Teoretic „Orizont”, din Durlești, Chișinău, Republica Moldova) care a obținut medalia de argint la Olimpiada Internațională de Matematică, desfășurată în perioada 16-23 iulie 2017 la Rio de Janeiro în Brazilia.
Programul Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși a continuat cu Târgul Meșterilor Populari și Festivalul Bucuriei în Parcul Expoziției și un Spectacol de muzică folk în Grădina Botanică. După-amiază, a avut loc Marșul Tinereții, pornind din Parcul Copou, până la Catedrala Mitropolitană. Seara s-a încheiat cu un concert în fața Palatului Culturii.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Știri
Persoane: ÎPS Teofan Patriarhul Bartolomeu
Locații: Iaşi
Organizații: Biserica Ortodoxă Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)