ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Odată cu sezonul estival, mafia șezlongurilor de pe litoralul românesc își freacă din nou mâinile. Și, în timp ce autoritățile se fac că nu văd cum de la o zi la alta se înmulțesc șezlongurile în buza mării, pe suprafețele de plajă câștigate prin reabilitarea cu fonduri europene, opinia publică trage un semnal de alarmă, lansând și o petiție în acest sens, intitulată „Vrem plaje gratuite la Marea Neagră fără șezlonguri pe porțiunile de plajă nou create”.

Chiar dacă, inițial, autoritățile afirmau că aceste suprafețe de plajă nu pot fi închiriate sau concesionate pentru activități private timp de cinci ani, fiind lucrări realizate cu fonduri comunitare, acum se încurcă în declarații, potrivit radioconstanta.ro. În vreme ce Administrația Bazinală a Apelor Române Dobrogea-Litoral – cu șefi anchetați acum de procurorii DNA tocmai pentru neregului cu concesionarea sectoarelor de plajă afirmă că așteaptă răspuns de la Ministerul Mediului, acesta din urmă pretinde că așteaptă clarificări de la Ministerul Fondurilor Europene.

Un lucru este clar: tupeul patronilor de fotolii de plastic, care au ajuns să interzică plaja la cearșaf (nu cearceaf, așa cum unul dintre ei a scris cu litere de-o șchioapă pe o pancartă) pe spații destinate uzului PUBLIC i-a determinat pe oameni să se solidarizeze și așa a apărut o petiție on-line, pe care o redăm mai jos:

„Vrem plaje gratuite la Marea Neagra fara sezlonguri pe portiunile de plaja nou create”.

În 2015 a fost semnată finanțarea din bani publici și fonduri europene a lucrărilor de reabilitare a plajelor din Mamaia Sud, Constanța și Eforie Nord. Investiția finalizată în 2015 a constat în lărgirea plajelor până la 70m de la țărm cu nisip adus din Dunare. De asemenea, au fost finalizate și o parte din digurile construite înainte de 1990.

Comisia Europeană interzice ca în următorii 5 ani aceste suprafețe noi să fie închiriate de Apele Române. Prezent la Constanța, ministrul Mediului spune că face demersuri pentru a permite acest lucru din vara care vine, numai că a rămas prea puțin timp.

Cele 42 de hectare noi de plajă au fost câștigate la finalul lucrărilor de protejare și extindere a litoralului. Investiția s-a ridicat la 170 de milioane de euro.

Plajele noi nu pot fi însă închiriate către privați. Comisia Europeană interzice acest lucru și a transmis că aceste suprafețe de nisip trebuie folosite gratuit de turiști. Ori, având în vedere că plajele noi au apărut în prelungirea sectoarelor vechi, este posibil ca acestea din urmă să nu mai poată avea acces către mare. Asta înseamnă că agenții economici vor putea închiria șezlonguri și umbrele doar pe partea de plajă dinspre faleză, nu și pe cea de la mal. Autoritățile spun că nu se va ajunge la așa ceva, în timp ce investitorii din Mamaia cer explicații.

În ultimele zile au fost zărite banere prin care proprietarii unor plaje private situate pe faleză solicită turișitilor să nu pună cearșafuri pe plajele nou create aflate în fața plajelor private.
 
Propun sa cerem autorităților să oprească acest demers, plajele noi create trebuie folosite GRATUIT de către toți cetățenii europeni care au finanțat indirect aceaste lucrari, nu este normal ca aceste lucrari platite din buzunarul nostru sa aduca venituri frumoase unor investitori. Pentru a rezolva problema accesului la mare propun delimitarea unor cai de access care sa faca legatura dintre faleza si mare. Propun totodata ca aceste cai de access trebuie sa fie delimitate de catre administratorii plajei, in speta Apele Romane intr-o configuratie standard fara a permite amenajarea, imbunatairea lor dupa bunul plac al investitorilor. Curatirea noilor plaje trebuie sustinuta din taxa de statiune aplicata la fiecare noapte de cazare.”